Acum citesti
Jeroboam, concurs de gravel bike în Lombardia!

Cursele de gravel bike au o popularitate mare peste ocean, dar în Europa sunt o raritate, ba chiar o ciudățenie. Jeroboam Challenge pare să fie cel mai mare proiect al unei curse de gravel din Europa! Cursa va fi în mai puțin de o lună, cu startul în seara zilei de 20 Mai, paricipanții la tura de 300 km urmând să pedaleze toată noaptea prin viile și pe picioarele Alpilor din nordul Lombardiei până la finishul din centru orașului Erbusco. Există însă și versiuni mai scurte de traseu!

Numele probelor pe diferite distanțe poartă denumirile unor sticle de vin, cea mai mare fiind Jeroboam de 300 km, după sticla de 3 l, urmând Magnum de 150 km denumită după sticla de 1.5 l și în final Standard de 75 km după sticla standard de 0.75 l, ultimele două nefiind desfășurate în cursul nopții.

Cursa completă Jeroboam 300 se așteaptă să fie una epică, iar cicliștii vor lua startul la 4 pm pentru a reuși să ajungă la finish până la 4 pm a doua zi, duminică. Diferența de nivel este de 5000 m iar traseul cuprinde drumuri pietruite și de pământ, o parte dintre ele fiind conform spuselor organizatorilor ”de-abia practicabile”. Traseul nu este pentru cei slabi de înger, aia e clar! Se estimează o medie de viteză de 15 km/h pentru majoritatea participanților, ceea ce nu oferă prea mult timp de odihnă. O să fie nevoie și de lumini pentru cele aproximativ 6 ore de întuneric, dar oricine a participat la o cursă de 24 h știe că spectacolul răsăritului văzut de pe traseu merită efortul, iar la final va fi destulă mâncare și vin pentru o petrecere adevărată.

Pentru toate traseele există puncte de ajutor, dar în principiu trebuie să fi cam autonom. Concursul este organizat de magazinul local Giangis Bike, primărie și de cei de la 3T care doresc să promoveze evenimentele de gravel în țară după apariția cadrului Exploro.

Pentru cei ce nu sunt nebuni cu totul, cursa Magnul 150 are loc pe același teren, exceptând munții înalți din partea finală. Include totuși câteva urcări remarcabile!

Fără atâtea cățărări, cursa Standard 75 parcurge aceleași drumuri dure și pitorești din viile Franciacorta. În plus aceasta va fi o cursă adevărată, obținându-se astfel viteze medii mult mai mari decât la celelealte trasee unde scopul este doar trecerea liniei de sosire în timpul limită.

Înscrierea costă doar 45 Euro indiferent de traseu și locurile, deși limitate, sunt încă disponibile pe pagina competiției.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 5 =