Acum citesti
Noutăți de la organizatori despre Cozia MTB 2017

Deoarece Cozia MTB a devenit în ultimii ani o competiție de referință, deosebit de apreciată pentru traseul interesant și peisajele deosebite, am luat legătura cu organizatorii pentru a afla ce noutăți de pregătesc pentru ediția din 2017, ce va avea loc pe 20-21.05.2017! Pentru mai multe informații și înscrieri vizitați pagina competiției!

Bun găsit!
Pentru că tot ni s-a dat posibilitatea de a vorbi puțin despre ceea ce facem noi, iată!

Prima ediție a concursului Cozia MTB a avut loc la data de 14 octombrie 2012; șase cicliști cu suportul primăriei locale (dl. Primar în special), organizăm un concurs pe o ploaie torențială ce tot cădea de vreo două săptămâni și a continuat și după, incă o săptămână. Zona noastră are un sol interesant, chiar daca plouă, nu stă apa…
L-am organizat cu prietenii noștri motocicliști în două săptămâni ,un traseu de adulți și unul de copii (in aceeași zi) și nu mică ne-a fost mirarea când un numar de 67 persoane s-au aliniat la start.
De-atunci am crescut de la an la an, am invățat, ne-am adunat mai mulți in echipa organizatorică, ne-am adunat mai mulți la start, cu desfășurarea pe doua zile de concurs: adulți și copii. Participanții ajungând în 2016 la un număr de 554 de persoane, un număr ce ne-a speriat puțin, dar ne-a și bucurat enorm. Ne-am temut că nu putem face primirea fiecăruia cum se cuvine (ca intre prieteni), iar numarul colegilor ne-a dat puterea și tăria de a continua, de a persevera, de a ne pregăti temeinic și pentru 1000 de persoane.
Și nu sunt vorbe in vânt: 2017 vine cu noutăți și surprize faine, credem noi.

20 Mai: Cele doua trasee: Tura Lungă și Tura Scurtă, au fost păstrate ca lungime, dar schimbate integral.  Primii 1800 m de la start vor fi asfalt, restul va fi doar MTB: 33 și respectiv 55 Km pe drumuri pietruite, poteci (lărgite și amenajate de noi), pădure virgină, creste, văi și luminișuri de o frumusețe rară. De 2-3 ani căutăm și gândim aceste trasee.
Cel de-al treilea traseu de bicicletă, Tura Agrement (alta noutate), este unul scurt de 10 Km, pentru cei ce nu sunt familiarizati cu muntele, este un tur al orașului, cu asfalt maxim 800m, aproape jumatate prin padure paralel cu DN7.

Tura Alergare: Altă noutate, pentru cei cărora le place sportul fără bicicletă, tot 10 KM, tur al orașului. Parte dintre membri clubului nostru practicăm și acest sport (pe lângă bicicletă), mergând la diverse maratoane, chemându-ne prietenii să le fim gazde… Cronometrare cu cip.
Totul se va finaliza seara cu o masă la ceaun, o bere bună și un spectacol in aer liber pentru prietenii noștrii.

Cozia MTB prima zi are, așadar, 4 ramuri, 3 trasee de bicicletă și alergarea.

21 Mai: Tura Copiilor. Ca noutate, copii vor avea categorii din 2 in 2 ani, fete și băieți, incepând cu 3 ani până la 14 inclusiv, o zi dedicată minunățiilor noastre, cea mai haioasă cursă fiind cea de 3-4 anișori când parinții se simt obligați să alerge pe lângă copii să ii susțină. Reprezintă deliciul organizatorilor și al asistenților…. Participanții de anul trecut fiind de 184 de copii (credem noi că cel mai mare numar de participanți din toate concursurile de ciclism dedicate copiilor), la Castrul Roman Arutela, intr-un cadru splendid, MTB, circuit inchis.
Startul va fi diferentiat pe grupe de varstă feminine și masculine, cu trasee de lungime diferită, in funcție de grupa de vârstă. Seara, spectacol in aer liber dupa premiere.

Competiția din 20 mai dedicată persoanelor adulte și celor peste 15 ani va avea 4 starturi diferite: Tura Lungă, Tura Scurtă, Tura Agrement Bicicletă, Tura Agrement Alergare, exact in această ordine, cu antemergător de la Poliția Rutieră. Pachetele de start se vor da incepând cu vineri seara (in timpul spectacolului in aer liber). Inscrierile la fața locului, startul și sosirea vor fi toate in același loc, Hotel Central Călimanesti, DN 7.

Traseele sunt deja amenajate și pregătite, vor exista motocicliști pe trasee și persoane pregătite să ajute și să indrume participanții… Tura scurtă de 33 km va avea o diferență de nivel ca anul trecut de aproximativ 1200 m, cele mai multe urcări facându-se din viteza coborârilor anterioare, urcarile lungi fiind și blânde. Tura Lungă, cu aproximativ 2100 m altitudine, este dedicată celor ce au avansat și vor mai mult, cele două trasee având cea mai mare parte comună. Ca detalii tehnice:
– sunt doua zone cu coborâri tehnice (una regăsită doar pe tura lungă și una comună cu tura scurtă)
– durata estimată a turei lungi este de 4,5 ore, noi dăm răgaz concurenților 6 ore;
– durata estimata a turei scurte este de 2-3 ore, noi dăm răgaz 5 ore;
– distanțe lungi cu poteci de padure, tehnice si viraje interesante;
– push bike-uri pe ambele trasee de scurtă durată și lungime, dar extrem de interesante;
– treceri prin pârâiașe mici de pădure pe ambele trasee;
– asfalt comun doar la început 1800m;
– fără treceri prin sate, cătune, etc;
– indiferent de vreme, traseele pot fi făcute in aceiași timpi. Nu există porțiuni de mal sau pământ lutos.

Considerăm ca decat sa nu vii și să iți pară rău, mai bine vii si vei fi mulțumit! Nu e un concurs al orgoliilor, este o intrecere sportivă intre amici și toată lumea are de câștigat. Fiecare dintre noi avem alte profesii și preocupări, vă vrem alături doar din prietenie și dorința de a vă fi gazde, de a vedea cât de frumoase sunt meleagurile noastre.
Ce trebuie reținut de aici?
Este un concurs făcut cu prieteni, pentru prieteni, este o chemare la mișcare, o bucurie a revederii și a noilor cunoștințe.

Cu stimă si considerație,
Dora Săvulescu- președinte As. S. Cozia Racing Team

Vezi Comentarii (2)
  • Aveti mai multe grija cu motociclistii de pe traseul, anul trecut s-au luat cateva cazaturi din cauza lor, in special al domnisoarei blonde. In rest toate cele bune

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × three =