Acum citesti
Cicliști și cicliste, ce facem iarna?

Cicliști și cicliste, tineri și mai puțin tineri, amatori sau profesioniști, toți știm că iarna nu e tocmai anotimpul perfect pentru bicicletă… Așa că fiecare își ocupă timpul cu ce crede de cuviință. Care sunt principalele opțiuni?

1. Opțiunea eroică: pedalăm în continuare

Foto: cbc.ca

Oricât ar fi iarna de grea, vor fi împătimiți care  nu se vor lăsa și se vor ambiționa să își ducă mai departe pasiunea până la primăvară. Călărind biciclete specializate cum sunt fat bike-urile sau ciclocrosul dar unii tot pe bicicletele normale de vară, se încăpățânează să se lupte cu nămeții pentru a savura chiar și 5-10 km de pedalat.

2. Opțiunea performantă: pedalăm în casă

Foto: Noah Haxel

Cei mai orientați spre performanță se mută în casă, pe trainer. Puțini mai folosesc trainerele normale plictisitoare, deoarece cu ajutorul unui simplu senzor BTLE de viteză și cadență avem acces la aplicații online de antrenament, serioase ca TrainerRoad sau ludice ca Zwift, dar care au toate rolul de a crește puterea pentru a ieși în primăvară mai bun decât am intrat în iarnă… Unii investesc în trainere smart, cu măsurarea puterii, ce pot să coste multe sute de euro, dar ce contează banii dacă în martie adăugăm 10 W la FTP?

3. Opțiunea socială: pedalăm la sală

Foto: NJ Indoor Cycling Studio

Cycling sau Spinning (nu, nu e același lucru deși pare 🙂 ), orice ai alege, e un mediu social interesant. Motivația crește în grup și tragi tare, mai ales dacă mergi în gașcă. Dacă nu, măcar de rușinea graselor din jur. Oricum e o opțiune bună, nu e la fel de bine modelată pe ciclismul adevărat dar e cu mult mai puțin plictisitoare decât home trainer-ul…

4. Opțiunea atrăgătoare: nu facem nimic

Foto: medium.com

Mai ales pentru cei cu un metabolism bun și care nu se îngrașă, iarna e un moment perfect pentru o… pauză! Canapeaua, telecomanda sau o carte bună, o cană de ceai sau de vin fiert, toate vor avea grijă de sufletul tău, să ieși în primăvară poate puțin mai slab ca putere, dar cu o poftă nebună de apăsat în pedale!

5. Opțiunea de sezon: schi și snowboard

Foto: mpora.com

Logica spune că fiecare sezon e cu sportul adecvat iar zăpada aduce vremea schiului și a snowboard-ului. Fie că preferi să te relaxezi pe pârtii, fie că alegi să te antrenezi cu pulsul la maxim urcând cu schiurile de tură sau doar să ataci pantele cu pulver ale munților pe echipamentul de freeride, eu cred că este cea mai bună alegere. Iarna e frumoasă în felul ei, dar dacă nu practici sporturile de iarnă va rămâne doar un anotimp pe care-l detești și abia aștepți să se termine. Nu e păcat să detești un sfert din viața ta?

6. Opțiunea variată: cross training cu diverse sporturi

Foto: livestrong.com

Tragi de fiare pentru forță, bagi bazine de înot sau decizi să ataci viscolul în alergare? Sunt și acestea niște opțiuni, deși poate preferi biliardul la căldură sau șahul la gura sobei… Nici nu știu dacă să le încadrez pe astea aici sau la punctul 4. Oricum e mai bine decât să nu faci nimic, mai ales dacă ai tendința să ieși mereu din iarnă cu 10 kg în plus. Deși din nou, biliardul s-ar putea să nu ajute…

Tu ce te-ai decis să faci iarna asta?

Vezi Comentarii (3)
  • Daca esti obisnuit cu sportul ( fie el la nivel de amator sau de performanta) cu siguranta ca optunea ” To do nothing” nu exista. Pur si simplu organismului tau ii place efortul.. cererea lui de a contiua cu sport este clara.
    Hai sa le luam pe rand:
    1. Optinuea 1 = eroica.. eu zica sa o lasam la „to do list” pentru adevrata „Eroica” in august 😛 .. . Plus de asta, este interzis accesul biciletelor pe carosabilul acoperit cu zapada / gheata :-))) sau poate va merge de minune pe noile piste de pe liniile de tramvai ?? :-)) – uuuh, sper sa nu se intample asa ceva.
    2 +3 . categoric DA diferenta dintre ele este socializarea: la sala mai vezi / cunosti pe cineva, etc..:-) fie ca se cheama HILL, HEE, fat-burn… miscarea e binevenita pe o bicicleta statica; si de ce nu.. la sala adaugi distractia unei muzici bune !
    5. din pacate de la o varsta te cam lasa genunchii si poate si finantele :-))) .. dar.. investitia intr-un echipament de schi de tura nu e tocmai rea ! Satisfactia este mare.. personal.. o pun la TO DO list ( intai la achizitia schiurilor de tura + echipament, chiar si second-hand)
    6. Pentru cei care vor sa mai puna „ceva” pt pregatirea auxiliara exercitii ca C-Core sau TRX.. sunt absolut binevenite.. eu personal le fac acasa 1 data pe saptamana. un spate care nu mai e asa de tanar trebuie antrenat 🙂
    Eu as mai adauga un punct ( nr 7) pe care il fac cu plaere 1 data pe sapatmana: Alergatul in parc ( un 10 – 12 K, chiar in regim comfortabil o data pe saptamana iti aminteste de acel „Rule no 5” din ciclism 🙂 )
    P.S: Miscarea sub orice forma este buna. Ne tine treji ( capul si corpul) si poate reusim sa imprimam copiilor nostri ideea de miscare sub orice forma, o cultura care „apune” in Romania prin numarul mare de scutiri aparute in ultimul timp la disciplina ” educatie fizica” la cliclul primar, gimnazial sau liceeal.
    Un an reusit tuturor .. si cat mai multa miscare 🙂

  • In calitate de biciclist(e drept, nu foarte împătimit), dar și în calitate de ȘOFER, vă sugerez să lăsați opțiunea 1 pentru timpul când carosabilul va permite să circulați in siguranță. Spun asta pentru că am văzut multi împătimiți ai bicicletei care circulă în condiții de iarna, adică polei, și chiar zăpadă. Unii sunt îmbrăcați de parcă ar urca Everestul, ceea ce le reduce mult din mobilitate și, implicit, la o viteza de reacție scăzută. Nu mai vorbim că în cazul unul carosabil acoperit cu polei, gheață, zăpadă, prietena noastră bicicleta device foarte instabilă. Și așa cum zicea Eduard mai sus, unde mai pui că nici nu e legal să circuli in astfel de condiții…cu bicicleta, evident.
    Așadar luați mai bine in calcul celelalte variante… Prețuiți viața și nu vi-o riscați inutil…
    Numai bine…

  • Iarna are 3 luni ,decembrie ianuarie si februarie .
    Cand a scris ca se pedaleaza in continuare la pozitia 1 in iarna nu inseamna ca iesim la antrenamente pe viscol si pe zapata .
    Una ca nu poti merge pe bicla si a plus ca distugi toti rulmenti din cauza sarii pe sosea si nu suntem dementi sa ne riscam vietiile pe asa o vreme .
    Sunt zile si in iarna care permit iesirile pe bicicleta si eu recomand la +4 grade si daca este uscat afara.
    Pe timpul zapezii e foarte frumos sa iesi pe o padure gen cernica sau baneasa si sa ajungi acolo cu masina si dupaia de dai cu bike in padure cu echipamentul adegvat pe vremea iernei.
    La asta probabil sa referit Horatiu mai sus .
    Astia care merg pe sosele pe vremea cu zapada nu sunt ciclisti profesionist sau amatori care se antreneaza si articolul inceleg ca se refera la sportivi care fac ciclism .
    Frumos articol Horatiu .

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − 8 =