Acum citesti
Invazia electrică: blestem sau binecuvântare?

Image00007Cred că majoritatea cicliștilor care au ajuns în această vară în concediu în țările vestice au avut un mic șoc: o mare schimbare s-a produs în ultimul an! Invazia bicicletelor electrice! Așa arată mai nou o parcare la o cabană la 2000 m!

Da, e-bike-urile există de ceva vreme pe piață, nici eMTB-urile nu sunt deloc o noutate. Dar anul acesta piața lor se pare că a explodat. Am ajuns în concediul meu anual de pedalat prin Alpi și am avut un mare șoc: fără să exagerez, 9 din 10 biciclete sunt cu asistență electrică!

Într-o primă fază am avut contact cu pista de biciclete dintre localitățile de pe valea Ziller. Cei 3-4 m lățime care erau înainte loc de promenadă liniștită pentru copii și vârstnici și unde rar apărea câte un ciclist grăbit în haine mulate este acum ca o autostradă la ora de vârf: din ambele direcții, cu viteze de peste 20 km/h, trec zâmbăreți obezi și pensionari, fericiți și relaxați, învârtind liniștit la pedale. Pe cadrul sau pe portbagajul fiecărei biciclete se întrezărește de departe proeminența caracteristică a bateriei. Singuri sau în grupuri de 10-20, aliniați frumos, bătrânii își aduc aminte de anii tinereții! Rar de tot mai apare cineva, încet ca o broască țestoasă, pedalând din greu pe o bicicletă mecanică obosită…

Dar ce credeți, pe munte e altfel? Nu! Pe toate drumurile ce urcă la cabanele de la 2000-2500 m, destinații atât de populare, ciclismul e în floare. Dar nu ciclismul acela adevărat, noul e-ciclism. Fetițe fardate, băieți veseli în floara tinereții, toți pedalează nonșalant asistați de puternicele motoare Bosch. E drept, uneori mai apar și pensionari sau obezi, care cu siguranță altfel nu ar fi putut ajunge acolo pe bicicletă, dar un număr mare sunt tineri sănătoși, cu ambele mâini și picioare la locul lor, fără șunci atârnând ostentativ sub tricoul mulat. Aceiași care anul trecut transpirau să ajungă acolo cu vechile lor biciclete mecanice care probabil la ora asta deja au ruginit undeva în colțul curții, uitate în ploaie de luni de zile.

Am rămas noi, sportivii, care ne antrenăm pe bicicletele noastre antice. Și cursieriștii, ei nu au biciclete electrice, cel puțin nu la vedere: poate au ascunse și ei motorașe în cadru, nu se știe niciodată. Dar pentru câtă vreme și asta? La Salzkammergut Trophy, unul dintre cele mai mari concursuri de MTB din Europa, anul acesta s-a organizat în premieră o categorie eMTB!!! În plus, la expoziția din zona startului, unde au venit cu standuri mulți producători, existau pentru teste doar biciclete… electrice!

E clar, eMTB-ul și e-bike-ul sunt un succes răsunător! Pentru cei din țările cu un nivel de trai mai ridicat prețul nu este o problemă și se pare că ei văd acest lucru mai mult ca o evoluție, cum ar fi o trecere de la 12 la 13 pinioane. Aspectul moral a faptului că bicicleta este împinsă de motorașul ingenios amplasat, nu doar de forța proprie, nu pare să tulbure mințile nimănui. Impresia generală este că Turul Franței în 2025 va fi motorizat! (nu că acum nu s-ar putea să fie oricum)

Asistența electrică a fost îmbrățișată generalizat, nu doar acolo unde m-aș fi așteptat. Părerea mea e că va avea succes la bicicletele de oraș și la cele de enduro, unde îți permite să ajungi sus la intrarea pe trail. Nu mă așteptam să aibă așa succes la modelele de XC și mai ales nu mă așteptam să aibă așa succes la tineri!

Blestem sau binecuvântare? Greu de zis! Oare e amenințată existența bicicletei așa cum o știm? Oare ne lamentăm la fel de penibil ca cei ce se plângeau că ciclismul nu va mai fi același lucru dacă bicicletele vor avea schimbătoare de viteză? Da, asistența electrică le permite acum să iasă la plimbare în natură multor persoane în vârstă, bolnave sau cu un fizic cu probleme, persoane care înainte erau probabil sedentare. Este un plus care nu poate fi ignorat deloc. Dar nu ar trebui ca bicicleta mecanică să rămână scopul suprem? Nu ar trebui oare ca asistența electrică să fie folosită doar pentru cei care au cu adevărat nevoie și pentru începători? Iar aceștia să treacă apoi la o bicicletă normală?

Nu în ultimul rând, mai sunt pistele de biciclete așa sigure atunci când o grămadă de persoane incapabile să pedaleze singure se plimbă pe ele cu viteze destul de mari? Pe când o să apară primele accidente grave? Mie deja îmi era frică cu copilul când trecea un val de bătrâni pe e-bikeuri, trebuia efectiv să ne tragem în iarbă pe margine până trec toți! Ca un pluton de rutieri, dar cu un control evident mult mai redus al situației!

Ce ne rezervă viitorul? Nu știu să spun! În România prețurile fac încă aceste biciclete inaccesibile majorității populației. Vom ajunge să fim considerați niște hipsteri demodați pe bicicletele noastre cu SRAM Eagle 1×12 care acum sunt ultimul răcnet al tehnologiei? Vom fi priviți cu compasiune de cei ce vor trece în viteză pe lângă noi în zumzetul surd al motorașului? Rămâne de văzut, cu siguranță…

Vezi Comentarii (6)
  • Atata timp cat esti in putere, a-ti cumpara asa ceva mi se pare jenant. Nu stiu daca sunt foarte de acord nici cu ideea ca, daca e folosita de batrani sau bolnavi, e OK. De ce? Pai daca esti obez si vrei sa slabesti, trebuie sa transpiri. Daca esti batran si vrei sa te simti in putere, nu e logic sa apelezi la bateriile unei biciclete. Da, pot accepta ca e OK sa ai si o bicicleta din asta, daca esti la o varsta inaintata sau esti bolnav/obez si vrei uneori sa-ti fie mai usor. Dar, daca vrei sa simti ca placerea mersului pe bicicleta, o asemenea e-bike mi se pare o tampenie.

  • E o falsa problema. Viitorul va fi electric sau de loc.
    Este falsa impresia ca nu faci efort daca pedalezi asistat electric. Practic arzi cam 1/2 din kcalorii. In esenta parcurgi distanta mai mare, cu viteza mai mare, urci pante pe care nici in vis nu le urcai altfel.
    Ce e rau in asta?
    Iar despre costuri, ei bine, o ebike se vinde cam cat una cu cadru de carbon. Evident, asistenta electrica face ca acets detaliu sa nu mai conteze asa mult.
    Sunt printre cei care au facut si push bike cu o asemenea scula, pe distante mari. Ori aici grasii sau batraneii (desi sunt cumva si una si alta) nu prea au sanse.

    • de acord cu Bibi. Nu-ti place pedelecu, nu te da. Ce-ti pasa ca se dau altii? iti ocupa pista? ce drepturi aveai tu pe-acolo, scuze de intrebare, de vrei acuma sa-i dai afara pe electrici? a, e aglomerat? du-te in alta parte.
      in ce priveste pretul, nu va inchipuiti ca erau proprietari – toate magazinele care iarna traiesc din schi, vara inchiriaza biciclete, electrice sau nu.

  • Bun pontul! Păi atunci aman achizitia unui full, astept sa-si scoata nemtii la vanzare jafurile de Stumpjumper-e mecanice pe care nu le mai vrea nimeni 😀

  • Eu vad utilitate in treaba asta:
    – incurajeaza pe multi care pana acum stateau in casa sa iasa in natura
    – pentru oras si naveta sunt excelente, mai ales daca nu vrei sa ajungi transpirat la birou. De exemplu eu stau la 15 km de munca. Am si un deal cu o diferenta de nivel de 150m pana acolo de urcat. Am facut la un moment dat 2 luni naveta cu bicicleta zilnic. La dus spre munca mergeam f. incet sa nu transpir, la intoarcere veneam tare sa fac si ceva sport.
    – pentru cei pasionati de coborare…ajung mai repede in varf si nu depind de telescaune.
    – batraneii aia care umplu pistele cred ca altfel nu ar mai fi stat pe bicicleta deloc. Bicicleta electrica i-a pus din nou in sa pe multi. Ce vad eu problematic e ca merg cu viteze de 20-30km/h, ceea ce pentru unii e periculos avand in vedere reflexele si varsta.

    Eu nu mi-as cumpara o bicicleta electrica doar pt naveta, iar pt ture nu are sens ca ar elimina tocmai scopul pentru care pedalez. Costul de achizitie al bicicletei electrice este egal cu combustibilul pt masina pe 3-4 ani. Si apoi, ma tem ca daca prind gustul asistarii electrice, o sa mi se para prea urat pedalatul fara, si o sa-mi strice toata placerea de a urca un deal fara motorase.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − two =