Acum citesti
Poteci închise pentru bicicliști. Ar trebui să ne mire?

Acest scenariu sumbru poate deveni cândva realitate, mai ales acum după ce am auzit zvonurile conform cărora accesul bicicliștilor pe Tâmpa ar urma să fie interzis (cum și sub ce formă, asta rămâne de văzut, deși în primă fază rămâne greu de crezut). Ce trebuie însă să știi din capul locului este faptul că aceste practici sunt întâlnite în Vest și au la bază mai multe motive, precum protejarea mediului înconjurător, protejarea turiștilor și menținerea integrității naturii. În caz că nu ești la curent, salvamontiștii au anunțat deja de prin primăvară că vor începe acțiunile de protejare a naturii prin a închide multe drumuri forestiere pentru cei motorizați și aparent chiar s-au ținut de cuvânt, căci vara asta am văzut multe bariere care închid drumuri odinioară intens circulate. În unele cazuri au recurs și la metode extreme, pe lângă barieră fiind prezent și un șanț cu o adâncime de cel puțin un metru și jumătate.

interzis_bicicletelor

Toate acestea sunt însă rezultatul acțiunilor oamenilor, în speță a celor mai puțin civilizați dintre noi. Furtul din pădure și gunoaiele lăsate în urmă sunt cap de listă, iar în cazul celor care utilizează bicicletele, viteza mare cu care trec pe lângă turiști. Să nu uităm că în unele cazuri, accesul bicicliștilor în unele parcuri din București a fost interzis în urma unui accident, de regulă cu un demnitar care a putut să ia măsuri de urgență. Din fericire, lucrurile s-au rezolvat de la sine. Aceleași lucruri se întâmplă și pe munte, unde bicicliști slab pregătiți se trezesc la viteze mari pe coborâri și nu mai apucă să frâneze sau răivoitori care pur și simplu nu vor, cu scopul de a băga spaima în cei care au ieșit la promenadă. Am mai vorbit în trecut de tipologia biciclistului care consideră că i se cuvine totul și care este prea dificil (adică imposibil) de educat. Genul de persoană care nu se va gândi niciodată la consecințe sau la faptul că acțiunile sale vor afecta mult mai multă lume. Uscăciunile există, așadar cei corecți vor plăti pentru faptele netrebnicilor.

În Germania și în Franța, unele organizații duc lupte grele cu autoritățile pentru redeschiderea unor poteci pentru biciclete, acolo lucrurile ajungând mai departe decât și-ar fi imaginat cineva. Căci nu trebuie să fie neapărat vorba despre un single-trail, poate fi vorba și despre un forestier mai lat, unde se presupune că încap atât bicicliști cât și cei care se plimbă per pedes. Pe scurt, ești obligat să rămâi pe drumuri principale sau pe cele agreate de autorități. La ultima vizită în Germania, am întrebat un localnic care este motivul pentru care bicicletelor nu le este permis să urce mai mult decât punctul pe care-l atinsesem. Răspunsul a fost unul clar, care nu a lăsat loc de comentarii: din motive de siguranță.

Așadar, dacă în curând ni se va îngrădi accesul în diverse zone montane, să nu ne fie cu mirare. Căci într-o țară unde o parte dintre bicicliști se cred semizei, gunoaiele sunt aruncate în voie, în stânga și-n dreapta, iar respectul pentru ceilalți turiști aflați pe munte este fix zero, așteptările nu pot fi prea mari. Schimbarea acestei mentalități învechite va dura probabil mult mai mult decât implementarea unor metode draconice care ne vor îngrădi plimbările, cu scopul de a-i ține pe sălbatici departe de natură.

Să nu uităm totuși motivul pentru care România ne place atât de mult: libertățile pe care ni le oferă. Până la urmă, doar de noi depinde de cum vom gestiona această situație. Cu un pic de voință și de motivație mulți ar putea încerca să se civilizeze forțat. De dragul lor și pentru binele comun, căci speranța nu pare să fi murit încă.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro

Vezi Comentarii (3)
  • Toate bune și frumoase. Nu mai au acces motorizații și bicicliștii, turiștii se pot plimba în siguranță – să fie numai civilizați să nu arunce gunoiul pe unde-i apucă, dar ce facem domnule cu atâtea stâne? Au apărut în ultima vreme mai ceva ca ciupercile după ploaie, că deh statul dă subvenții pt ovine și caprine. Ciobănașii pot cutreiera în voie cu turmele lor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one + 1 =