Acum citesti
Să ducem MTB-ul înapoi pe munte!

10710597_1007080722650729_8714818586195935466_n

BikeXpert Alpine Challenge 2014, Munţii Leaota, Foto: Maria Simion

Fără îndoială, cel mai popular tip de bicicletă în România este MTB-ul. Putem să ne uităm pe stradă, putem să ne uităm în statisticile de vânzări ale magazinelor sau în anunţurile de pe site-urile de vânzări second-hand. E sigur, în România MTB-ul face legea. Practic acest tip de bicicletă a intrat adânc în conştiinţa colectivă, astfel că majorităţii oamenilor dacă le spui de biciclete se vor gândi la un MTB. Excepţie fac poate bătrânii care au rămas în minte cu vechile şi bunele Tohan, Ukraina sau Pegas şi o mână de pasionaţi care văd mai departe de atât: cursiere, ciclocros, biciclete de cicloturism sau, mai nou, bicicletele elegante de oraş care prind din ce în ce mai bine în metropolele mari.

Nu ştiu să zic exact de ce a prins aşa de bine MTB-ul, poate pentru că este o bicicletă robustă, pregătită pentru bugetul românilor care nu au bani de prea multe reparaţii. Dar bicicletele la 2-300 RON care au invadat piaţa ani buni numai robuste nu erau. Sau poate e dorinţa de a avea ceva mare şi cu roţi groase, poate din aceiaşi dorinţă care e vinovată şi pentru visul românului de a avea un jeep. Poate pentru că te puteai lăuda că ai minuni ale tehnicii moderne care lasă mirat orice posesor de Tohan de o viaţă: frâne pe disc şi suspensie pe spate!

304876_3515000006290_1480609467_n

Geiger MTB Challenge 2012, Munţii Cindrel, Foto: Tiberiu Tioc

Oricum, piaţa a evoluat şi, încetul cu încetul, au apărut importatori care au început să aducă pe piaţă biciclete de munte de calitate. La începutul anilor 2000 pe aceştia îi puteam număra pe degete, iar preţurile exorbitante pentru vremea aceea a unei biciclete de munte din Crom-Molibden echipată cu Shimano STX-RC şi cu furcă RockShox Judy fac din aceşti importatori nişte adevăraţi eroi ai începuturilor MTB-ului în România.

Nivelul de trai a început totuşi să crească, încet dar sigur, iar odată cu un mediu de afaceri mai prosper şi cu multinaţionalele care au deschis birouri în România şi au angajat foarte mulţi tineri cu salarii decente, brusc visul de a avea o bicicletă adevărată a început să fie din ce în ce mai realizabil pentru multă lume.

10455124_751854318199376_6594285189294243433_n

4Munţi 2014, Munţii Leaota, Foto: Stoica Teodor-Cosmin

Dar cel mai mare impuls care a făcut fenomenul MTB să prindă aripi au fost primele concursuri de MTB populare. Concursuri au existat încă de la începutul anilor 2000, cum ar fi Surmont Moutain Bike Festival, dar doar în anii 2005-2007 putem spune că fenomenul a luat amploare. Câţiva organizatori inimoşi au reuşit să organizeze nişte maratoane iconice, care au început să atragă repede sute de participanţi. Vorbim de evenimente cum ar fi Csikmaraton de la Miercurea Ciuc, Maratonul Medieval Mediaş, Banat Maraton, Maratonul Baia Mare, Geiger la Sibiu, Maros Bike la Cluj şi altele – îmi cer scuze de la cei pe care nu i-am enumerat. Aici, cei care aveau un MTB bun dar şi cei care aveau unul mai slab, au avut ocazia să vadă pentru ce sunt ele făcute. Au avut ocazia să iasă din cuibarul lor de poteci din jurul casei şi să vadă alte zone, pe trasee făcute de oameni cu experienţă.

10464007_10204043342423183_2001295231940341601_n

4Munţi 2014, Munţii Bucegi, Foto: Dombi Andras

Cum era un maraton, fără excepţie, pe vremea aceea? Păi în primul rând concursurile se desfăşurau prin munţi sau dealuri, pe poteci şi drumuri forestiere superbe, cu urcări şi coborâri tehnice. Participanţii erau doritori să vadă un traseu frumos, performanţa era, bineînţeles, un criteriu pentru multă lume, dar absolut toţi îşi doreau o zi frumoasă alături de bicicleta lor în care să vadă cât mai mult şi să îşi depăşească limitele în mijlocul naturii. MTB-ul era un sport sălbatic, concursurile erau pe un traseu marcat, dar un traseu care de ducea departe pe dealuri şi creste, prin păduri şi văi, prin apa pâraielor, noroiul poienilor cu vaci şi oi la păscut, departe de tot, ca să te aducă înapoi prin alte locuri minunate la civilizaţie. Cu cât entuziasm studiam cu toţii traseul unui nou concurs anunţat şi ne închipuiam ce alţi munţi frumoşi o să ne încânte privirile, căutam cu nerăbdare pe hartă zonele de creastă cu privelişte, căutam pe profil urcările şi coborârile lungi care ne vor stoarce de energie şi de concentrare….

392515_443838998973422_1930134143_n

3Munţi 2012, Munţii Piatra Craiului, Foto: Viorel Micu

Pe vremea aceea, maratoanele aveau în general două trasee. Unul scurt, de vreo 40-50 km şi cu o diferenţă de nivel în jur de 1000-1500 m şi unul lung, de 80-100 km cu diferenţe de nivel de 2500-3000 m. Toată lumea visa să termine traseele lungi, în special cele de 100. Csikmaraton şi Baia Mare aveau trasee de 100 km cu limită de timp de 10 ore. Ce amintiri frumoase am de când am terminat pentru prima dată cel de la Baia Mare, în vreo 12 ore, eram vai de capul meu, organizatorii strânseseră deja totul şi mă aşteptau pe mine… Dar pe vremea aceea nu se punea problema să te oprească decât dacă chiar nu aveai şanse să ajungi înapoi pe lumină. Îmi doream mult să termin Csikmaratonul, dar nu am mai apucat. După câţiva ani frumoşi, ceva s-a întâmplat şi chiar Csikmaraton a dat tonul….

10440780_761891753857845_3700057007754291150_n

BikeXpert Alpine Challenge 2014, Munţii Leaota, Foto: Valentin Rotaru

Cred că prin 2008-2009, era o zi ca oricare alta şi pe internet s-a anunţat traseul de la Csikmaraton. Un traseu de 33 km. Ok, bun, dar unde sunt hărţile de la traseul de 50 şi de 100? Şi atunci am citit cu toţii ceva de neimaginat: concurenţii de la tura medie vor parcurge traseul de două ori iar cei de la tura lungă de trei ori. Stupoare! Ne uitam ca proştii unul la altul şi nu înţelegeam nimic. Cum mă să ne dăm de trei ori? Pe acelaşi traseu? Păi de ce am face asta? Care e motivaţia pentru noi, iubitorii de MTB, care doream să străbatem munţii? Cum să ne mulţumim să ocolim doar dealul din spatele oraşului? Am fost până la urmă şi am dat două ture. N-am înţeles nimic. Am trecut pe la start unde unii îşi fluturau halbele de bere pe la terase în semn de admiraţie. Nasol!

598668_443833002307355_2144347619_n

3Munţi 2012, Munţii Piatra Craiului, Foto: Viorel Micu

Câţiva ani mai târziu, într-o primăvară, după ce mă mutasem la Bucureşti de la Cluj, aud de o nouă idee. Un grup de prieteni ciclişti s-au gândit la ceva superb: cum ar fi să organizeze în primăvară un concurs de MTB lângă Bucureşti? Unde mă lângă Bucureşti să te dai pe MTB ne gândeam toţi? Păi am făcut rost de traseu şi ne-am dus în recunoaştere. Am plecat de la Academia de Poliţie prin pădure, frumos, am trecut pe lângă aeroport, am mai făcut nişte drumuri prin pădure, o zonă frumuşică de single-trail pe lângă un râu şi un final cu bere la Snagov. Bai, ne-am zis, super idee! Nimic mai potrivit ca să scoatem bicicletele de la iernat, când înca zăpada domneşte pe crestele mult-iubite ale munţilor. Organizatorii au pulsat: va fi un mare lucru pentru ciclismul din Bucureşti, vor veni mulţi, că e aproape, iar de acolo se vor naşte noi generaţii de MTB-işti şi mişcarea va avea mult de câştigat. Au avut dreptate! Numărul de participanţi la Prima Evadare a fost enorm din prima şi a crescut inimaginabil, iar mulţi dintre prietenii mei de acum de pedală au luat contactul cu MTB-ul acolo. Iar acum parcurgem împreună crestele munţilor şi împărtăşim momente minunate.

2014! Încă de vreo doi ani, o firmă privată a început organizarea mai multor evenimente de ciclism sub forma unui campionat de MTB. Cea mai mare parte a acestuia sunt o serie de curse care, trebuie să o spunem că nu e cu supărare, sunt bazate pe succesul anterior al Primei Evadări. Astfel, pădurile de la Cernica, Comana, Căldăruşani, etc… au devenit scena mai multor concursuri de tipul Prima Evadare (au existat şi înainte concursuri reuşite în aceste zone şi mai există, dar nu au avut aşa mare participare). Dar nu, nu concursuri făcute primăvara când pe munte e zăpadă ci în plin sezon de MTB. Cum e de aşteptat, clientela e numeroasă, seria de concursuri Riders Club este un adevărat succes. Seria cuprinde concursuri mai mult sau mai puţin montane, dar un singur concurs cu adevărat pe munte, cel de la Câmpulung. Practic ce a început Prima Evadare a fost finalizat de Riders Club şi acum, în 2015, avem mii de ciclişti care cumpără MTB-uri performante şi participă cu ele la concursuri. Iar acesta este un lucru extraordinar pe care Prima Evadare şi Riders Club au reuşit să îl facă.

970725_540090692693004_981163975_n

3Munţi 2013, Munţii Piatra Craiului, Foto: ???

Tot 2015, primăvara. Făceam calendarul competiţiilor pe anul ăsta, să vedem pe unde am să merg. Am pus acolo concursurile faine pe munte pe care le iubim şi eu şi prietenii mei. Apoi am început în săptămânile următoare să caut datele. Primul şoc: Braşov XCM, un concurs de excepţie din seria Triada MTB cu o tură lungă fantastică, a dispărut. Se va organiza unul pe un traseu mult mai simplu şi mai scurt la Avrig. Surmont de la Azuga, un traseu minunat care urcă pe creasta Neamţului, nu se va mai organiza. De-abia născutul concurs de la Vidraru care urca în Făgăraş până aproape în creastă nu se mai face. Transalpina Bike nu se mai face deja de anul trecut, concursul cu cea mai lungă urcare din România. 4 Munţi, cel mai aşteptat concurs pentru mulţi iubitori de munte, se va face doar din 2 în 2 ani. Maratonul Vinului, cu un superb traseu lung pe dealurile de lângă Urlaţi, se va organiza în ture pe un deal în spatele oraşului. A mai murit Banat Maraton, Maratonul Ţarcu, multe altele… Şi s-au născut tot mai multe concursuri prin pădure. Ceva nu e în regulă, ceva s-a întâmplat.

Prima reacţie este o furie adresată organizatorilor care au abandonat lupta. Dar la o privire atentă fenomenul e simplu. Multă lume a fost atrasă de concursurile mai simple şi mai aproape de casă. Nu mai sunt dispuşi să vină la munte pentru un concurs greu. Mai ales că la cursele populare sunt multe premii, prind un podium fără mare efort. Bun, noi ăştia care, fără să ne dăm seama, am devenit old-school, un fel de ultraşi care ne vărsăm frustrarea din când în când pe internet şi suferim singuri în linişte, noi suntem clienţi abonaţi oricând la un concurs de 100 km pe vârfuri de munte. Dar şi organizatorii şi-au dat seama că logistica unui traseu aşa de mare pentru un număr uneori mai mic de 100 de participanţi nu e fezabilă economic. E mai simplu să faci ceva mai accesibil, eventual în 2-3 ture pe acelaşi traseu. Mai puţină logistică, mai mulţi concurenţi. Lumea trece prin oraş de mai multe ori, primăria e fericită, sponsorii sunt în extaz. La un moment dat îmi venea să dau vina pe organizatorii de la Prima Evadare şi Riders Club, că ne-au furat oamenii. E necinstit, ei au făcut nişte evenimente de succes, ce vină au ei? Şi totuşi, negru pe alb, situaţia e tristă pentru o mână de ultraşi ai crestelor alpine….

1004042_561842163867260_1813308802_n

3Munţi 2013, Munţii Bucegi, Foto: Stoica Teodor-Cosmin

Deci cine se face vinovat pentru situaţie? Evident, nimeni, aşa au evoluat lucrurile. Dar ce putem să facem ca să rezolvăm problema până nu e prea târziu? Trebuie ca noi toţi să ducem MTB-ul înapoi unde trebuie el să fie, sus pe munte. Trebuie să îi convingem pe toţi cei care au investit sute sau mii de euro, după posibilităţi, în sisteme complicate de suspensie şi transmisii cu zeci de viteze că toată această tehnologie, folosită aşa cum a fost ea concepută, pe o potecă de munte, printre flori de Rhododendron sau cu crengile de ienupăr mângâind picioarele, făcând slalom pentru kilometri mulţi de coborâre printre brazi, apa de munte băută direct de la izvor, o bere rece servită la o cabană cu o privelişte de vis, toate acestea sunt cu mult mai frumoase decât o plimbare pe lângă lac la Cernica. Să le explicăm că peste 30 de ani au să îşi aducă aminte cu plăcere de coborârea pe furtună şi grindină din Şaua Strunga dar nu au să îşi aducă aminte clar nicio tură din pădurea Băneasa. Şi că o poză făcută la asfinţit de pe Iezer cu apusul peste cresta Făgăraşului va sta mult mai bine ca poză de profil pe Facebook-ul ăsta pe care mişunăm toţi de dimineaţa până seara. Şi dacă noi vom migra cu toţii spre munte, eu zic că şi organizatorii de concursuri vor face bucuroşi asta…

Aşa că dragi colegi de pedalat, reglaţi-vă amortizoarele, puneţi înapoi anvelopele alea cu crampoane cu care a venit bicicleta şi scădeţi cât puteţi presiunea din roţi, băgaţi în rucsac pelerina de ploaie, nişte batoane, o lanternă şi HAIDEŢI SĂ PEDALĂM LA MUNTE!!!

 

 

Vezi Comentarii (8)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × two =