Acum citesti
Alexandru Delcea despre cum a fost la Tare ca Piatra, ediția 2018

Corespondetul nostru ocazional, dar tare special, s-a dat în weekend-ul trecut la poate cea mai cunoscută și accesibilă competiție de downhill din România, Tare ca Piatra. Mai mult decât atât, a reușit să iasă din anonimat ocupând un onorabil loc 5 pe podium, o performanță care ne-a surprins chiar și pe noi, nu doar pe el. Cum aventurile la Piatra Neamț sunt tot timpul diferite, l-am rugat să ne povestească cum s-a distrat anul acesta pe muntele Cozla. Delcea, ai cuvântul!

Alex știe să arate bine și mai nou – se dă bine, chiar dacă e sărit de treijde ani. Respect! Foto: Andrei Lungu

Tare ca piatra. Doar cand pronunț numele acestiu concurs, din pacate fost festival al sportului pe doua sau mai multe roți si nu numai, știi ca e vorba de voie buna si distracție maxima.

Ajunși inca de Joi la Piatra Neamt, am avut timp sa inspiram aerul de Piatra cat și sa ne familiarizăm cu muntele Cozla pe pantele caruia se desfășoară concursul. Impreuna cu companionii de drum am facut o tură de XC pana in varf, tura ce ne-a pus sangele in miscare si la finalul careia am vizionat traseul de concurs aflat in curs de marcare de catre baietii de la Kronstadt Cycling.

Dupa ce fiecare a ajutat cum a putut la finalizarea landingului ce marcheaza finalul traseului seara ne-a prins lângă camperul celor de la NH bike din Brasov unde “Cațel” si oamenii lui ne-au primit cu bere si voie buna. Aripioarele picante au facut deliciul participantilor:)

Foto: Alex Delcea

Ziua de Vineri a venit cu o vreme perfecta de dat si cu startul antrenamentelor libere. Traseul s-a prezentat in conditii ideale, upgradurile facute anul trecut fiind conservate aproape perfect. Nu trebuie insa sa ignoram munca echipei de voluntari si rideri ce au lucrat la cosmetizarea de anul acesta. Contrapantele au oferit siguranta sporita, iarba si buruienile tunse, traseul marcat foarte bine, saltele pentru siguranta, etc.

Sambata, ziua concursului, a adus o surpriza mai mult sau mai putin astepata. Dupa antrenamentele oficiale, vazduhul instabil ne-a oferit o ploaie scurta dar cu volum considerabil ce avea sa schimbe datele problemei.
Nu au fost multi cei ce au parcurs runda de calificari fara sa alunece sau sa cada spectaculos, lucru care a facut deliciul specatorilor. Personal pot spune ca dupa această rundă de calificari am pielea mult mai fina, tratamentul cu noroi avand rezultate remarcabile.

O scurtă rugăciune, o cruce făcută cu limba și road gap-ul de final este aterizat cu bine. Foto: Andrei Lungu
O fotografie care a primit multe like-uri pe facebook. Ăăăhm, Alex este cel din spate.

În finala, dupa ce riderii și-au incalțat bicicletele cu anvelope de noroi, a inceput loteria. Nu pot spune cu exactitate care a fost secretul, sa lasi franele, sa stai pe bicla pana la final, dar pot spune cu certitudine ca am fost impresionat de de baietii ce au ocupat primele locuri ale clasamentului și in special de cei din top 10. Au talent, ce sa mai.

Dupa ce m-am conformat și am montat anvelopele de ud, am urcat increzator in gondola catre startul finalei. Am parcurs traseul prudent fara sa cad dar și fara sa sar gap-urile, excepție facând cel de la final. Bicicleta de enduro cu care am participat, SUNN KERN REPLICA 2017 s-a comportat exemplar. Traseul de la Piatra Neamt nu a reprezentat un obstacol pentru ea ba chiar consider ca a fost alegera perfecta. La final am reusit sa obtin un nesperat loc 5 la categoria masters, având in vedere ca ultima data cand am folosit bicicleta mare a fost la CND Sinaia, adica sf. lunii Mai.

Dacă te dai la Downhill e clar că trebuie să-i cunoști pe toți cei din această fotografie. Sunt scuzați cei care nu l-au mai văzut pe Alex pe podium. Îl propun pentru Best Newcomer.

Revenind la cei mai buni, treapta cea mai inalta a fost ocupata de Matei Moisil, urmat de Remus Bonta si de Petru Verestiuc, toti facând parte din lotul natioanal de Downhil. Cu aceasta ocazie doresc sa urez succes intregului lot aflat in Cehia la Spicak pentru etapa 4 din IXS European Cup.

Sebastian Grosu a revenit dupa o accidentare la umar si a ocupat un onorabil loc 6. Cel mai experimentat si versatil rider, Kinga Geza a ocupat locul 5.

La feminin, Moise Roxana a ocupat locul 1, Gabriela Cioanca locul 2, iar Vanesa Plumbota locul 3.

La hardtail, Alex Acurmuloae a ocupat pozita 1 cu o tura spectaculoasa urmat de Gabi Miron si Andi Delescu.
Juniori, Petre Popescu pe locul 1 urmat de Florea Pavel Antonio si Paul Somesan.

Masters: Catalin Costandis pe cea mai inalta treapta urmat de Mircea Valentin Catana si Mihai Hunyadi.

Dupa ce am apucat sa urmaresc marea majoritate a riderilor pe traseu pot sa trag cateva concluzii: raman in continare impresionat de tânarul Alex Acurmuloae din Bistrița ce merge pe hardtail dar obține timpi comparabili cu ai celor mai buni rideri pe full suspension. Putem spune ca este urmasul lui Petru Verestiuc, care reușea sa obtina performante asemanatoare in anii trecuti. Timpii obtinuti de ocupantii primelor locuri, pe ud, nu difera foarte mult de cei obtinuti pe uscat. Impresionant!

Remus și Alex meșterind la o furcă, chiar la fața locului. Băieții ăștia nu doar se dau. Foto: Alexandra Ghiță

Tare ca Piatra, un concurs tinut in viata de pasiunea nemtenilor, o ocazie sa te vezi cu prietenii din tara, sa faci echipa la baschet Bucuresti/Brasov si sa joci cu Piatra, sa faci o revizie la furca la cort, sa faci tratament cu noroi, sa urci de cateva ori muntele Cozla si sa il cobori pe mai multe parti, sa petreci pe acoperisul unui Mall in parcare si dupa blocuri, sa îti faci prieteni noi și nu in ultimul rand sa te dai cu bicicleta. Cam asta inseamna Tare ca piatra, in Moldova, la Piatra Neamț.

Sa ne vedem cu bine!

Alex „Curcă” Delcea

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 5 =