Andy Brunner despre bronzul obținut la Campionatele Mondiale de Downhill

0

Andy Brunner nu contenește a ne uimi cu perseverența dar și cu talentul său. Aproape de vârsta de 64 de ani, elvețianul stabilit în România în anii 90 a reușit, după probabil deja știi, să câștige mai toate concursurile de XC maraton la care a participat în ultimii ani (categoria de vârstă), după care, în 2016, a făcut trecerea la Downhill. Nu mică mi-a fost mirarea când m-a sunat să-mi spună asta și desigur, m-am gândit și eu ca toți ceilalți: Andy ist total Verrueck!

Foto: Vivian Nelson

Acum doi ani, imediat ce s-a apucat de această disciplină, a ieșit pentru prima dată în afara țării, însă aventura de la ultimul concurs la care a participat a reușit să-l urmărească mult timp: un crash de zile mari, surprins de un fotograf iscusit, i-a încheiat cursa cu puțin înainte de final. Dar cum spuneam, Andy este perseverența în persoană, iar anul acesta la Campionatele Mondiale de Downhill din Andorra a reușit să ajungă pe locul 3. Ca să ne potolim curiozitățile, l-am abordat la o discuție amicală, în care să ne povestească mai mult care a fost cheia imensului succes.

1.Ciao Andy! Mai poți? Mai ai energie? 

Salut Freeriders & co! Energie la maxim, Andorra a fost un booster adevărat! Toată scena de downhill este WOW! Când stai pe traseu lângă coborâri și vezi elitele cum coboară în viteză poți să uiți tot ce știi despre datul pe bicicletă. Downhill-ul înseamnă pentru mine adevăratul MTB și să fiu parte a acestei scene oferă o mare bucurie, mulțumire și energie. Uite Dragoș, mă dor ambele brațe, chiar și tastatul este foarte greu, însă nu-mi dispare zâmbetul de pe față când mă gândesc la Andorra.

2.Ce a însemnat pentru tine această etapă din Andorra? Cum te-ai pregătit și ce așteptări aveai înainte de a ajunge acolo?   

După cum știi eu vin din sporturile cu motor (moto mai precis) și tehnica de bază pentru biciclete îmi lipsește. Andorra este foarte tehnic și foarte greu pentru mine. După ce anul trecut am sfeclit-o la ultima săritură înainte de finish mi-am dat seama că trebuie să mă antrenez pentru tehnică și chestiuni de bază. Mi-am vândut Solid Strike-ul de Downhill și am început cu un BMX Haro cu pedale Flat: bunny-hop, poolriding, pumptrack și alte antrenamente de bază.  Ca rider bikeXpert pot să aplic toate acestea pe un Cube Two15 și încă de la antrenamentele de la Sinaia eram mai rapid: virajele, săriturile, controlul pe roata de față, totul s-a simțit mult mai bine. Traseele cu flow precum Fairy Trail de la Sinaia le-am parcurs mult mai rapid ca în 2017.

Dar în ciuda skill-urilor îmbunătățite știam că traseul din Andorra va fi foarte dificil dar cumva trebuia să-l dovedesc.

Foto: Uli Ellwart

3.Cum a fost traseul? Cum ți s-a părut după antrenamente și cu ce speranțe ai rămas după calificări?  

În timp ce făceam track walk-ul am văzut că traseul era explodat după ce s-a încheiat etapa elitelor, mai mult decât atât a mai și plouat. Am început să întăresc furca din ce în ce mai mult ca să rămână sus în cursă ca să pot coborî porțiunile foarte abrupte. În prima parte a traseului există wallride-uri asemenea celor din bikepark-uri cu o săritură dublă pe care anul trecut n-am putut decât să o admir. Anul acesta am sărit-o cu stil și a fost un feeling grozav. În startul seeding run-ului am observat că mai rămăsesem doar 4 persoane la categoria 60+ așadar mi-am dat seama că am șansă la podium.

4.Și cum a fost final run-ul? Am văzut că pe podium erai avariat.

Pentru finală mi-am propus să cobor safe, iar podiumul era astfel asigurat (argentinianul era mai lent ca mine). Toți cei mai experimentați mi-au spus același lucru, așadar m-am dus la odihnă, iar de dimineață am luat-o lejer. Cu toate acestea, în ziua cursei când mă spălam pe dinți, am vărsat tot mueslieul mâncat mai devreme, din cauza emoțiilor.

Ca încălzire am dat traseul Commencal și am aplicat ceva stil pe table-uri. Apoi, cândva pe la orele 12:00, eram în poarta de start și vedeam cum Max și Rui au plecat în aclamarea publicului. Apoi mi-am spus: Hey Andy, aici nu ești la vreo aniversare! Ai privilegiul uriaș de a te lupa cu Max, dublu Campion Mondial și cu Rui, Camion Național al Portugaliei și Campion European!

Tu mă cunoști deja destul de bine implicit și mintea mea de copil. Așadar, gaz la maxim prin prima jumătate a traseului, care a mers chiar bine, apoi am acroșat un copac și am zburat. M-am adunat rapid și am încercat să-mi regăsesc ritmul. Pe porțiunea cea mai abruptă am zburat din nou peste ghidon din simplul motiv că nu mai aveam forță, brațele erau oprite. Aparent și creierul era oprit. I-am dat mai departe.

Ultima curbă înainte de săritura finală m-a pus din nou la pământ, de data aceasta lovindu-mă la umăr. Eram la 10-15 metri sub traseu și vedeam în ceață finish-ul. În difuzoarele de pe traseu se auzea: Brunner crash, Brunner crash…!

În subconștient auzeam doar: dă-i gaz – înapoi pe pistă pe unde ai zburat, căci altfel ești descalificat! Și repede prietene căci altfel vine argentinianul și-ți fură medalia! Dar așa de ușor nu a funcționat, căci probabil aveam nevoie de mai mult dramatism.

Îmi strâng Cube-ul de pe jos și împing bicicleta la deal, cumva mai aveam adrenalină. Însă am simțit o înțepătură extrem de puternică în umăr, iar privirea a devenit neagră în timp ce mă uitam la el, după care am căzut în genunchi. Publicul a fost genial: Go! Go!, trompete și clopote de încurajare. Cumva reușesc să trec linia de finish, iar din boxe se aude: medalie de bronz pentru Andreas Brunner!

Medicii au dorit să mă trimită la spital în Andorra cu ambulanța, dar am refuzat căci ratam podiumul. Aceștia mi-au făcut un bandaj rapid, mi-au dat pastile pentru a atenua durerea și pleacă cu promisiunea că după premiere voi merge la spital. Umărul este momentan legat și ar trebui să-și revină fără operație.

5.Care-ți sunt planurile pentru anii următori? Cât mai ai de gând să continui cu downhill-ul și la ce surprize ne mai putem aștepta? DirtJump? Trial?   

Vreau să fac progrese la Downhill, anul viitor particip la Europenele din Portugalia și la Mondialele din Canada – Mont Saint Anne. În 2019 o să fiu la categoria 65+ și cu siguranță competitiv în continuare.

Mii de mulțumiri familiei mele și prietenilor care mă susțin în toată această poveste. Bineînțeles, mulțumiri BikeXpert Racing, Cube, Sprint Sports, Continental, Reverse Components și Isostar!

Mulțumesc!

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ