Deși a trecut ceva vreme de la relansarea mărcii Reghin, schiurile nu sunt încă de găsit peste tot, dar pot fi deja cumpărate de pe site-ul oficial și alte câteva magazine partenere. Cum la Freerider suntem pasionați cam de orice sport practicat în aer liber, ne-am dorit să încercăm și noile Reghin Rubin. Am ales în mod special acest model pentru că din specificațiile oficiale rezultă că este un schi de pârtie pentru toată lumea, cu ceva mai mult “bias” spre pasionații amatori. În același timp însă poate fi lejer împins și spre segmentul avansat, făcând ușor față și unui schior care cere mai mult de la ele. Este cam fix ce am aflat și eu jucându-mă cu ele pe pârtie.

Pârtia, respectiv locul de joacă, a fost în afara țării. De câțiva ani buni concediul de iarnă îl petrecem în Austria, motivele fiind numeroase. Aștept însă cu nerăbdare momentul când la noi se va relansa treaba asta cu schiul și pârtiile și vei putea să te simți bine și la noi.

Saalbach-Hinterglemm, Austria – priveliște de la balconul pensiunii

Legat de acest test, din păcate din motive necunoscute ce țin poate și de tehnologia volatilă, majoritatea pozelor și filmelor făcute acestor schiuri au dispărut misterios de pe laptop. Sau pur și simplu le-am șters din greșeală… Cert este că nu au mai rămas cu aceste schiuri decât câteva poze de pe telefon. Mare păcat de altfel, pentru că strânsesem o mulțime de imagini „epice” și „inspiraționale”.

Așadar, testate fiind „în afară”, pot spune ca le-am folosit în condiții ideale. Practic mai bune decât cele „de laborator”. Știți bine la ce mă refer: pârtii nesfârșite, perfect întreținute și cu zăpadă naturală sau artificială din belșug. Cum noile Reghin nu sunt fabricate în România, dar totuși în Europa, și testarea în afara țării pot spune că a urmat cam aceeași rețetă. Da, în România industria care se ocupă de schiuri nu mai există. Așa că pentru moment suntem recunoscători că măcar brandul a renăscut.

Ok, Reghin Rubin, ce sunt? Producătorul le anunță drept schiuri pentru toată lumea, un schi „universal”. Asta înseamnă că te vei simți bine pe el și dacă ești începător și dacă ești avansat. Asta poate e mai puțin bine pentru avansați, dar e bine pentru cealaltă categorie. Geometria schiului ajută și este clar îndreptată spre a da o mână de ajutor atunci când trebuie.

Designul este simplu și păstrează „nostalgia” Epocii de Aur. Schiurile sunt albastre, cu textul alb și câteva elemente de design roșii, inclusiv sigla Reghin. Nu fac parte sub nicio forma din cateogira designului extravagant de astăzi, care de cele mai multe ori inspiră mult mai multă viteză și experiență decât deține proprietarul lor. Așadar, pot spune că designul este mai degrabă de tipul „love it or hate it”.

Pentru Rubin avem o singură lungime și anume 168 cm, așadar ideale sunt pentru schiori cu înălțime care oscilează în jurul valorii de 178 cm. Sidecut-ul este de 123/73/105 de unde rezultă un radius (raza cercului imaginar descris de schi dacă am prelungi capetele până se întâlnesc) de 12,1 metri.

Ce înseamnă asta? Înseamnă iar că este un schi prietenos, care te va susține în a schia elegant pe o pârtie amenajată. O rază cu o valoare între 11 și 15 metri este tipică schiurilor pentru adulți, schiuri gândite pentru slalom și carving pe pârtii amenajate. Rubin se încadreaza perfect.

Un radius cu cât este mai mic, cu atât imprimă schiului mai mult control la viteză mică, pentru un schior începător sau mediu. Pentru schiorii avantați același radius înseamnă un schiat în forță, cu cristiane strânse și precise. Pe de altă parte un radius mic imprimă schiului instabilitate la viteză mare sau foarte mare. În turele făcute pe pârtie am testat toate variantele.

Construcția noilor schiuri este iarăși importantă. Pentru Rubin avem construcție de tip „sidewall”. Asta înseamnă că presiunea transmisă spre lateralele schiului se face eficient. De asemenea acest tip de construcție face schiul să fie mai rigid la torsiune oferind aderență mai bună pe canturi. Este tehnologia folosită în general la schurile de concurs. Neajunsul acestui tip de construcție este că schiurile devin mai grele și mai ușor de deteriorat când le încaleci.

La interior avem lemn de de fag și plop la care s-a adăugat fibră de sticlă biaxială. Tipul de miez al schiurilor poate varia mult. De la felurile de material la cantitatea în care sunt folosite și modul cum sunt aranjate la inteior. Putem avea carbon, kevlar, aluminiu, fibră de sticlă, titan, aer sau spumă. Fiecare imprimă schiului un „feeling” diferit, greutate mai mică sau mai mare și desigur, preț mai mic sau mai mare.

Însă majoritatea schiurilor au un miez construit din fâșii laminate din lemn. De obicei sunt alese mai multe tipuri de lemn, pentru a combina proprietățile lor și imprima schiului o anumită senzație, făcându-l mai potrivit pentru un anumit fel de schiat. Lemnul este folosit de cei mai mulți pentru că oferă o senzație vie, simți ce face schiul, atenuează bine vibrațiile, își menține bine forma în timp și vibrează destul de puțin. De asemenea este și unul din cele mai ieftine materiale.

Folosind două tipuri de lemn, fag și plop la Rubin, producătorul reușește să „ajusteze” proprietățile schiului așa cum dorește, făcându-l bun pentru un anumit tip de schior și o anumită zonă de schi, mai precis cele despre care am vorbit la început. S-au folosit două tipuri de lemn pentru a imprima schiului diferite rigidități, flexii și greutăți în diferite zone ale schiului.

Talpa schiurilor Rubin este din grafit. Bine, nu doar grafit însă așa este menționat comercial, pentru a fi mai ușor de reținut. Există două tipuri de talpă pentru schiuri, cele construite prin extrudare și cele construite prin sinterizare. Prima categorie este mai rar întâlnită azi. Practic e vorba de plastic topit și apoi tăiat în forma dorită. Este o metodă ieftină de obținere a tălpii schiurilor.

Însă pentru Rubin s-a folosit sinterizarea. Prin acestă metodă se poate adăuga în mixul care alcătuiește materialul, și grafit. Este folosit grafit pentru proprietatea sa principală, conductoare de electricitate. Pe măsură ce un schi alunecă, apar încărcări statice de la frecarea tălpii cu zăpada. Acest lucru măreste frecarea și deci încetinește schiul. Grafitul din talpă ajută la disiparea acestor energii, reducând frecarea și făcând schiul mai rapid. În plus, o talpă cu grafit este poroasă și păstrează mai multă ceară decât o talpă simplă siterizată. Asta înseamnă că schiul devine și mai rapid.

La vârf, Reghin Rubin este echipat cu o protecție metalică pe care o consider utilă. Știm cât de ușor și repede se degradează schiurile, de la încălecarea lor, de la transport și mai ales la telescaun, atunci când la coadă, ne calcă pe vârfuri cei din față. Această protecție, deși aparent un detaliu adăugat mai mult pentru estetică, ajută foarte mult la păstrarea integrității schiului.

La fel de importante la schiuri sunt și legăturile. Pe Rubin sunt instalate Tyrolia PR11 MBS. Tyrolia este un brand austriac consacrat  despre care nu ai nevoie de mai multe informații. E suficient să știi că-s bune, performante, fiabile și de încredere.

Modelul PR11 îl vad drept legături “universale” sau bune la toate, în sensul că sunt gândite să se potrivească cu orice schior și nivel de schi, de la începător la avansat și poate chiar puțin spre expert. DIN-ul pentru PR11 este de la 3 la 11. Asta înseamnă că-s bune și pentru doamnele schioare și începătoare, cu o greutate care începe de pe la 36 kg și pentru domnii cu o greutete ce poate trece de 95 kg și stil agresiv de schiat.

ATENȚIE! Reglajul nivelului DIN este extrem de important pentru că este direct legat de ligamentul anterior încrucișat din genunchii tăi. Poți afla reglajul corect pentru strângerea DIN folosind acest calculator. Un reglaj DIN făcut corect va proteja ligamentul anterior încrucișat de leziuni sau rupere.

Tyrolia PR11 MBS sunt echipate cu câteva tehnologii interesante. Mi-a plăcut sistemul de culisare laterală a vârfului clăparului în caz de eliberare accidentală. Legătura dispune de o plăcuță care se mișcă stânga-dreapta foarte ușor, eliminând astfel o parte din frecarea tălpii clăparului cu speed plate-ul legăturii.

Cele trei litere din denumire – MBS, nu vin de la mămăliguță cu brânză și smântână ci de la Multi Boot Standard. Acum aflu și eu că există mai multe tipuri de clăpari pentru schiul alpin, nu de tură sau alt fel. Avem așadar clăpari Alpine (ISO 5355), GripWalk și Walk Sole/Walk To Ride. Tyrolia PR11 MBS sunt compatibile cu toți.

Însă cel mai mult mi-a plăcut că le poți regla ușor poziția pe speed plate, și pentru legătura față și la cea de spate. În trecut puteai regla doar spatele și aveai nevoie de o șurubelniță pentru a le culisa față-spate, dacă aveai nevoie să le reglezi după lungimea tălpii clăparului tău. La Tyrolia PR11 MBS poți face mișcarea asta cu degetul. E drept că nu ai nevoie prea des de reglajul ăsta, dar totusi e un ajutor pe care îl consider binevenit. Spre exemplu faci schimb de schiuri cu prietenii din grup. Când am testat Rubinele toți au vrut să le încerce și de fiecare dată a trebuit să reglez legăturile pentru o altă lungime de clăpar.

Pe pârtie, cu noile Reghin Rubin m-am simțit foarte bine, aproape de excelent. Le-am simțit sigure și ascultătoare. La cristiane făcute în forță și la viteză sentimentul era de protecție, te puteai baza pe ele. Aproape la fel de bine le-am simțit și la viteză, în coborâre directă. De aici rezultă că pentru un simplu amator pasionat de schi sunt absolut perfecte. Pentru un shior care se dă relaxat, relativ încet  și puțin încordat, Reghin Rubin sunt fix ce trebuie. Radius-ul este ideal pentru cristiane făcute cu efort mediu-relaxat, dar te vor ghida bine și dacă mărești viteza și intensitatea.

Mie însă îmi place mai repede, așa că le-am încercat și la viteză. Având o valoare destul de mică a radius-ului și fiind destul de scurte, dar normale ca lungime pentru destinația lor, mă temeam că la viteză vor deveni instabile sau vor începe să vibreze, iar legăturile vor ceda. Am fost însă plăcut suprins să văd că și la 109 km/h am stat bine pe ele. Categoric nu-s gândite pentru viteza asta, dar dacă se întâmplă să ajungi din greșeală la așa ceva, e bine de știut că ingredientele de sub „top sheet” atenuează mare parte din vibrații permițând schiurilor să rămână controlabile.

Însă la cristiane scurte sau lungi, făcute intens și la viteză relativ mare, Rubin țin excelent. Desigur, contează mult și canturile să fie ascuțite. Dar dacă toate condițiile sunt îndeplinite, Rubin devin niște schiuri foarte polivalente, universale. La fel ca în descrierea oficială! Probabil asta este si motivul pentru care Reghin a ales sa echipeze Salvamontul cu modelul Rubin. Pentru ca se descurca bine peste tot.

sursa Cornoiu Sabin

Totusi nu mi-aș cumpăra Reghin Rubin pentru viteză. Fiind schiuri de agrement, destinația lor este mai molcomă. Le-aș cumpăra pentru cât de prietenoase sunt pe pârtie. Rubin te ascultă, te ajută, te iartă și-ți oferă un concediu de neuitat.

  • Destinație: pârtie amenajată
  • Nivel: intermediar – expert
  • Lungime: 168 cm
  • Sidecut: 123/73/105 mm
  • Radius: 12,1 m
  • Construcție: sidewall
  • Miez: lemn fag și plop, fibră de sticlă biaxială
  • Topsheet: structurat
  • Talpă: grafit UHM (Ultra-High Modulus)
  • Greutate: 5,63 kg
  • Preț: nu a fost anunțat
  • Data lansării: nu a fost anunțată
  • Producător: Reghin
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentZannata Z46 Disc, un ciclocros folosit de mulți campioni naționali
Articolul următorNot2Bad – Șapte rideri rup poteca!
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ