Atac halucinant asupra unui triatlonist sud-african în timpul antrenamentului

0

Triatletul sud-african Mhlengi Gwala a fost atacat într-un mod halucinant marți în timpul unui antrenament de ciclism în apropierea localității Durban.

Gwala a reușit să scape după ce a fost atacat cu un fierăstrău în timpul antrenamentului. Atletul de 27 de ani din Chesterville a fost tras în niște tufișuri lângă Universitatea KwaZulu-Natal unde trei atacatori au încercat să îi taie picioarele cu un fierăstrău!

Dennis Jackson, directorul programului Elite Athlete Development din care făcea parte și Gwala, a declarat că motivul atacului rămâne un mister.

”Am discutat cu Mhlengi, este în spital, la secția de traumatologie a Spitalului Inkosi Albert Luthuli, așteptând transferul la altă unitate. Medicul nostru sportiv a vorbit cu el, este conștient”

Jackson a mai declarat că circumstanțele atacului sunt cu adevărat bizare. Nu se știe încă exact ce s-a întâmplat, se pare că a fost tras în tufișuri în timpul antrenamentului unde atacatorii au încercat să îi taie un picior cu fierăstrăul, dar din motive necunoscute s-au oprit la jumătate și au plecat. Nu se știe încă gravitatea traumei, nici dacă încercau cu adevărat să îi taie de tot piciorul. Important e că Mhlengi e în viață, conștient și sub îngrijiri medicale.

Nici Mhlengi nu știe de ce atacatorii au plecat. El a reușit să se târască în șosea unde a fost găsit de o mașina a unei firme private de securitate și a fost dus la cel mai apropiat spital.

Gwala participă în program de patru ani și a reprezentat deja Africa de Sud la două triatloane internaționale.
Lumea sportivă a rămas consternată, acțiuni de strângere de fonduri reușind deja în doar două zile să adune o sumă considerabilă pentru ajutorarea acestuia. Gwala este impresionat de suportul primit și le mulțumește tuturor, fiind nerăbdător să se întoarcă la antrenamente, dar se pare că va rata Campionatele Sud-Africane de Triatlon care vor avea loc peste două săptămâni.
Informații prelucrate de pe timeslive.co.za

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ