Bunloc Vertical Race – cum să te rupi în 3 km

0

14940253_1811279849131562_5565225535755659984_oFoto credit: Attila Szabo

Fără îndoială Vertical Race-urile, indiferent de sportul care este folosit, sunt concursuri efectiv brutale, rapide și dure încă de la primii pași. Genul acesta de curse se practică atât la alergare, cum a fost și cursa de la Bunloc, dar și la ciclism (de șosea sau MTB), la schi de tură sau probabil și la alte sporturi. Eu sunt obișnuit cu cursele lungi și foarte lungi, așa că aceste mici ”doze de șoc” sunt binevenite să schimbe peisajul, dar și să mă pună la respect…

Cursa de la Bunloc, organizată de Silviu Bălan și aflată la prima ediție, a fost scurtă și dură: 3 km cu peste 500 m diferență de nivel, deci o medie aproape de 20%, iar noroiul i-a dat un grad sporit de dificultate. Dar a ieșit ceva frumos iar cei aproximativ 200 de participanți, atât alergători cât și bicicliști ”de carieră”, au avut parte de o zi minunată la poalele Pietrei Mari.

15007707_1286954854689207_1792320932_oFoto credit: Radu Diaconescu

Eu am început totul cu o tâmpenie incredibilă care nu pare verosimilă nici acum după 2 zile: probabil datorită unui blocaj mintal temporar am decis să nu mai iau de acasă bețele! La un Vertical Race! În fine, fiecare pasăre pe limba ei piere și așa a fost și la mine…

Startul s-a dat din 30 în 30 de secunde, individual, iar prima parte a fost oarecum alergabilă pe alocuri, nefiind atât de abruptă, dar încă de la început noroiul mă dezechilibra, fiind pe un substrat înghețat, așa că era clar că am abordat totul greșit. Am plecat tare și am ajuns repede în puls maxim, reușind să o țin undeva la limita suportabilității tot concursul. Însă odată cu pantele foarte mari, pe lângă cele 90 kg ale mele care oricum trag greu la genul ăsta de curse, efectiv îmi doream să mă ajut cu mâinile și nu puteam… Am avut 2-3 oferte de bețe pe traseu de la unii care coborau deja, dar mie îmi place să îmi asum tâmpeniile care le fac, așa că le-am refuzat. Am regretat total pe ultimii 500 m unde panta devenise efectiv brutală. Nu am probleme în a urca chestii din astea, dar nu eram deloc eficient. Oricum, am reușit să mă motivez să trag la maxim până la ultimul pas, atât cât puteam.

15016251_1811322389127308_5707759759386073526_oFoto credit: Șerban Dragomir

Am terminat traseul în 31:15, un timp care nu e rușinos, dar nici strălucit, dar sunt convins că bețele alea ar fi schimbat multe. Foarte puțini au participat fără bețe iar rezultatele au fost sub nivelul lor. Oricum, asta e, concursul e concurs și rezultatul vine în urma deciziilor personale pe care le luăm, așa că dacă și cu cât mai bine aș fi scos cu bețe voi vedea de-abia anul viitor pe vremea asta, așa nu aș fi putut scoate mai bine cu nici măcar o secundă, chiar am dat totul… Momentan mă mulțumesc că sunt primul pe segment la cateogria 85-95 km 🙂 Și după două zile încă mă mai dor niște mușchi de parcă aș fi alergat un maraton întreg!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPrin sate de munte românești pe două roți
Articolul următorToamna se merge bine în Les Andelys
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ