Câmpina Open MTB: Am rupt lanţul slăbiciunilor şi am ajuns pe podium!

0

De fiecare dată când gândul îmi zboară la Câmpina MTB Open, imediat mă gândesc şi la verificarea lanţului, aşa că, înainte de această cursă, în cadrul acţiunii mergi cu duba dintr-un loc într-altul în Bucureşti şi rezolvă chestii, m-am asigurat că îmi procur şi un lanţ nou şi nu a fost tocmai uşor să găsesc unul cu 12 viteze pe stoc. Cât despre momentul în care va trebui să schimb şi pinioanele am fost avertizat că nu ţine nimeni pe stoc aşa ceva, aşa că iarna asta ştiu ce am să-i cer lui Moş Crăciun. Lanţul cel vechi era uzat, dar asta nu mă miră prea tare după Carpathian MTB Epic şi după pelerinajul de la Explorer MTB Luncaviţa şi chiar îmi aduc aminte cu duioşenie de cum mă plângeam eu cu nişte ani în urmă că am rupt prin septembrie, o bunătate de lanţ KMC, instalat de abia prin mai… De-a dreptul comic, dar asta e, de fiecare dată când scriu despre Câmpina Open MTB trebuie să vin cu povestea dramatică despre cum am rupt eu lanţul la prima ediţie, în 2012,cum am alergat pe lângă bicicletă tot restul traseului, doar ca să mă ţin de cuvânt şi să scriu un race report pentru Freerider, cum organizatorii mi-au oferit apoi o plachetă specială pentru perseverenţă, pe care se găseşte şi un lanţ, iar prin 2015 parcă, am reuşit să mai rup încă o dată lanţul, dar de acea dată nu l-am mai aruncat în tufiş ci am mers la un punct de service unde a fost reparat. Nu, lanţul nu era cel de pe plachetă, ea încă se găseşte la mine în clasica vitrină de bibliotecă…

Foto: Câmpina MTB Open

Dimineaţa cursei m-a prins destul de înmuiat după şarja de la şosea din ziua precedentă de la King of Transfăgărăşan, dar cum visez la Haute Route pentru 2019, vreau să leg zile de competiţie între ele, ca într-un… lanţ. La start, Valentin Iancu, riderul cu care m-am întâlnit atât de des anul ăsta pe la cursele de MTB îmi spune să nu îmi fac griji pentru o posibilă ameninţare la podium, întrucât el aleargă la Elite. Aici, nu am ştiu ce să cred, m-am gândit că e un joc psihologic J, aşa că mi-am propus să fiu vigilent, amintindu-mi de episodul de la Zărneşti când mi-a spus că lanţul îmi face burtă, dându-mi un subiect de meditaţie pentru jumătate de tură lungă. În fine, se dă startul şi mă simt surprinzător de bine pe prima urcare, un deal lung şi destul de abrupt, observând că sunt al treilea rider la general. Încerc să mă distanţez pe şosea, Strava îmi arată ulterior că mi-am bătut timpul de la un antrenament în care trăgeam pe cursieră disperat în spatele lui Ştefan „Basso” Morcov, încerc să îmi fac un avantaj pe asfalt, dar după un timp îl văd pe Ionaşcu Marius „Maus”, venind din urmă cu încă un rider, despre care nu aveam idee cine e. Şi care mergea foarte tare. Ce naiba, doar suntem pe şosea, mi-am spus, m-am băgat la plasă şi chiar mă gândeam ce traseu e ăsta, cu atât de mult asfalt, nu neapărat că nu mi-ar fi convenit situaţia, dar apoi a venit coborârea la Şotriile, un adevărat carusel şi de abia apoi off-road-ul, un drum foarte întortocheat cu tranziţii rapide, unde fiecare greşeală conta, fiecare alegere de raport putea să te încetinească sau să propulseze, în fine, foarte frumos, mie mi-a adus aminte de tehnica de ciclocross ce se întâmpla acolo. Am reuşit să rămân cu Maus şi cu riderul despre care am aflat că e Daniel Lehaci, un ciclist care fusese pe podium cu o zi înainte la Pucioasa, la tura lungă, reuşind aceeaşi performanţă şi la Geiger MTB Challenge. A urmat apoi o urcare foarte abruptă, cu mai multe etaje, unde am început să pierd teren, am rămas singur şi la o primă coborâre, în prima intersecţie… m-am rătăcit!

Da, m-am rătăcit, dar după fenomenul Luncaviţa, am început să prind experienţă, am mirosit imediat situaţia, am început să chiui „măăă, pe unde sunteţi măă” şi am mers tiptil până la o coborâre pe care nu am abordat-o, întorcându-mă apoi pe acelaşi traseu până când am văzut un echipament Bikexpert şi un rider despre care am crezut că e Iancu, Elita, dar de fapt era vechiul meu „rival şi prieten”, Ciprian Roşca. Am continuat împreună, mie mi s-a părut că nu prea se grăbea, i-am dat bătaie înainte, planificând mârşav să mă distanţez cât mai „subito”, mai ales că venea segmentul intitulat pe Strava „Câmpina Rollercoaster”, o coborâre absolut demenţială, cu dropuri, contrapante, tranziţii, ce mai un adevărat pumptrack, unde i-am „dat” cu sălbăticie, profitând de Lefty Ocho. Pedalând spre a doua tură, am intrat pe urcarea de asfalt, unde m-a încurajat şi felicitat nimeni altul decât Marian Frunzeanu, dar eu deja dârdăiam de frica lui Ciprian Roşca, chiar spunându-i ceva de genul „da, dar vine Roşca din spate, iar m-am şi rătăcit!”.

Ca panica să fie completă, pentru bucla de revenire pe linia de start finiş eu nu am văzut nici un marcaj, ceea ce m-a făcut să merg iarăşi tiptil să nu mă mai rătăcesc sau să ies din traseu, după care am intrat în turul doi. Unde, pe secţiunea ciclocrosistică a fost suficient să aud zarvă în spate, că am derapat pe o rădăcină, am ieşit din pedale, m-am mai moşmondit pe acolo şi Roşca era în spatele meu, ajungând împreună pe urcarea mult prea abruptă pentru, a se vedea şi explicaţiile de la KOT, raportul meu putere/greutate. Aici, ca un adevărat Sun Tzu, Ciprian a început să converseze cu voluntarii care ne încurajau – „să-l depăşesc? Că la câtepodiumuri i-am luat…” sau să chiuie după câte o rampă abruptă, semn că e în putere şi toată treaba asta e un mizilic, iar eu puteam doar să urc meditativ privind picurii de transpiraţie aterizând pe toptube-ul lui F-SI 2019, pentru că îmi uitasem bandana acasă J. Totuşi, rătăcirea mea nu a fost chiar semn de dileală, în „Y”-ul stânga – am înţeles că aşa se vorbeşte la off-road rally raid, am găsit întinsă o bandă, care bloca varianta spre înainte pe care apucasem eu în primul tur şi i-am dat bătaie cu Roşca pe urme pe roller coaster, ca doi piloţi de biplane din primul răzbel mondial. Fără Frunzeanu care să mă încurajeze înainte de finiş J, Roşca a accelerat şi iată-l trecând în faţa mea finişul şi bifând un nou punct în lungul nostru istoric al confruntărilor directe. Totuşi, de această dată, soarta a fost miloasă cu mine, reuşind să prind locul trei în categoria de vârstă, la fel ca şi Valentin Iancu la Elite, după excelentul său joc strategic. Dar toate astea sunt nişte copilării, la bike wash  am povestit cu Ciprian despre experienţele „ortopedice” ale fiecăruia, eu sugerându-i să se specializeze în acţiuni de influenţă psihologic, el explicându-mi băbeşte unde am pierdut secundele care l-au apropiat.

PS – articolul conţine elemente ce se pot numi de „pamflet” şi dacă doreşti să citeşti ce s-a mai întâmplat la alte ediţii, o poţi face aici:

https://www.freerider.ro/noutati/campina-mtb-open-race-report-cum-am-terminat-cursa-cu-o-bicicleta-fara-lant-33454.html

https://www.freerider.ro/noutati/caz-incredibil-marc-sandu-rupe-din-nou-lantul-la-campina-open-mtb-92914.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ