Acum citesti
E octombrie, se dă startul la… ciclocros

10407688_931894046838704_3300184737976936065_nFoto: George Oprea

Atunci când culorile toamnei cuceresc încet coroanele copacilor din păduri şi din parcuri, când iarba se acoperă de covorul pufos de frunze ruginii sub care se ascund până la primăvară potecile, când soarele nu mai încălzeşte suficient pământul jilav de la ploile din ce în ce mai dese, când seara vine mult prea devreme şi dimineaţa mult prea târziu, atunci e vremea anvelopelor subţiri şi cramponate, a picăturilor de noroi adunate pe nas şi pe pleoape. E octombrie şi începe sezonul de ciclocros!

10690060_831643510238830_8087303980613367917_nFoto: Ciobanu Ovidiu

Frigul de dimineaţă a intrat deja în oase, căldura din maşină dată la maxim nu face decât să fie mai rău când se deschide portiera. Umezeala dimineţii este copleşitoare, o ceaţă deasă acoperă poiana, soarele este undeva acolo, în spate, dar nu reuşeşte să pătrundă prin negura dimineţii. Pantofii vechi şi găuriţi se înfundă în iarba udă şi apa amestecată cu noroi umezeşte încet ciorapii care stau să se deşire. Încet-încet prin ceaţă mai apar şi alţii, la fel de zgribuliţi dar cu un zâmbet vesel în colţul gurii. Şi de ce să nu zâmbească? Fiecare împinge cu mâna de ghidon cea mai dragă bicicletă a lor, ciclocrosul, cea care a stat deoparte toată vara sau a fost scoasă cel mult prin oraş la cumpărături. Se întâlnesc, se salută, sunt doar o mână de oameni pasionaţi de această disciplină atât de veche a ciclismului, născută odată cu acesta. Ei vor participa la una din cele câteva curse de ciclocros. Scurte, intense, dar pline de voie bună pentru că senzaţia naturală de contact cu pământul, de simplitate şi eficienţă pe care o dă o bicicletă de ciclocros nu se compară cu niciun MTB cu anvelope groase şi suspensii sofisticate. Pentru că ciclocrosul este poate cea mai pură formă de ciclism, cea mai liberă şi fără constrângeri şi mai ales fără dependenţa de tehnologii complicate. Un cadru de oţel, un set de roţi vechi, două anvelope mai cramponate, o transmisie veche e tot ce e nevoie pentru a te bucura şi a simţi ce simţeau şi cicliştii de acum 50 de ani.

1450276_929397473757009_869558375733402557_nFoto: fotographics.ro 298495_205644882842646_565072604_nFoto: prociclism.ro

Orice ciclist pasionat ar trebui să încerce măcar o dată senzaţia dată de un ciclocros. Apoi, poate să îi placă sau nu. Cei fermecaţi de simplitatea acestuia vor fi prinşi pentru totdeauna, restul nu au nimic de pierdut. Chiar dacă tehnologia a evoluat şi bicicletele de ciclocros sunt acum dotate cu frâne hidraulice pe disc sau cu transmisii sofisticate, ele au rămas aceleaşi cadre simple cu roţi înguste care atacă direct poteca plină de noroi, bolovani şi rădăcini bazăndu-se pe reflexele şi talentul ciclistului, nu pe gadget-uri moderne care să îl ajute să treacă peste obstacole….

564279_10150953864240990_273425426_nFoto: Cătălin Negrilă

10385560_660203357429335_8852941410705074967_nFoto: Adrian Moroiu

Încearcă şi tu un ciclocros când ai ocazia şi, dacă îţi place, poate vom readuce glorie acestei discipline de ciclism aproape uitată la noi în ţară, să ne adunăm şi noi din ce în ce mai mulţi pentru a contribui la spectacolul care îl reprezintă aceste curse fantastice, de ciclocros…

 

 

Vezi Comentarii (8)
  • din pacate pentru anul asta am auzit doar de o cursa de ciclocros, in poiana brasov. eu cu un amic iesim diminetile in parcul tineretului de la 8 la 9 si avem acolo cateva variante de trasee. ne-ar placea daca am fi mai multi participanti. si pana la primavara ne holbam pe cyclingfans weekend de weekend.

    • Din păcate nici noi nu avem mai multe informaţii, am înţeles că vor fi nişte curse la Poiana Braşov între 21-25 octombrie. Din păcate, multe din curse sunt anunţate cu câteva zile înainte. Cum aflăm ceva, o să dăm şi noi mai departe informaţia…

      • Se pare că avem anunţate următoarele concursuri de ciclocros:
        Cupa MAPEI – 22 octombrie, Poiana Brasov
        Cupa Poiana – 23 octombrie, Poiana Brasov
        Campionatele Nationale de Ciclocros (frciclism.org) – 24-25 octombrie, Poiana Brasov (amatorii in 24)
        Brebina Autumn Ciclocros – 14 noiembrie, Zărneşti
        Campionatele Naţionale de Ciclocros (federaţiadeciclism.ro) – 22-24 ianuarie, Zărneşti

        Ca să nu apară discuţii, v-am prezentat în ordine cronologică toate aceste informaţii, inclusiv cele două campionate naţionale cu scop de informare şi, fiind o publicaţie de ciclism pentru amatori, în interesul celor ce vor să alerge la cât mai multe curse de ciclocros. Nu dorim să intrăm în niciun fel de polemici pe tema Campionatelor Naţionale, fiecare decide singur unde participă, nu vom răspunde la niciun mesaj cu tema asta.

  • Da, orice intentie de a face un concurs e laudabila. Cu toate acestea, un traseu de ciclocros trebuie gandit si amenajat foarte bine. Tin sa anunt ca Brebina anul acesta nu va avea loc, cel putin nu toamna/iarna 2015.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 + 13 =