Acum citesti
În vizită la Rose Biketown Bocholt – magazinul și fabrica

Cu ocazia lansării și testării noii cursiere de top Rose X-Lite 2018, am avut ocazia să vizitez paradisul ciclist construit de Rose Bikes în orășelul șic Bocholt din Germania, la granița cu Olanda.

Rose Bikes este o afacere de familie cu o istorie de peste 110 ani în lumea ciclismului și care la ora actuală produce o gamă largă de biciclete inclusiv de top disponibile în sistemul cu vânzare directă, adică toți clienții își vor primi bicicletele expediate direct din fabrică, în urma unei comenzi, fără intermediari, putând astfel să ofere un preț foarte competitiv. Un aspect care îi deosebește de concurență este posibilitatea de a schimba la comandă echiparea bicicletelor, fiind disponibile diverse variante de roți, transmisii, ghidoane, șei, etc..

Rose s-au ocupat de zeci de ani și cu comercializarea de piese de la foarte mulți producători, ceea ce este valabil și acum, magazinul lor online fiind unul dintre cele mai mari din Europa, cu prețuri excelente și mereu plin de promoții.

La marginea orașului Bocholt se află Rose Bike Town, un magazin de prezentare impunător, care și-ar găsi locul în orice mare metropolă a lumii. Da, ce vedeți în poză este doar magazinul, showroom-ul și service-ul de biciclete. Depozitele principale sunt în cu totul altă clădire iar comenzile online sunt procesate acolo. Aici este teoretic un magazin cu vânzare cu amănuntul. Practic, odată trecut prin ușile automate, te pierzi într-un univers fascinant pentru orice iubitor al sportului cu pedale…

Cu o aranjare aerisită, fără rafturi înghesuite, la parter te întâmpină echipamentele înșirate pe rafturi nesfârșite dar și accesorii și scule. Tot la parter se află și service-ul cu mai multe standuri de lucru și un monitor imens cu programarea pe ore.

Dacă urci scările, în centrul magazinului, te întâmpină cafeneaua, unde poți servi după cum se laudă cei de acolo ”cel mai bun espresso din oraș”. Nu știu dacă e cel mai bun, dar cu siguranță nu au cum să fie multe peste acesta. Cafeaua de la espressor-ul profesional vine în toate formele, de la un ristretto până la cappucino și latte, servită împreună cu o prăjitură, un sandviș sau un suc. Prețurile afișate sunt absolut rezonabile iar calitatea e de top, aș fi băut cappucino după cappucino… Și mai au și alte produse interesante, ca aceste paste în formă de bicicletă…

Etajul mijlociu e împărțit cu echipamentele de protecție: căști, ochelari și mănuși stau aliniate într-o varietate greu de găsit la un loc.

Sus pe scări ajungem la nivelul bicicletelor, aranjate tematic. Există colțul cel mai iubit de nemți, cel al bicicletelor de oraș, apoi cel al cursierelor și cel al MTB-urilor. Nu lipsesc eBike-urile, dar și bicicletele moderne cum sunt fatbike-urile sau gravel bike-urile.

Tot la nivelul superior ne-a așteptat și noua X-Lite care ne-a fost dezvăluită în urma unei prezentări profesioniste multimedia.

După o tură de bicicletă prin împrejurimile orașului, cu iz mai mult de Olanda decât de Germania, după-amiaza ne-am petrecut-o la fabrica și depozitul Rose Bikes, la doar câteva sute de metri de magazin dar ascunse bine, într-un mic parc logistic.

Dacă magazinul e impunător, adevărata dimensiune a companiei o vedem aici. De pe rafturile interminabile în toate direcțiile, angajații preiau componentele comandate de voi pe cărucioare speciale cu o viteză impresionantă ce poate să ajungă la 200 de componente pe minut pentru un singur manipulant! Toate sunt aranjate pe rafturi aleator, fiind se pare cea mai rapidă metodă de a fi accesate. Astfel găsim anvelope alături de frâne sau de căști și pantofi. Componentele mai solicitate sunt așezate la nivelele inferioare, accesibile fără scară, restul fiind așezate sus. Operatorul primește de la calculator ruta optimă printre rafturi pentru a recupera cât mai repede elementele comenzilor.

Odată căruciorul plin cu câteva comenzi, operatorul merge la biroul său, lângă banda de transport, unde cu o viteză impresionantă construiește cutiile, pregătește în ele comenzile, le închide și le trimite pe bandă. Cu siguranță îi ia chiar sub 1 minut pe colet! Cam atât durează să fie procesată cu o rată de eroare sub 0.1% comanda voastră mult așteptată! Pachetele sunt reverificate automat, sigilate și trimise pe bandă spre expediere.

La nivelul următor, un depozit la fel de impresionant conține componentele pentru biciclete. O mare parte din rafturi conțin cadrele, de asemenea aranjate aleator.

Primul pas în construcția bicicletei este echiparea cadrului, tehnicianul luând întâi pe cărucior toate componentele necesare, după care asamblează totul conform specificațiilor la bancul său de lucru. Bicicletele vin aleator, așa că poate să treacă de la o cursieră de top la un citybike și apoi la un MTB full suspension.

În același timp, probabil cel mai impresionant angajat pe care l-am văzut, cu o dexteritate de invidiat, montează roțile pe un stand semiautomat. Înfiletarea niplurilor se face automat dar amplasarea spițelor pe jantă o face tehnicianul cu o viteză impresionantă!

Roțile pleacă mai departe în mașina de centrat, care e automată, apoi se duc la bancul următor unde sunt dotate cu anvelope, camere, pinioane și alte accesorii necesare.

La alte standuri are loc ansamblarea finală. La Rose Bikes un singur mecanic e responsabil pentru montarea unei biciclete întregi, din cadrul și roțile echipate plus componentele. Acest lucu îi motivează pe angajați, mulți considerând bicicletele ieșite din mâna lor ca niște copii. Ideea că bicicleta ta a fost construită manual de o singură persoană e, să recunoaștem, atractivă. Se montează aici nu doar componentele conform specificațiilor (iar peste jumătate din cumpărătorii de biciclete Rose de top aleg să schimbe componentele standard) ci și accesorii. Astfel, bicicleta poate să vină cu computerul, portbagajul sau luminile cumpărate separat gata montate. Mai mult, dacă aveți o componentă specială cum ar fi de exemplu un powermetru, puteți să o trimiteți la fabrică să vă fie montată înainte de livrare.

Următorul pas este o verificare finală făcută de niște tehnicieni de top care analizează componentele și funcționarea lor pentru a se asigura că totul e în regulă înainte de expediție. Ambalarea se face cu grijă de un domn trecut de prima tinerețe care face acest lucru de foarte mulți ani și se pare că a contribuit activ la stabilirea sistemului exact de ambalare pentru a se asigura că bicicleta ajunge la destinație fără pagube. O face evident cu o mare dexteritate.

Alte benzi transportoare aduc piesele de la rampele de descărcare în depozite. Am vizitat de asemenea sala unde se primesc retururile, în general haine, majoritatea de damă. Ultima etapă este la rampele de încărcare unde pachetele ajung de pe benzile transportoare și sunt încărcate direct în containerele DHL pentru ca în cel mai scurt timp să ajungă la ușa voastră.

Rose Bikes au implementat printr-un partener un sistem de livrare a bicicletelor la domiciliu de către o mașină echipată și un mecanic ce se asigură că montajul după transport și reglajele sunt făcute corect, mașină ce poate fi solicitată și pentru probleme de garanție sau alte reparații. Momentan sistemul e implementat în câteva orașe mari din Germania, cu plan de extindere națională în următorul an și europeană în 2 ani!

Tot ce am văzut am încercat să sintetizez într-un mic montaj video pentru a vă împărtăși experiența atât cât se poate, deși pentru un iubitor de biciclete o astfel de vizită este împlinirea unui vis frumos.

P.S. Pentru curioși, cadrele sunt confecționate în Asia, în special în Taiwan, dar sunt proiectate 100% în Germania și sunt construite după specificații fixe. Asta e globalizarea, calitatea e excelentă și tehnologia practic e germană.

Magazinul online Rose Bikes e disponibil și în limba română!

Toate fotografiile minunate din cadrul evenimentului sunt marca Irmo Keizer!

 

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 + 14 =