Acum citesti
Închiriază o bicicletă electrică la munte cu 150 lei/zi

Pentru sezonul 2024 avem biciclete de inchiriat noi, atat hardtail-uri cat si full-suspension-uri. Costul de baza este de 150 de lei/bicicleta/zi, insa acesta poate creste in functie de model, hardtail-urile 27plus fiind oferite pentru 200 de lei, iar full-suspension-urile pentru 250 de lei/bicicleta/zi. 

Dacă te-ai decis că este momentul să trăiești experiența pe munte cu o bicicletă electrică sau pur și simplu vrei să faci ture cu bicicleta mai lungi dar cu un efort mai redus, atunci ai nimerit bine. FreeRider îți pune la dispoziție bicicletele electrice Haibike, modele 2023 sau 2024, hardtail sau full-suspension. Mai jos poți consulta toate costurile, fie că este vorba doar de închiriere biciclete, fie că vrei și cazare cu mic dejun gratuit.


Prețuri:

Biciclete HARDTAIL:
Preț: 150 lei/bicicletă/zi

Biciclete 27plus HARDTAIL:
Preț: 200 lei/bicicletă/zi

Biciclete 27plus Full-suspension:
Preț: 250 lei/bicicletă/zi

Pentru mai mult de 6 biciclete închiriate, se aplică un discount de 10%.

Prețuri speciale și pentru cazare în cazul grupurilor mai mari. Posibilitate de cazare.

Atenție, bicicletele nu dispun de manetă de accelerație, se mișcă doar când pedalezi!

Ce dimensiuni de cadre sunt disponibile pentru bicicletele electrice?

Vă sfătuim să sunați înainte de a rezerva pentru a verifica disponibilitatea bicicletelor!

2 biciclete Haibike AllTrail 8 Motor Bosch CX Performance, roți 27plus, dimensiune L

1 bicicleta Haibike AllTrail 3 Motor Yamaha PW X3, roti 29 inch, dimensiune M

1 bicicleta Haibike HardSeven 5 2023, roti 27.5, dimensiune S

3 biciclete Haibike Hardseven 7 2023, roti 27plus, acumulator 630Wh, dimensiune M sau L

2 biciclete Haibike Sduro HardNine 3.0 2020, cu roți 29 inch, dimensiunea 50cm (L) – pentru persoane cu înălțimea între 1.80m și 1.95m

1 bicicletă Habike Xduro HardSeven 2017, cu roți 27plus, dimensiunea 45cm (M) – pentru persoane cu înălțimea între 1.65m și 1.80m 

bicicleta electrica de inchiriat

Ce specificații tehnice au bicicletele?

Acestea sunt dotate cu motoare Yamaha sau Bosch, de 250W (puterea maximă reglementată de UE), cuplu intre 70Nm si 85 Nm și te susțin până la o viteză maximă de 25 km/h. Pe bicicleta electrică pedalezi la fel ca pe o bicicletă obișnuită, doar că motorul te susține la pedalat, cu moduri diverse de putere. Dacă nu știi exact ce este o bicicletă electrică poți citi aici. Acumulatorul de 500Wh – 720 Wh îți va ajunge în medie pentru 30-60 de km cu o diferență de nivel între 1.000 și 1.400 metri.

De unde se pot închiria bicicletele electrice?

Suntem localizați în zona Câmpulung Muscel, renumită pentru traseele sale superbe, adresate atât începătorilor cât și avansaților. Dacă dorești transport către anumite zone din apropiere, acesta poate fi asigurat doar pentru varianta cu însoțitor, dar trebuie să ne precizezi (exemple: Leaota, Dâmbovicioara, Cheile Grădiștei etc.). 

Bicicletele nu pot fi transportate de către client în alte locuri!
Greutate maxima admisa: 110 kg!

Ce pot să văd în zonă?

Zona Câmpulung Muscel este una extrem de diversă și de veche. Poți începe cu Castrul Roman de la Jidova pentru a te întoarce cu 2000 de ani în urmă, biserica Negru Vodă, Mățăul – cel mai înalt deal din România, Barajul Râușor, cariera de piatra Mateiaș și Mausoleul Mateiaș și poți continua pe munte până pe culmile Iezerului, la peste 2.100 de metri altitudine, pe trasee tehnice amenajate sau forestiere simple, pe marginea râurilor. Totul depinde de tine, noi te sfătuim cu mare drag.

Pe ce trasee voi pedala dacă închiriez bicicleta?

Ai libertatea totală de a alege: mai simple, intermediare sau mai complexe. Noi îți dăm toate detaliile și indicațiile. Dacă nu ai un aparat GPS, îți putem marca traseul cu waypoint-uri pe Google Maps (utilizabil de pe smartphone-ul tău).

Dacă vreau să înnoptez?

Este posibil să înnoptezi în vila noastră. La costul închirierii bicicletei mai adaugă 100 de lei.

Dacă vreau să mă ghideze cineva în tură?

Este posibil, dar trebuie să ne specifici ca să fim siguri că există o persoană disponibilă.

Dacă mă pierd sau rămân fără acumulator?

Poți pedala pe bicicleta electrică fără probleme chiar dacă rămâi fără energie în acumulator. Dacă nu vrei să faci deloc efort, venim și te recuperăm cu un 4×4 cu remorcă (până la 6 persoane maxim).

Câte și ce biciclete sunt disponibile?

10 biciclete, cu roți de 27.5, 27 plus sau 29 de inch, cu diferite dimensiuni de cadru, de la 15.5 la 20 de inch. Bicicletele pe care le folosim sunt Haibike, modele 2023-2024, cu motoare Yamaha sau Bosch de 250W, care te pot susține până la o viteză de 25 km/h.

Se plătește și garanție?

Da, valoarea garanției este de 150 de lei, dar aceasta se va returna când te întorci cu bicicleta. Daunele produse bicicletelor se vor regla conform celor menționate în contract, dacă suma daunelor depășește suma depusă ca garanție. Deși, până în prezent, nu a fost cazul.

Da, vreau, ce trebuie să fac?

Trimite-ne un mail pe [email protected] și noi îți dăm toate detaliile necesare. Nu uita să incluzi și numărul de telefon!

Unde ne găsești? Atenție: pentru că nu suntem permanent la locație, te rugăm să ne contactezi înainte de a ne vizita. Mulțumiri!

Vezi Comentarii (9)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 2 =