Internetul, și Facebookul în special, scot în cale o mulțime de informații. Când treaba ta este să-l răsfoiești ai parte nu doar de știri și evenimente, dar chiar și vesti la care te așteptai mai puțin. Așa a fost și cu Alexandru Stan. Bicicletele moderne, fie că sunt mtb sau cursiere, te fascinează prin tehnologia “aero-spațială” și designul futurist. Însă bicicletele vechi, clasice, vintage, au în egală măsură farmecul lor apreciat de foarte mulți dintre noi. Chiar poate mai mult atunci când sunt readuse la viață, recondiționate.

Asta și-a propus să facă Alex Stan când a înființat Burghez, un mic atelier cu vânzare de biciclete restaurate sau recondiționate, o pasiune în care se reflectă „o muncă făcută cu pasiune și atenție”, cum stă scris pe site-ul oficial.

Desigur Alex nu este singurul care face lucrul ăsta și nici nu a inventat el arta recondiționării bicicletelor, însă ne bucurăm de fiecare dată când descoperim o nouă astfel de îndeletnicire care, dacă se transformă și într-o mică afacere, cu atât mai bine. Până la urmă cele mai frumoase lucruri ies atunci când le faci cu entuziasm.

Ne-a plăcut ce face Alex și pentru a afla mai multe despre el, pasiunea și bicicletele sale i-am făcut o vizită la atelierul său din București.

Dan Mazilu – Care a fost momentul când ți-ai spus că merită să începi să recondiționezi biciclete nu doar pentru tine și prieteni ci și pentru a-ți dezvolta o mică afacere?
Alex Stan – Nu a trecut mult timp de la prima bicicletă recondiționată până în momentul în care am realizat că este cerere în piață pentru biciclete de calitate într-un buget redus. Am întâlnit foarte mulți studenți care tocmai se mutase în București și erau „speriați” de traficul și aglomerația din mijloacele de transport. M-am gândit să dezvolt o mică afacere atunci când am început să primesc recomandări de la puținii clienți cărora le recondiționasem bicicletele sau cărora le vândusem una deja recondiționată. Am fost surprins și încurajat de faptul că există oameni dispuși să plătească o recondiționare pentru o bicicletă a unui bunic care urma să împlinească 80 de ani, pentru ai face o surprinză.

Dan – De unde vine pasiunea ta pentru biciclete?
Alex – Pasiunea pentru bicicleta cred că există în fiecare dintre noi cei care au avut în copilărie o bicicletă. Eu am avut norocul să mă plimb cu bicicleta înainte să împlinesc 5 ani. Cred că de acolo a pornit totul. Pe măsură ce am înaintat în vârstă bicicletele au crescut o dată cu mine, cunoștințele mele tehnice s-au aprofundat, iar când am simțit că trebuie să-mi dezvolt pasiunea nu mi-a trebuit decât puțină ambiție.

Dan – De la ce vine numele?
Alex – Numele Burghez a venit pur și simplu… Îmi doream un logo care să rezoneze cu bicicletele clasice/vintage. Am făcut trei variante de logo, diferite total unul față de celălalt, împreună cu un prieten care este graphic designer. Mustața și bicicleta de deasupra ei ne-a dus cu gândul la un burghez. Din clipa respectivă ne-am dat seama că e fix ce trebuie și am știut că această variantă de logo va rămâne. Cu toate astea am făcut și un mic sondaj prin grupurile de prieteni și toți au rezonat pozitiv și au zâmbit la această variantă, fapt care a confirmat că e cea mai potrivită variantă. În plus, la vremea respectivă aveam mustață și barbă mare!

Dan – Care sunt bicicletele, sau care este tipul de bicicletă care te atrage și îți place să-l recondiționezi? Care este motivul?
Alex – Fiecare bicicletă te atrage într-un fel în momentul când o vezi prăfuită, stricată sau neîngrijită. E acel moment când îi vezi frumusețea și potențialul ascunse sub un strat gros de praf.

Dan – Cât de complicată este procedura unei recondiționări? Durează mult? Care sunt pașii?
Alex – Recondiționarea începe întotdeauna cu o verificare a cadrului. Dacă acesta este pătruns adânc de rugină folosirea lui, chiar și după recondiționare, pune în pericol biciclistul. Dacă prezintă doar rugină de suprafață acesta este sablat, apoi se mai verifică o dată să nu aibă fisuri sau să nu-i fie afectată rezistența. Ulterior există două variante de vopsire: lichidă (auto) sau electrostatică. În ambele cazuri procesul este foarte complicat și necesită foarte multă atenție și muncă pentru ca rezultatul să fie unul perfect. Piesele care nu pot fi înlocuite sunt curățate într-o baie cu ultrasunete. După ce avem cadrul vopsit, piesele curățate și toate celelalte piese consumabile care au fost înlocuite, urmează a fi toate instalate pe bicicletă. După ce aceasta a fost montată și reglată urmează să fie scoasă la o plimbare de 10-15 km pentru testare.

Dan – Când recondiționezi o bicicletă încerci să-i păstrezi identitatea sau dai frâu liber imaginației și o modifici?
Alex – Dacă este o bicicletă de colecție, întotdeauna îi păstrez identitatea. La fel se întâmplă și cu bicicletele clienților care au valoare sentimentală și vin cu ele la atelierul Burghez să le recondiționez pentru a le face cadou bunicilor sau părinților. Sunt proiecte care încep cu un cadru ruginit și de acolo dau frâu liber imaginației.

Dan – Care a fost pentru tine până acum cel mai plăcut proiect de recondiționare? Ce bicicletă?
Alex – Am recondiționat foarte multe biciclete de-a lungul anilor. Unele dintre ele aveau de 4-5 ori vârsta mea. Lucrez cu mare plăcere la fiecare proiect, dar pot spune că am o slăbiciune pentru cursierele din anii 70-80. De curând am recondiționat un Colnago Super Mexico din 1972.

Dan – Cum ți se pare piața bicicletelor clasice în România? Le vezi mai potrivite doar pentru navetă la seviciu sau și pentru ture recreaționale sau chiar și concursuri.
Alex – Bicicletele clasice care au o valoare mai mică mi se par cele mai potrivite pentru ture recreaționale, dar și pentru navetă la serviciu sau facultate. Sunt bicicletele care implică costuri mici de întreținere și care nu sunt predispuse furtului. Dacă vorbim despre bicicletele clasice de colecție… eu prefer să la țin pe canapea sau atârnate pe perete.

Dan – Care sunt planurile de viitor? Vei merge mai mult pe recondiționări clasice sau alte planuri?
Alex – Am un singur plan de viitor și anume să fac în așa fel încât fiecare client să fie pe deplin mulțumit. Astfel totul va merge perfect.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOrașul (ne)prietenos cu bicicleta – Dezastrul din Mumbai
Articolul următorCățărere pe Monte Grappa
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

2 COMENTARII

  1. Frumos articol!

    Cat despre magazin, cred ca e singurul cu biciclete reconditionate unde se precizeaza clar marimea. Asta arata seriozitatea maxima! (unii le prezinta pe taote drept 56-58, pentru ca sunt marimi mai usor vandabile!)

  2. Intr-adevar, ai foarte multe detalii despre biciclete. Un plus mare este faptul ca la o saptamana dupa ce am fost am fost client burghez, domnul Alexandru mi-a facut mici ajustari fara a ma costa nimic. Recomand

LĂSAȚI UN MESAJ