Acum citesti
„Nordul e foarte primitor și-i așteptăm cu brațele deschise” – interviu cu MTB Maratonul Nordului

Concursurile de ciclism, fie că sunt mtb sau șosea, au ajuns să fie destul de bine reprezentate în România, indiferent că vorbim despre numărul de participanți, numărul efectiv de concursuri din sezon sau numărul de ediții ale unui concurs. Chiar și așa însă tot nu ne putem compara cu ce se întâmplă în Vestul Europei, unde astfel de activități sunt atât de numeroase încât cifrele ni se par fabuloase.

Totuși, MTB Maratonul Nordului este unul din cele mai bune exemple despre ce înseamnă să îmbini pasiunea cu dorința de a dezvolta ceva frumos în țara ta. Un concurs de ciclism are nenumărate implicații pozitive. Cel mai evident este desigur, faptul că prin participare lumea își întărește organismul nu doar fizic ci și psihic. Avem apoi partea de recreere care vine la pachet cu participarea la un concurs. Nu în ultimul rând este vorba de turism și promovarea printr-un astfel de eveniment, a zonelor pitorești din țară. Cum una din cele mai frumoase regiuni ale României este nordul Moldovei, un concurs de ciclism desfășurat aici este de la sine înțeles.

Am luat legătura cu organizatorii concursului  MTB Maratonul Nordului pentru a vedea care sunt planurile lor, acum că evenimentul va avea în 2018 deja opt ediții.

MTB Maratonul Nordului a crescut frumos și a ajuns la a opta ediție. Care sunt noutățile acestei edițiii?

Alex Teioșanu – Așa este, am ajuns la ediția cu numărul 8 și suntem cel mai longeviv eveniment de gen din Moldova. După ce l-am preluat, se întâmpla asta la ediția a 6-a, ne-am propus să devenim un reper important în calendarul de ciclism național. Avem în spate ajutorul și experiența echipei de organizare de până atunci.

Anul acesta ne așteptăm la o ediție cu totul specială și la cele mai înalte standarde. Pe lângă categoriile de amatori, avem în premieră categoria ELITE unde sigur vom avea aproximativ 15 rideri de la 3 echipe italiene. Avem și un fond de premiere substanțial și am acreditat concursul la Federația Română de Ciclism.

Îi provocați pe cicliștii amatori și profesoniști să descopere județul Botoșani pe două roți, startul va fi la Pomârla. Cui i se adresează competiția, ca nivel de experiență?

AT – Îi invităm pe toți pasionații de sport și ciclism în nordul extrem. Cu siguranță conjunctura creată de festivalul Zilele Nordului, din care face parte și evenimentul sportiv, va oferi diverse oportunități celor care vin de departe, pentru a petrece un weekend plin în nord.

MTB MN recomandă sportul în natură, un mod de viață sănătos și încurajează tinerii să practice ciclismul. Concursul este gândit pentru toți pasionații de ciclism amatori și din acest an și pentru cei profesioniști. Așadar se anunță o ediție spectaculoasă.

Care sunt condițiile obligatorii pentru participare? (vârstă, echipament, pregătire?)

AT – MTB MN are categorii de concurs pentru toate vârstele în acest an de tranziție spre noul regulament FRC. Este important ca toată lumea să aibă acces la competiție cât mai facil, dar în același timp responsabil. În 2018 amatorii au categorii care acoperă toate vârstele. Din motive logistice încă nu avem o probă destinată exclusiv celor foarte mici, dar ne gândim și la acest lucru.

Este suficient ca participanții să dețină o bicicletă minim echipată pentru teren accidentat, care să le ofere în primul rând siguranță, iar echipamentul să fie cât mai confortabil. Casca de protecție este obligatorie și nu va fi permis startul în lipsa ei. Traseele sunt gândite în așa fel încât după o minimă autoevaluare, fiecare participant amator să poată opta pentru tura scurtă sau lungă și să o și termine.

Evident, o pregătire cât mai bună este recomandată dar cu siguranță nimeni nu vine la start total nepregătit, fie el și amator. O altă condiție de bază e să fie într-o stare de sănătate bună, apt de efort fizic. Acest lucru e asumat de fiecare participant în momentul înscrierii.

Aveți două trasee anul acesta, unul scurt și unul lung, de 31/51 de kilometri. Ce vor vedea pe drum participanții?

AT – Orice traseu competițional pe distanță mai lungă, pe lângă partea tehnică, trebuie să fie atractiv și să îmbine și elemente de turism sau specific local. Astfel sportivii vor rămâne și cu o imagine concludentă despre zona respectivă, despre oamenii cu care interacționează și cu siguranță e un motiv suficient să te întorci în anii următori.

Traseele vor fi îmbunătațite la fiecare ediție, dar câteva repere pot fi amintite: Biserica unicat ortodox-catolică de la Hilișeu, ulițele copilăriei lui Benjamin Fondaine, Dealul Ibănești și să nu uităm că suntem foarte aproape de drumurile Codrilor Herței.

Stim că devine tot mai atractivă din punct de vedere internațional competiția de MTB din Nordul țării. Spune-ne câte echipe sunt înscrise până acum din străinătate.

AT – Da, așa e. La ultima ediție, unul dintre participanți a fost extrem de încântat de  organizare și de concursul în sine. Am aflat ulterior că este un italian căsătorit cu o româncă și că are un rol important în cadrul federației de ciclism din Sicilia. Multe noutăți din acest an au fost posibile și datorită prieteniei și bunei colaborări cu el, inclusiv participarea celor 3 echipe din Italia: FRM Factory Team, Team Lombardo Bike și GI Esse Pro Cycling. Sperăm să se alăture și sportivi din alte țări și așteptăm cât mai mulți din România la categoria Elite.

Fondul de premiere anul aceste e destul de generos. Ce “riscă” să câștige cei mai rapizi cicliști?

AT – În primul rând toți participanții “riscă” să se îndrăgostească de nord și cu siguranță vor fi prietenii noștri.  Am ales în 2018 să oferim premii categoriilor de amatori și să suplimentăm substanțial premiile de la Elite masculin și feminin. Având această oportunitate de participare externă, dorim să avem o competiție cât mai acerbă, să atragem cât mai mulți sportivi profesioniști. Mai ales că e primul an când avem categorie dedicată lor. Îi invit pe site pentru a afla toate detaliile.

Vor fi premii în produse și echipamente oferite de către noii noștri parteneri EthicSport și GM Compression.

Vom avea medalie de finisher pentru toți care încheie cursa în timpii regulamentari și un tricou de ciclism de colecție pentru toți înscrișii validați.

Amatorii au și ei loc la MTB. Ce le recomanzi participanților care vor lua pentru prima dată startul la MTB? Ce ar trebui să știe despre dificultatea traseului, ce pregătire ar trebui să aibă înainte de maraton?

AT – Aici pot vorbi din proprie experiență, eu fiind un amator într-ale mtb-ului din punct de vedere al competitorului. Ca organizator, lasă-mă să cred că sunt elite.

Cum spuneam mai sus, sunt convins că toți participanții chiar și amatori, au o minimă prgătire cel puțin teoretică și cam știu la ce să se aștepte.Cei mai mulți nu sunt la prima participare. Le recomand să se bucure de concurs, de peisaje, de nord, iar când le va fi mai greu, să se gândească la faptul că seara ne vedem în Poiana Teioasa la o bere, la concerte, să descoperim povestea nordului.

Din ce orașe/țări s-au înscris până acum participanții? (anul acesta sau în anii anteriori)

AT – Cei mai mulți sunt evident din România, apoi Italia. Avem un participant care vine din Anglia special pentru concurs. Despre el vom afla mai multe în curând, pentru că are o poveste specială.

Așteptăm participanți din Ucraina și Republica Moldova, am trimis mai multe invitații în acest sens.

România este bine reprezentată. În fiecare dintre ultimii ani au fost sportivi chiar din cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Probabil și festivalul care găzduiește acest concurs este un motiv în plus să merite o deplasare chiar mai lungă.

Cazarea nu e o problemă, în camping pentru participanții la MTB e gratuită, atât în Pomârla, cât și în Darabani. Mai stim că înscrierea până la o anumită dată asigură și un tricou plus alte beneficii. Care e taxa de participare și cum se face înscrierea?

AT – Posibilitățile de cazare la camping sunt într-adevăr foarte bune. Cei care participă la MTB MN au asigurat locul de campare în Pomârla, într-o livadă frumoasă chiar în apropierea zonei de start, cu toate condițiile legate de confort: toalete, dușuri, parcare, lumină și curent electric, pază. La cerere putem oferi loc special amenajat pentru rulote.

Am găsit la Pomârla o echipă foarte dedicată, sufletistă și profesionistă. Autoritățile locale sunt de felicitat pentru că efectiv vibrează în același acord cu MTB MN, cu așteptările și provocările sale.

Pentru cei care vor să vină și la festival, asigurăm cazare și în campingul de la Darabani, inima Zilelor Nordului. Alte posibilități de cazare sunt pensiunile și hotelurile din Dorohoi, foarte aproape de Pomârla. Sau cele din Darabani, unde e destul de greu să mai găsești camere libere datorită interesului foarte mare pentru Zilele Nordului.

Toți cei care se înscriu la MTB MN vor beneficia de un pachet de start/kit foarte prietenos care conține tricou de ciclism produs și personalizat de Vifra Sportwear în Italia. Pentru ca să putem da comanda din timp, exact pe mărimile lor, recomandăm achitarea taxelor până la sfârșitul lunii iulie. Înscrierile ulterioare nu garantează mărimea potrivită și nici tricoul. Înscrierile se fac online pe www.maratonulnordului.ro.

Ești pasionat de ciclism originar din Darabani. Cum e pentru tine să-ți promovezi locurile natale și în același timp să-ți hrănești pasiunea?

AT – Da, sunt în general un mare pasionat de sport. MTB-ul este mai recent, de când sunt implicat efectiv în organizarea MTB MN. Și recomand tuturor să facă mișcare în natură, să respecte natura și să opteze pentru un mod de viață sănătos.

Mai mult de-atât sunt un mare pasionat de nord, de locurile natale. Pentru mine, oportunitatea de a face parte din Asociația Nord și de a lucra cu echipa Zilele Nordului și MTB MN este sursa mea de energie pozitivă. Faptul că aceste lucruri se îmbină în asemenea fel este sursă de fericire și de împlinire. Am posibilitatea să întorc locurilor și oamenilor de unde provin o fărâmă de frumos și normalitate. Sper să conteze.

MTB Maratonul Nordului are loc în cadrul festivalului Zilele Nordului. Pe scurt, e vorba despre muzică, arte, sport și călătorii într-o zonă mai puțin cunoscută a țării, mai exact Nordul extrem, în locuri de poveste precum Poiana Teioasa și curtea Conacului Balș. Ce alte surprize pregătiți pentru ZN18?

AT – Surpriza mare este Zilele Nordului în sine. Fiecare ediție aduce lucruri nemaiîntâlnite acolo, leagă prietenii și lasă în urmă chestii concrete, care dau speranță pentru viitorul comunității și al tinerilor din zonă.

Mai sunt câteva suprize din punct de vedere sportiv, acolo unde sunt responsabil direct. La fel, păstrăm suspansul și revenim în curând cu detalii.

Nu vreau să divulg multe și invit pe toată lumea să urmărescă paginile de facebook Maratonul Nordului și Zilele Nordului. Nordul e foarte primitor și-i așteptăm cu brațele deschise.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 − three =