Istoria bicicletei: Înainte de bicicletă așa cum o știm

Indiferent dacă este o plăcere simplă a vieții noastre sau o pasiune pătimașă, bicicleta este, de multe ori, luată de bună, ca și cum ar fi existat sub forma actuală de când s-a inventat. De aceea începem astăzi o serie de articole legate de istoria bicicletei. Vom face o incursiune interesantă în trecutul acestui vehicul, pornind de la zilele în care banalele pedale erau de domeniul SF și încheind cu cele mai avansate tehnologii ale zilelor moderne. Așa că dacă crezi că schimbătoarele de viteză sau frânele sunt indispensabile pentru bicicleta ta, aruncă un ochi asupra primelor astfel de vehicule!

În ciuda aparenței simple, câțiva zeci de ani au trebuit să treacă de la prima invenție cu două roți până la o bicicletă cât de cât asemănătoare cu ce există în zilele noastre. Sfârșitul secolului al 18-lea marchează apariția unui vehicul destinat transportului individual. Contele Mede de Sivrac inventa în 1790 celeriferul (foto stânga). Destul de greoi în folosire, fără un sistem de direcție și frânare și cu propulsia asigurată de picioarele celui care se urcase pe acesta fără a folosi pedalele, celeriferul marcat începutul micșorării distanțelor folosind forța proprie. Nu era ceva revoluționar, dar era mai rapid ca mersul pe jos.

 

27 de ani mai târziu, Karl Dreis, un baron german cu veleități de inventator, ia celeriferul și îi adaugă un sistem de direcție. El avea nevoie să se ajungă repede oriunde pe domeniile aflate în proprietatea sa pentru a-și verifica argații, mersul pe jos nefiind suficient de rapid, iar drezina (denumirea aparatului derivat din numele său, Dreis) îndeplinea aceste cerințe. Dreis însuși a denumit aparatul “mașină de fugă”, destul de corect ținând cont că nu exista nicio urmă de pedale. Invenția de lemn a depășit în scurt timp latura sa practică și a devenit un accesoriu de modă, în 1818 ajungând să fie utilizat la scară largă chiar și în Statele Unite. Totuși, încă nu sosise momentul potrivit pentru consacrarea acestui vehicul, drept pentru care entuziasmul s-a stins 2-3 ani mai târziu.

Prin anul 1865 este rândul francezilor să între în scenă. Pierre Michaux, un fierar parizian, a regândit proiectul drezinei, adâugându-i o roată de față mai mare ca cea de spate, dotată cu pedale atașate direct de axul ei. De fapt, el a fost primul producător la scară largă a acestui vehicul, denumit de unii velociped sau Michauline. Nici cadrul nu mai era din lemn, ci din fontă în primă fază, Clement Ader fabricând același fel de cadru din oțel prin 1868, după ce materialul acesta s-a dovedit a fi superior. Velocipedul stârnise un val de interes, dar și aceasta a fost efemer și la finele anilor 60 a secolului al 19-lea, doar Marea Britanie mai avea un număr ridicat de persoane care îl foloseau.

Următorul salt în materie de tehnologie a venit din partea lui H.J. Lawson, un englez din Brighton, care inventează și brevetează primul sistem de transmisie prin lanț. Acest lucru se întâmpla în 1873, după mai multe încercări eșuate ale inventatorului. Bicicleta lui Lawson, poreclită Sussex Dwarf, era revoluționară prin faptul că avea roțile mult mai mici decât ale velocipedelor, 23 de țoli în comparație cu 81, dar era mult mai ușor de acționat mulțumită lanțului care creștea eficiența transmisiei cu 100% față de pedalele atașate direct de roată. Astfel, s-a obținut un câștig în materie de viteza care putea fi generată și de simplitate în utilizare. Probabil nu era prea ușor să te cațeri de fiecare dată pe velociped…

Ultimul deceniu al secolului al 19-lea a marcat apariția bicicletei moderne, cu cadru în formă de romb. Pe rând, au fost introduse anvelopele de cauciuc umflate cu aer, dezvoltate de John Dunlop, frânele și pinionul liber (freewheel). Pe lângă vocația de accesoriu la modă, bicicleta a început să fie folosită în competiții sportive. Cursele pe velodrom erau cele mai populare pe atunci, industria pariurilor crescând exponențial mulțumită acestora. De exemplu, Madison Square Garden din New York a fost construit pentru a găzdui un velodrom, aceste curse fiind cot la cot cu cele de hipism ca și popularitate. Dar și ciclismul de șosea începea să capete notorietate, mai ales în urma unor curse ca Liege-Bastogne-Liege, care a avut prima ediție în 1894. Și meseria de ciclist era una cel puțin atractivă, câștigurile din victoriile în diferite curse aducând un premiu care valora cât salariul pe mai mulți ani al unui miner sau fermier. Începea vremea bicicletei…