La festivalul mic al alergării – Semimaratonul București

0

Mi se pare o chestie senzațională că Bucureștiul reușește să aibă evenimente sportive de mare amploare, care implică și afectează practic pentru câteva ore întreaga metropolă! Aproape toate capitalele și orașele importante din lume au astfel de evenimente, până și Coreea de Nord are așa ceva! Eu am participat la prima ediție a Maratonului București în versiune modernă, în 2011 și am fost impresionat de faptul că s-a reușit o astfel de mobilizare, fiind blocate 10 km de bulevarde pentru cei câteva mii de participanți. Între timp lucrurile s-au îmbunătățit și la ultimele ediții, la care eu nu am mai fost (nu-s mare fan al alergatului pe asfalt), am avut traseu de 42 km unic, cu bulevardele blocate între Eroilor și Stadionul Național! Impresionant!

Mai mult, între timp a apărut și acest festival mai mic al alergării, Semimaratonul București, care atrage un număr la fel de mare de sportivi și entuziaști, folosind însă doar 21 km de traseu. După schimbarea conducerii primăriei lumea a avut viziuni apocaliptice despre viitorul acestor evenimente, dar iată că nu s-au adeverit deloc (deși am înțeles că a fost crescută taxa de închidere a drumurilor publice cu un procent considerabil, în toată țara).

Întâmplarea a făcut să mă regăsesc din nou la linia de start de lângă Casa Poporului, de data asta pentru distanța mai umană de doar 21 km, o cursă de care am aflat cu doar 2 zile înainte, inlocuind pe cineva care nu a mai putut participa. Deși nu am fost pregătit, entuziasmul de a mă lupta din nou cu voința de a alerga pe asfalt o distanță lungă nu mi-a lipsit… De data aceasta, traseul se întindea de la Eroilor la Piața Alba Iulia și spre nord până la Arcul de Triumf…

Ce vreau de fapt să subliniez e că, deși lucrurile s-au îmbunătățit an de an, Bucureștiul încă e mult în urmă ca oraș când e vorba de astfel de evenimente… Suporterii de pe margine s-au înmulțit dar încă sunt rari, mult mai rari decât în alte țări unde aproape nu găsești un loc să privești. În intersecțiile blocate mereu aceleași doamne ofuscate la volanul SUV-urilor, aceiași grași grobieni fluturând tot fellul de legitimații spre polițiștii care fac tot ce pot (și reușesc din fericire) să îi oprească să intre cu mașinile pe traseu… Oriunde te uiți în jur vezi fețe deranjate, deloc încântate de mica sărbătoare prin care trece orașul duminică dimineață timp de vreo 3-4 ore…

Felicitări organizatorilor pentru lupta lor în ciuda pașilor mici cu care evoluăm de la stadiul de maimuțe… Bravo lor pentru lobby-ul pe care îl au să reușească să organizeze așa ceva, în timp ce alte evenimente se blochează într-o amărâtă de traversare de drum comunal pentru care nu primesc autorizații. Felicitări și Primăriei care susține astfel de evenimente în ciuda faptului că e clar că acestea nu sunt dorite momentan de o majoritate covârșitoare a populației..

Cât despre cursa mea, pot spune că sunt mulțumit dar am greșit cu totul strategia. Am zis să stau cu pacerii de 1.40, dar ei erau la start în alt sector, am alergat cu o viteză foarte mare pentru mine (4.20 min/km) după ei să îi prind dar am obosit rău și nu am mai putut ține pasul de pe la km 12. Lipsa alergărilor lungi (antrenamentul meu uzual și oricum foarte rar e de 6 km) a făcut ca pe la km 17-18 să îmi cam cedeze mușchii și să încep să pierd controlul fizic asupra picioarelor, așa că ultimele 15-20 min a fost o luptă serioasă, cu speranța măcar să nu cad sub 1.45 cu timpul. Cu un sprint inuman am reușit să trec linia de final la câteva zecimi de secundă sub cele 45 minute psihologice, cu un timp real de semi de sub 1.42, de altfel record personal. Dar na, mi se pare normal să faci mereu record personal, înseamnă că evoluezi, când lucrurile încep să o dea înapoi deja e o problemă…

Felicitări tuturor miilor de participanți! Vă sfătuiesc, chiar dacă alergați doar ocazional, să încercați să participați la o cursă populară de acest gen, experiența e interesantă, nu trebuie să fie neapărat semimaraton sau maraton, o cursă de 10 km e suficient. Cine știe, poate prindeți gustul…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFat biking în Pinon Mesa, New Mexico
Articolul următorBicheru Cycling anunță Junior Bike Race 2018
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ