Acum citesti
Mihai Ionescu despre viitorul Dirtpark de lângă București

Mihai Ionescu este una dintre persoanele căreia îi poate fi atribuit titlul de A Man with a Plan, așa cum o făcea regizorul John O’Brien în 1996 în filmul cu același nume. De ce? Pentru că dorește să dezvolte un proiect interesant pentru comunitate. Ca să nu te țin în suspans, își pot spune că este vorba despre un Dirtpark. Mai multe despre aceasta, ne va povesti Mihai, în acest articol.

1.Salut Mihai și felicitări pentru inițiativă! Ce te-a dus cu gândul la un Dirtpark? Momentan, există câteva proiecte underground și unul oficial la Snagov, cu toate că nu poartă pe deplin titulatura de Dirtpark.

Salut Dragos!

La olimpiada din Londra s-a construit un dirtpark. Noi, in Bucuresti, nu numai ca nu avem unde sa ne dam, dar riscam sa avem probleme mari cu politia comunitara daca facem o rampa. Deci suntem foarte departe.

Ca biciclist impatimit am dus ani de zile lupte de gherila in Bucuresti cu politia comunitara, cu soferii, cu taxiurile, cu pietonii (si cu mama). Nu este normal ca un sport ca ciclismul (in orice forma) sa genereze conflicte in loc de admiratie si sustinere din partea autoritatilor. Participand la proiectul Codrii Vlasiei si avand spatiul necesar, ideea construirii unui dirtpark a venit ca ceva normal si o sansa pentru comunitatea biciclistilor sa arate ca acest sport este unul serios, spectaculos si intotdeauna bazat pe munca, nu doar pe teribilisme.

2.Vei apela la Primărie pentru aprobări?

Vorbim despre o proprietate privata, nu de domeniu public, deci avizarea este din start mult mai facila. Raspunsul este da, vom informa primaria de planurile noastre, fara a le cere insa aprobarea deoarece nu vrem sa ne complicam inutil. Pentru cei care se intreaba ce impact avem asupra naturii, pot sa spun ca padurea nu va fi deranjata prea mult – noi am gasit poiana perfecta pentru dirtpark, suficient de mare astfel incat sa nu fie nevoie de defrisari.

3.Pe ce suprafață se va desfășura viitorul Dirtpark?

As incepe cu vederea de ansamblu. Proiectul nostru, Codrii Vlasiei Parc, vizeaza o padure intreaga (10km pe 4km) in nordul Bucurestiului, in apropiere de Buftea. Vrem sa deschidem padurea publicului doritor de altceva, celor care vor sa fie mai activi, mai sanatosi , sa iasa din mall-uri si sa respire aer curat. Vom avea multe activitati, amenajate in zone separate, astfel incat sa nu ingradim libertatea nimanui, la urma urmei vor veni in Codrii Vlasiei ca sa iasa din inghesuiala urbana.

Vom avea un traseu de XC de 30km, ruta pentru alergari de distanta unui semi-maraton, posibilitati nenumarate de plimbari in padure si picnicuri in poienite, un restaurant, poligon de tir cu arcul si, ca sporturi alternative, dirtpark si un parc de catarari in copaci (ca aventura parc).

Dirtparkul are aproximativ 9,000 mp si putem sa atacam si alte zone din padure, unde sunt copacii mai rari.

4.Cum plănuiești să organizezi accesul? Va exista o taxă?

Cel mai usor de ajuns este cu masina personala, nu cred ca exista mijloace de transport in comun pana la noi. Sper sa vina si cu bicicleta din Bucuresti. Daca cererea va fi suficient de mare, ne gandim sa avem un autobuz care sa functioneze jumatate cu biciclete, jumatate cu locuri pentru pasageri – are cineva un autobuz?

Odata ajunsi, va exista o taxa de intrare in padure pentru toata lumea – si cei care dau o tura cu bicicleta, si cei care alearga, si plimbaretii. Avand in vedere ca dirtpark-ul se construieste pe baza de voluntariat si are o dimensiune comunitara, in primele 3 luni nu vom percepe nici o alta taxa in afara celei de intrare in padure. Ulterior, vom gasi o solutie convenabila pentru toata lumea, dar asta voi discuta cu baietii care ma ajuta la proiect. Bineinteles, cine este implicat in partea de construire, va avea acces gratis mereu – este parcul lor la urma urmei.

5.Ai obținut ceva sprijin până în prezent? Cum a reacționat publicul la ideea ta?

Am fost avertizat ca voluntariatul e periculos, ca ieftin si bun nu exista. Eu cred ca seriozitatea nu are legatura cu plata in situatiile in care este vorba de o pasiune – si dirt-ul este o pasiune. Deci, daca este vointa atunci se poate.

Reactiile publicului au fost surprinzatoare intr-un mod placut, de la persoane din medii diferite, cu experiente profesionale variate. Avem un coordonator de proiect in persoana lui Victor Balan si un peisagist care va optimiza proiectul si il va face verde (unde se poate): Mihai Culescu. Avem entuziasm in Buftea unde 7 biciclisti vin sa dea la lopata imediat ce se topeste zapada. Avem suport tehnic din partea celor care au mai facut asemenea proiecte, chiar si de la Nandor cu dirt-ul din gradina de cartofi. Il stii?

Suntem la inceput, adunam in continuare echipa pentru ca intr-o luna incepem sa sapam si este nevoie de oameni sa se ’joace’ cu buldozerele si lopetile. As vrea sa avem o echipa stabila de minim 20 persoane.

Noi avem pretentii mari si vrem sa facem cel mai tare dirtpark din Romania, cu elemente unice, de talie internationala. Oricine doreste sa fie parte a acestui proiect este binevenit!

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − 7 =