Prețurile service-urilor de biciclete: România vs Germania

18

În momentul în care îți vei reaminti că nu ești remunerat suficient pentru munca pe care o prestezi, să te gândești că nu ești singurul din univers. În România, chit că faci treabă bună ori ba, de regulă nivelul salarial e undeva tot pe acolo. Fără să mai intru în detalii despre productivitate sau timpul petrecut la locul de muncă, căci pentru asta există statistici, iar rezultatele sunt controversate. Dar în mod particular, am fost mereu impresionat de prețurile mici ale service-urilor, încercând să înțeleg cum ai putea să supraviețuiești doar din repararea bicicletelor, în condițiile în care trebuie să-ți închiriezi un spațiu, să plătești un contabil, taxele și eventual încă un angajat. Păi bine, nu prea poți, căci dacă se putea mă gândeam și eu serios de mult să deschid un service FreeRider.

Ceea ce mi-a amintit de faptul că ar trebui să scriu ceva pe această temă a fost un titlu dintr-o revistă germană, scris cu litere cât un sfert din copertă, care sună cam așa: Atât te costă să te dai cu bicicleta! După ce am răsfoit revista cu pricina, am văzut un tabel cu calcule de întreținere și service, pentru un rider ocazional de MTB, care parcurge aproximativ 3.000 de km anual. Iar prețurile de acolo m-au șocat un pic. E drept, nu toate operațiunile respective trebuie făcute în service, le poți rezolva și acasă, dar chiar și așa sunt mulți care nu-și vor complica viețile și vor apela la un specialist.

Dar înainte de a începe orice comparație, trebuie desigur să ne referim și la puterea de cumpărare a românului. Dacă pentru o bicicletă acesta este obligat să plătească la fel ca un neamț, să presupunem că la service prețurile ar trebui să fie mai domole. În orice caz, Ziarul Financiar anunța un salariu mediu de 2.400 de lei pentru angajatul român și de 2.300 de euro pentru cel neamț. Adică de 4 ori mai mare. O gândire simplă va încerca să păstreze acest raport, ceea ce este complet greșit, căci munca prestată este aceeași. Să aruncăm totuși împreună o privire asupra prețurilor.

Și voi începe cu furca și amortizorul, unde voi include și tija de șa reglabilă, componente care trebuie duse la verificat cel puțin o dată pe an, în condițiile în care parcurgi mulți kilometri. Un service complet pentru aceste 3 componente se calculează astfel: montat/demontat furcă (28.50 euro), montat/demontat amortizor (26.20 euro), montat/demontat tijă de șa hidraulică (31.40 euro). Service-ul furcii costă 103 euro, cel al amortizorului 97 de euro, iar cel al tijei de șa 89.50 euro, conform Mountainbike Magazin/Germania (nr. 09/2017). Rezultă așadar un total de 375.60 euro, mai precis 1.727 de lei. În România, nu cred că-s mulți care te taxează pentru demontatul furcii, iar dacă vei vrea să-i faci un service complet (desfăcut furcă, gresat, curățat simeringuri etc.) o să te coste 100 de lei. Posibil un pic mai mult pentru amortizorul de spate și încă 100 de lei pentru tija de șa hidraulică. Rezultă un cost pentru manoperă de 300 de lei, pentru toate cele 3 componente (desigur, acest cost nu include și piesele de schimb sau consumabilele). 1.700 vs. 300 de lei? Hai să prespunem că mai pui și piesele de schimb în calcul, dar cu greu vei putea trece peste 500 de lei. O diferență semnificativă în orice caz.

La capitolul frâne va trebui cu siguranță să schimbi două seturi de plăcuțe pe an (la 2.000 de km parcurși, la munte), frâna poate că va necesita și o aerisire. Prețul pentru plăcuțe în Germania este dat la 18 euro/set, deci 36 de euro pentru ambele frâne, aerisirea costă 38.80 euro, iar manopera pentru înlocuirea plăcuțelor, 17.30 euro. În România, pentru o aerisire plătești 30 de lei, pentru înlocuirea plăcuțelor de frână 10 lei. Așadar, 258 vs. 50 lei.

Transmisia: reglajele schimbătoarelor și montarea unui lanț costă în Germania 24.90 euro, în România, 30 de lei. La schimbarea cablului și al cămășii există de asemenea o diferență semnificativă: 15.20 euro vs. 15 lei. Per total, 184 vs. 45 lei.

Ultimul, dar nu cel din urmă este capitolul roți: să montezi o anvelopă + cameră pentru ambele roți, în Germania, o să te coste 22.00 de euro. În România, 10 lei (5 lei/roată). Centratul unei roți vine de asemenea cu o diferență considerabilă: 27.30 euro vs. 25 de lei.

Așadar, dacă aceste costuri de service se plasau măcar la jumătatea celor din Germania, cu siguranță puteai să vii într-un service FreeRider în acest moment, dar sumele menționate mai sus mi se par derizorii. Până la urmă, este posibil ca în Germania să găsești aceste servicii o idee mai ieftine, însă diferențele sunt în continuare uriașe dat fiind faptul că operațiunile sunt similare și să fim sinceri, avem și noi mecanici foarte buni.

Cum s-a ajuns aici? Din simplul motiv că acestea erau prețurile “de Vitan” pe vremuri, prețuri care nu au mai crescut aproape deloc. Cei care au apărut ulterior, doar s-au conformat. Contează mult și client service-ul și este clar că la acest capitol unele magazine încă mai au de recuperat. Client service nu înseamnă doar amabilitatea cu care primești clientul, ci respectarea timpilor de programare, explicații pentru lucrările efectuate sau amenajarea spațiului de service care să denote mai mult profesionalism. Pe de altă parte, dacă te vinzi ieftini, va fi aproape imposibil să vii cu o creștere de preț semnificativă pentru serviciile pe care le prestezi, căci aceasta va trebui cumva justificată. Să nu uităm că servicii mai bine plătite înseamnă o concurență mai mare pentru calitatea serviciilor păstrate și desigur, mai multe locuri de muncă.

Eu sunt de părere că magazinele și service-urile competente care oferă calitate și tratează clientul cum se cuvine, sunt în acest moment îndreptățite să vină cu prețuri mai mari. Până la urmă, tot clientul va fi cel care va decide unde-i este mai bine: acolo, unde plătește 10 lei dar se alege cu o treabă de mântuială sau dincolo, unde este tratat cu profesionalism, dar plătește pe măsură. În acest fel, piața se va tria singură, vor apărea mai multe service-uri care oferă calitate și vor mai dispărea din cele care fac treabă de dragul de a nu sta degeaba.

În orice caz, părerea ta este foarte importantă și de aceea te invităm să ne lași mai jos în rubrica de comentarii opinia ta despre aceste diferențe de prețuri dar și să ne povestești din experiențele pe care le-ai avut cu service-urile de biciclete. Înucrajăm cu această ocazie și service-urile de biciclete să-și exprime opiniile despre cele menționate în textul de mai sus.

18 COMENTARII

  1. Nu stiu unde costa centratul 25 de lei, dar in Arad pentru o centrare, cei drept, de la zero, mi-au cerut 160 de lei la Century Bike. Dupa certuri si scandal cu patronul, am ajuns la 68 de lei.

  2. Este vorba de puterea de cumpararea a romanului, a zonei din care este serviceul. Eu am in Hunedoara un service de biciclete, iar preturile sunt mai mici decat cele afisate pe acest site si si asa li se pare scump la unii, in conditiile in care oamenii din aceasta zona isi cumpara biciclete de 200 de lei.
    De regula ajung oamenii la service cand nu se mai descurca singuri… ca doar tot romanul stie sa repare o bicicleta.
    In orasele mai mari este vorba despre altceva. Oamenii au alta cultura, altfel apreciaza o bicicleta

    • “In orasele mai mari este vorba despre altceva. Oamenii au alta cultura, altfel apreciaza o bicicleta”
      as spune ca sunt 2 tipuri de utilizatori de bicileta la poli TOTAL opusi : cei care folosesc o bicileta pentru deplasare, nu au alta alternativa ( majoritatea celor care traiesc in mediul rural) si cei care fac din bicileta un sport ( si investesc in bicileta/e mai mult sau mai putin, ajungand chiar si la mii de euro..)
      Daca stau sa ma gandesc la un om amarat care foloseste bicileta sa aduca butelia de gaz de la PECO sau sa care sacul cu faina de la moara, mai ca ar trebui ajutati acesti oameni .. ei sunt chinuiti. Ar trebui chiar sa existe subventii de la stat. Si toata lumea ar avea de castigat. e drept, greu de facut departajare si deja “crosetam” subtilitati, noua ne trebuei legi mai importante decat asta, nu mai intru in amanunte 🙂
      Pentru cei care fac sport, iar bicicleta e un hoby, asta e.. aici articolul are dreptate: “ATAT TE COSTA SA TE DAI CU BICILETA!” cum scria pe respectivul site nemteesc 🙂

  3. Luând acel simplu mod de a gândi raportul 1 la 4 în ceea ce consta salariul mediu, se aplica defapt în cam toată economia. În mare, prețurile care le-ați specificat aici cam par sa reflecte și ele acest raport. Părerea mea e ca acest exemplu din perspectiva câștigurilor unui service de biciclete în România, este foarte specific și limitat ca să îl putem da ca un exemplu căruia să-i găsim problema reală sau sa generalizam o soluție. Dar da, se aplica chiar și la câștigurile ce le vei avea dintr-un service de biciclete, nu e nici o surpriză

    • Iată că tot nemții ne dau un exemplu: la un preț de achiziție de 3.150 euro, considerând pierderea valorii în fiecare an plus costurile de service și întreținere, rezultă un cost de 1.086,65 euro/an.

  4. Articolul este pe deplin justificat. Nu exista ( cel putin din partea mea) nici un comentariu “contra” celor spuse mai sus. Sunt de acord ca unele operatii le fac acasa, dar, de exemplu, centratul rotii sau curatirea furcii la MTB nu o voi face eu pentru ca nu stiu ( inca) si nici nu pot risca fara o pregatire in prealabil, stricarea unei componenete de peste 500 euro.. . Cateodata, cand nu am timp ( recunosc cinstit, sunt multinationalist si sunt “la program” mai mult de 10-11 ore pe zi – incluzand si drumul pana acasa, chiar daca e parcurs cu bicla 🙂 ) recurg la service-uri chiar pentru a schimba un masnon + cablu de frana – fug repede la atelier in “pauza de masa” de la 12.00 – 13.00 si rezolv problema, deoarece duminica am avut concurs de MTB , sambata am “la sosea” din nou si nu am timp sa repar, sa merg la “office” si sa ma antrenez – asa cum o fac eu si multi alti multinationalisti, “pe apucate /pe geneunchi ” – prinzand un 60-70km de sosea dupa program :-). This is what I call AMATOR ! 🙂 , dar asta e un alt subiect pe care sigur il veti aborda intr-o zi si voi 😛 : “Ce inseamna sa fii ciclist amator in Romania” 😛

    Deoarce locuiesc “la tara” – termen binecunsocut pt cei cu nr de inamtriculare IF, GR, DB, CL :-)))- m-am gandit si eu de multe ori la deschiderea unui service – dar daca vrei sa traiesti DOAR din service, esti falimentar din start. Din fericire vanzarile de bicilete sunt “pe crestere” in Romania iar service-urile de calitate se “intretin” din vanzarile de bicilete, echipamente si accesorii. E bine, dar se poate si mai bine pentru ei, de aceea nu m-ar mira ca preturile sa creasca si la manopera si ma refer la service-urile bune – este vorba pana la urma de simpa idee: calitate VS oferta VS pret. La fel ca si la service-urile auto, sunt meseriasi si “meseriasi”, dar in timp lucurrile se vor tria. Nu cred ca traim intr-o tara unde valorile nu pot iesi in fata (mai devreme sau mai tarziu)
    Inchei cu o fraza/ afirmatie ( pe care daca o veti considera reclama puteti sa o taiati, nu e nici o problema din punctul meu de vedere.
    Afirmatia se refera tocmai la ce am spus mai sus: adica a scoate valorile in fata si de a spune: ” Uite, aici imi fac eu servcie-ul meu la bicla iar oamenii sunt OK, te servesc cu amabilitate si munca lor este de foarte buna calitate.
    Deci: MULTUMESC BikExpert – Pantelimon si Veloteca – Iancului pentru service-ul de calitate pe care il prestati! Dincolo de numele lor, in spatele celor doua magazine ( care vand si biciclete / articole de bicileta /etc) se ascunde munca unor oameni profesionisti. Niciodata nu am avut probleme dupa ce biciletele mele si ale fiicei mele au fost reparate la ei. Si atunci, cand esti constient ca preturile la manopera sunt mici, un MULTUMESC MARE pentru munca lor ( ca eu sa ma pot”da” relaxat in weekend la concursuri) este MANDATORY !- ca sa folosesc un termen multinationalist 🙂
    Lant intins tuturor ! Eduard

  5. 1700 lei vs 300~500 lei > de 4 ori mai scump in Germania. 15.20 euro vs 15 lei, tot de 4 ori mai scump, si tiparul contiua… exact cum s-a mentionat si la salarii. Daca un consumator autohton obisnuit castiga de 4 ori mai putin decat un neamt are o capacitate (si dorinta) sa plateasca de 4 ori mai putin pentru servicii – de orice fel, nu numai pentru reparatia bicicletei. Mi se pare logic. Cand vor ajunge salariile noastre la nivelul din Germania cu siguranta preturile serviciilor prestate se vor alinia la preturile de afara.
    Din pacate banii investiti in scule de exemplu este la fel ca si in afara si acest lucru nu se reflecta nicaieri…

  6. Plecand de la afirmatia ca “salariu mediu de 2.400 de lei pentru angajatul român și de 2.300 de euro pentru cel neamț.” rezulta ca preturile in Romania ar trebui sa fie ca cele din Germania, dar in lei (ex dc in GE costa 10EUR in RO ar trebui sa coste 10RON), ceea ce si rezulta din restul articolului.

    “Prețul pentru plăcuțe în Germania este dat la 18 euro/set”. Eu cumpar online placute din Germania cu 5-6EUR.

  7. Salut! Nu contrazic ca ceea ce ai spus este scris intr-un articol, dar preturile respective sunt exagerate! Mie NU mi se par chilipir preturile de la service-urile din Bucuresti, mai ales daca esti incepator si cu buget mic, gandindu-ne la puterea de cumpararae a romanilor. Salariul mediu net poate fi de 4 ori mai mic, dar puterea de cumparare (care nu este proportionala cu salariul) este de 10-12 ori mai mica in Romania fata de Germania!

  8. Sa nu fie cu supărare , dar salariu mediu de 2300€ MEDIU nu exista ……de unde Dumnezeu sa ieșit cu asta nu știu . Asta este salariul mediu BRUTTTT….de aici rămâne NETTO 1585€ in cele mai multe tari din Europa. Prețurile care le-ați menționat sunt neimpozitate….Angajatorul plătește asigurare socială și medicală in funcție de câți bani își retrage lunar din firma. (Ex.: își retrage in medie anual 3000€/luna plătește in medie 3349€ / luna , asigurări și contribuții.Cu toate astea pensia lui va fi MEDIE) Acum întrebarea cu cât contribuie statului un angajator in România
    Rareori o sa vezi magazine de specialitate cu mai mult de 3 -4-5 angajați …..deduceți singuri de ce ;-).

    Dacă eu o furca trebuie sa o trimit in afara magazinului pt. service (in special amortizoarele, pproceduri speciale ) normal ca ii calculez chiar mai mult de 25€. Sa va explic : vine cu o bicicleta care cade jegul de pe ea ( direct din noroi , sau mai bine noroi uscat ) pana am montat-o pe bike-stand deja a murdărit magazinul și atelierul (fa-ți timp sa curați mizeria ca abia a început ziua și mai vin clienți ) apucate de dat jos pipa, noteaza-ți poziția , da frâna jos, scoate furca , pune intr-o anumită oridine totul la loc pt ca s-ar putea sa dureze 2 săptămâni pana vine înapoi furca /amortizorul, timp in care bicicleta rămâne jumătate demontata la tine in atelier. Ai grija sa nu o zgârii! Vine elementul și te apuci sa îl montezi și sa îl setezi, suni clientul; nu Răspunde ! Il mai suni peste o ora! Iarăși timp. Vine ridica bicicleta , ii explici ce sa făcut in cadrul service-ului. Plătește . Eu la rândul meu plătesc service-ul. Mie îmi rămân doar bani pt demontat-montat. Ce Spune-ți ? Durează toate astea o ora sau mai bine ? Ora de lucru trebuie răsplătită cu 75€ ……a sa nu uitam ca atunci când ii montezi frâna trebuie și setată , rulmenții ii mai și ungi puțin când ii montezi

    Tot ceea ce vrea sa spun și sa subliniez este ca prețurile sunt peste tot joase chiar și in străinătate ….ceea ce privește manopera.

  9. Un alt amanunt poate trecut cu vederea:

    Service-ul din Germania mai mult ca sigur ca trece acei bani incasati prin gestiune, pe cand la noi oare cate firme fiscalizeaza serviciile oferite?

  10. Salut, am avut rabdarea sa adun cifrele din articol; – 556,5 Euro versus 95,5 euro sau 2504 lei versus 430 lei.
    Cred ca articolul german este putin fortat si preturile de service prezentate avantajeaza doar cei care au biciclete de peste 1000 euro.
    La bite medii spre low nu are sens,
    un Cube Aim SL costa 500 euro https://www.bike-discount.de/en/buy/cube-aim-sl-black-n-flashred-549901/wg_id-655
    daca vorbim de un Radon ZR Team 8.0 care costa 900 euro cu echipare manitou, SLX, deore xt DT Swiss X1900 Spline, care cred ca sadisface pe destui rideri, nu se justifica pretul de service https://www.bike-discount.de/en/buy/radon-zr-team-8.0-582359/wg_id-655

  11. Salut Freerider! Dati-mi va rog un exemplu de atelier in Bucuresti care face revizia la furca pe aer la mai putin de 200 ron (manopera). “În România, nu cred că-s mulți care te taxează pentru demontatul furcii, iar dacă vei vrea să-i faci un service complet (desfăcut furcă, gresat, curățat simeringuri etc.) o să te coste 100 de lei.”

  12. In Romania nu gasesti piese,mai exact componente pentru produsule RS, intrucat importatul, unicul importator face o treaba de mantuiala, si de aici rezulta revizii “superficiale” sau incomplete la ateliere din tara.
    Oare clientii din Germania au aceasta problema?

LĂSAȚI UN MESAJ