Acum citesti
Prim contact: Zoom Vaxa 32 Air 2017

Dacă te uiți pe review-urile din trecut, vei observa că furcile de la Zoom testate în urmă cu ani buni nu erau altceva decât un dezastru. Însă toate aceste lucruri au început să se schimbe odată cu lansarea modelului Drift, pregătit încă din 2016 și despre care am scris în primăvara acestui an, aici. Aceasta nu are nicio legătură cu vechile Zoom-uri, iar noul model pe care ni l-au trimis asiaticii, Vaxa Air 32, este de asemenea un produs de luat în calcul când vine vorba despre bugete mici.

Așadar, ce avem aici:

-construcție cu brațe din magneziu, lock-out, ax de 15mm, cartuș pe aer, 1.9 kg, preț: aproximativ 1.000 de lei (nu este importată, dar cine știe, poate urmează)

Am înmânat-o colegului nostru Ștefan Chivu pentru a-și face o părere despre funcționalitate, performanță și finisaje. Iată ce a menționat:

„Din punct de vedere al aspectului, noul Zoom Vaxa impune noua identitate vizuală a mărcii: brațe superioare negre, aspect sobru, materiale de calitate buna și o greutate, să spunem, acceptabilă, de 1.997 grame. Finisajele nu sunt diferite față de cele ale unor furci scumpe, însă calitatea materialelor rotițelor pentru lock-out și rebound nu sunt dintre cele mai strălucite. Cu toate acestea, reprezintă un pas înainte gândindu-mă la vechile furci Zoom.

Lock-out-ul este reglabil in asa fel incat poti alege sa blochezi complet furca sau doar o parte a cursei acesteia. Axul QR15 rigidizează furca corespunzător și se poate înfileta foarte usor si rapid. Pe teren accidentat, pot spune că furca oferă suficient confort, dar nu este la fel de sensibilă precum o furca de top, lucru de așteptat la acest nivel de preț.

Furca trebuie exploatată serios ca să folosești toată cursa, chiar dacă presiunea este reglată corespunzător. Tinand cont ca am testat-o la un concurs de XCO s-a comportat excelent pe urcari si coborari, dar culisa foarte greu pe plat si aveai senzatia că flexează destul de mult pe orizontală. Trebuie sa depui putin efort ca sa te bucuri de toata cursa suspensiei. De asemenea, spațiul care rămâne între anvelopă și potcoava celor două brațe este destul de mic, dimensiunea 29×2.10 fiind cea maximă pentru anvelopa ce poate fi găzduită.

Dacă nu ești înnebunit după performanțe de top, această furcă s-ar putea să ți se potrivească perfect, mai ales că se adresează celor care nu beneficiază de un buget foarte mare. Indiferent de situație, această furcă a făcut față cu brio și nu mi-a lăsat impresia că ar fi depășită de situație. Mai sunt însă micile detalii ale componentelor modeste, care o diferențiază de concurenții principali, care pe viitor sper sa fie rezolvate.”

Ca de obicei, rămâne de văzut cum se va comporta furca aceasta pe termen lung și vom reveni cu un update pe această pagină când va fi cazul.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × five =