Race report: Vidraru Bike Challenge 82 km

0

Dacă am niște ”regrete de top” în ceea ce privește MTB-ul, unul sigur e numărul mic de participări pe care le-am avut la Vidraru Bike Challenge, o cursă care mi se pare și frumoasă și pe profilul meu. Mai exact, acum am fost doar a doua oară, prima dată fiind la ediția numărul 1… Nu că n-am vrut ci, cumva, mereu se suprapunea cu concediul familiei, care era ajustat să mă duc eu pe la vreo cursă pe afară, care cam toate-s pe final de iunie și început de iulie.

Dar iată că în 2019 mi-am îndeplinit dorința și, ca o dulce consolare a faptului că nu pup Alpi anul acesta, am ajuns în sfârșit la minunata cursă ce te urcă până aproape în creasta principală a munților Făgăraș…

Cum spuneam, cursa de 90 km de la Vidraru e fix pe profilul meu. Lungă, de anduranță, cu o urcare continuă de vreo 26 km și peste 1500 m fix la mijloc, cu gâturi abrupte pe final, toate deliciile care îmi plac și care mă avantajează într-o cursă. Pe de altă parte cele două bidoane de apă de 5 l virtuale pe care le port cu mine anul ăsta deoarece viața nu mi-a permis să mă îngrijesc cum am vrut trag și ele la cântar. Așa că am plecat fără așteptări, doar cu dorința de a mă simți bine pe noul full Orbea Oiz și să termin cu zâmbetul pe buze.

Cursa de 90 a devenit de 82 datorită vremii capricioase, fiind de la început anunțată renunțarea la bucla de 8 km din vârf… păcat, că aia mai dădea energie la mine și mai lua de la alții, dar… safety first!

Borcanele mi s-au spart în cap la start când efectiv deși trăgeam la maxim pe scurta bucată de asfalt de pe Transfăgărășan, vedeam cum zeci, sute de concurenți, tineri, bătrâni, slabi, grași, toți trec pe lângă mine și mă simt incapabil să merg mai tare… pulsul blocat pe la 130… oboseala își spune cuvântul iar o cursă de 90 km nu e de făcut după 4 ore de dormit și 3 de condus….

Mi-am revenit, evident, odată ce am dat de offroad și suspensia spate a început să își facă numărul de magie… uau, cum am putut să merg atâția ani pe hardtail? Ah, da, n-am avut bani, n-am avut nici acum dar m-am aberat puțin, însă nu-mi pare rău. A meritat fiecare bănuț, pe urcare bicicleta trece impasibilă peste bolovani cu cea mai mare relaxare… problema e doar între ghidon și pedale.

După primul punct de alimentare a urmat o lungă coborâre pe forestier. Tija droper face minuni! Nu e un obiect necesar doar pe pante mari și tehnice! Pe pielea mea am simțit clar cum coborârea centrului de greutate cu 10 cm stabilizează bicicleta enorm și îți permite să abordezi curbele cu o viteză și o încredere mult mai mari. Sincer, dacă aveți cel mai mic gând să vă puneți un droper, nu e de ezitat nicio secundă. Sunt vreo 600 g în plus utile foc!

Și am ajuns pe mega-urcarea de 26 km, din care primii 11 un fals plat cu o pantă de vreo 3%, apoi încă câțiva cu 7-8% și un final apoteotic cu pante pline de bolovani ce depășesc des 10%. My paradise! Am zis că e ireal cu full pe urcare pe bolovani? Am zis, da mai zic odată… E ireal cu full pe urcare pe bolovani!

Odată ce cronometrul trece de 3 ore de la start, la mine se instaleaza perioada de maximă eficiență, și a coincis cumva cu finalul urcării. Care de fapt a avut doar vreo 22 km, că se scurtase traseul! Pădure, trail, drumuri frumoase, pășuni, bolovani, noroi și mai ales preferatele mele, gâturile abrupte… toate fac ca ultimii 20 km să nu fie chiar cum își închipuie unii…

Nu prea m-am oprit pe la punctele de alimentare, îmi place să mă bazez pe mine. După ultimul punct țineam vag minte că vin niște gâturi serioase, cel puțin unul îmi rămăsese în minte. Dar nici eu nu sunt cel de atunci. Cu o pantă medie de 16% și maximă de 20%, cu un teren pietros și alunecos, mi-am pus în cap să urc totul pe bicicletă și asta am și făcut… cea mai mare satisfacție a zilei!

Coborârea finală prin Arefu e mai dulce… cu droper, nu? Clar, cu droper! Viraje luate strâns, viteză, mă simțeam alt om. Mă gândeam cum ar fi fost cu droper pe tot felul de secțiuni de prin concursurile de la noi și din Alpi unde am făcut pe mine de frică să nu zbor în cap? Oare mai zburam în cap în Zillertal Arena când mi-am rupt umărul? Cine știe, cert e că e cool cu droper.

Am trecut linia de finish un pic peste 5 h și 15 minute. Pe locul 53 la general. Un rezultat cam muci, dar nu mai muci ca mine, așa că până la urmă mă bucur ca mai pot face un așa traseu superb, ce să mai zic că și cu medie peste 15 km/h! Doamne-ajută, când o fi mai rău așa să ne fie! Sper să ajung și anul viitor din nou la Vidraru… sau mai bine să sper că ajung din nou la Hero? Că se cam exclud… nu contează! Vidraru rămâne o cursă de referință ca traseu, un maraton de MTB de manual, un fief al pedalaciului de anduranță. Mulțumesc organizatorilor pentru organizare și îmi cer scuze din nou că viața nu m-a lăsat să ajung mai des pe la cursa voastră!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ