Acum citesti
Raport de cursă – Călătorie între Cer și Pământ 2017

În weekendul 10-11 iunie a avut loc a 5a ediție a concursului Călătorie între Cer și Pământ de la Târgu Ocna. Noutatea de anul acesta a fost introducerea probei de alergare. 300 de concurenți au fost prezenți sâmbătă la start, pentru a participa la una din cele două probe de alergare, cross 5 km sau semimaraton 21 km, iar duminică pentru mtb. Cei care au dorit să participe în ambele zile, la ambele probe, au putut să o facă, iar pentru ei organizatorii – Primăria Târgu Ocna, Societatea Națională a Sării SALROM și Asociația Sportivă Transalpin Bike, au oferit două premii speciale de 1000 lei pentru cel mai bine clasat la General, la masculin și feminin.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Marius Zamfir

În săptămâna premergătoare concursului a plouat însă spre final vremea s-a îndreptat, iar în weekend traseele de concurs au fost perfecte. Specificul deosebit al concursurilor de la Târgu Ocna constă în partea subterană a traseelor, parcurgerea tunelurilor cât și a zonei turistice din salina minei Trotuș. Este ceva unic în România dacă nu chiar și în lume, să concurezi cu bicicleta prin tuneluri, respectiv să alergi un semimaraton.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Dan Mazilu

Formatul evenimentului este de asemenea deosebit. La partea de mtb concursul durează două ore timp în care concurenții trebuie să parcurgă de cât mai multe ori traseul de 15 km, împărțit aproape egal între subteran și outdoor. Cei mai buni dintre cicliști au făcut patru ture.

La alergare semimaraton traseul a avut 21 km din care aproximativ 7 în subteran. Acesta a fost identic cu traseul de mtb la care s-a adăugat extensia de 6 km. Special pentru această probă organizatorii au explorat dealurile din zonă pentru a alege cea mai frumoasă rută posibilă. Nu neapărat cea mai solicitantă fizic ci mai ales cea mai frumoasă ca peisaj și diversitate. Și dacă citim declarațiile de după cursă ale concurenților, cu siguranță au reușit.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Adrian Crapciu

Nici proba scurtă de cross 5 km nu a făcut excepție de la traversarea tunelurilor. Deși mult mai scurtă, aventura subterană a i-a dus și pe concurenții înscriși la această probă spre „Centrul Pământului”. Pentru anul viitor însă, pentru cross, organizatorii au promis un traseu mai lung, care să-i ducă și pe participanții acestei probe până jos de tot în salina turistică, la minus 240 m adâncime.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Adrian Crapciu

Florin Jitaru, locul 1 la categoria sa la semimaraton, a fost impresionat de concurs. „Cursa Călătorie între Cer și Pământ, o adevărată competiție unde îți vezi valoarea adevărată de alergător de trail”, spune el imediat după finiș. „Cu super traseu, start din fața primăriei, 1 km alergare prin oraș apoi surpriza cea mare, intrarea în salină unde îți vine plăcerea de a alerga. Apoi ieșirea din salina și ușor începerea alergării în rampă prin pădure si dealuri, urmând coborârea prin pădure și finalul iar prin oraș, cu finishul prin incinta primăriei, super tare! În principiu un concurs foarte bine organizat cu oameni care sau dedicat acestei curse. Startul foarte bun, traseul bine marcat, voluntari bine amplasați, atmosferă super tare, premiere foarte frumoasă. Felicitări organizatorilor pentru tot ce au făcut. Pentru ediția următoare o sa fiu cu mare drag participant. Mi-aș dori mult să vină mult m-ai mulți participanți! Super tare cursa! Bravo Călătorie intre Cer și Pământ!”, povestește Florin la finalul celor 21 km de alergare.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Adrian Crapciu

Traseul de mtb a fost rapid, variat și nu îți dădea ocazia să te plictisești chiar dacă îl parcurgi de mai multe ori. Desigur, au fost și urcări, însă până când să începi să obosești prea tare, se terminau. Mai mult, faptul că parcurgeai traseul de mai multe ori, îți oferea ocazia să-ți îmbunătățești timpul la fiecare tură. Desigur nu se prea întâmplă asta pentru că intervine și oboseala. Totuși începi să înveți traseul, să citești cele mai bune linii la vale și să-ți optimizezi consumul de energie.

„Alergarea prin salina Trotuș a fost partea cea mai frumoasă din traseu”, spune și Sorin Ion, redactor la 4run.ro. „Fuga pe cărările munților de lângă Târgu Ocna a fost partea cea mai obositoare. Un semimaraton de trail running răcoros la adâncime, călduros la suprafață, captivant în totalitate.”

Cele două zile de concurs s-au încheiat cu răsplătirea câștigătorilor pentru efortul lor. Premiile au fost oferite de Primăria Târgu Ocna, iar valoarea totală s-a ridicat la numai puțin de 14.400 lei. Duca Bogdan a fost cel mai bun la General Elite reușind să parcurgă 4 tururi. La masculin 18-29 ani cel mai bun a fost Andrei Calancea cu trei tururi, la masculin 30-39 ani câștigător a fost Marc Sandu cu trei tururi, iar la 40+ s-a impus Cătălin Toda tot cu trei tururi.

Calatorie intre Cer si Pamant 2017 – foto Dan Mazilu

La feminin locul 1 la General a fost ocupat de Fodor Emese, Natalia Manescu aflându-se pe poziția întâi la Categoria 18-29 ani. La categoria 30-39 ani câștigătoare a fost Karacsony Kinga, iar la 40+ din nou Fodor Emese. Medalia de finisher a fost înlocuită cu un suvenir din sare, tema concursului.

Însă pentru a face concursul mai interesant și pentru a-i stimula pe concurenți sa ofere tot ce pot, primăria a oferit și marele premiu la masculin și feminin de 1000 lei fiecare pentru cel mai bun participant în ambele zile de concurs. Astfel, la acest duatlon neobișnuit ținut de-a lungul a două zile, cel mai bun la alergare și mtb la masculin a fost Cătălin Toda, iar la feminin Roxana Ghilț.

„De când am văzut pe Facebook anunțul la acest concurs, mi s-a aprins un beculeț și am zis că trebuie neapărat să particip la ambele probe”, spune Roxana Ghilț, câștigătoare a „duatlonului” la feminin cu locul 4 la semimaraton și 3 la mtb. „Mi-a plăcut mult ideea de a varia astfel traseul, practic nu-ți lăsa timp să te plictisești, nici să ți se facă prea cald sau prea frig sau să ți se pară prea greu sau prea ușor, prea mult de urcat sau prea mult de coborât, prea mult întuneric sau prea mult soare. Alergând în prima zi pe traseu, m-am gândit că la MTB nu va fi spectaculos, fiind practic pe același traseu, dar am fost uimită să descopăr câtă plăcere am simțit parcurgând cele două ture pe bicicletă. Este pur și simplu altă senzație decât în alergare, sunt complet alți mușchi (cei cu febră musculară sunt lăsați acasă să se odihnească) și am simțit plăcere pură, pe care nu-mi amintesc s-o mai fi simțit atât de intens într-un concurs. Unde mai pui că toate astea mi-au adus acasă ditamai bulgăroaiele de sare”, povestește Roxana la final de concurs.

Evenimentul a fost unul reușit din toate punctele de vedere, și este evident că organizatorii și-au dat silința să ofere o competiție la standarde înalte. Se vede că sunt ei înșiși participanți la concursurile altor organizatori. După finiș, concurenții au primit și vouchere pentru acces gratuit în mina de sare sau la cele două ștranduri din oraș, cel cu apă sărată și cel cu apă dulce. Ce poate fi mai reconfortant după o zi de efort decât să plutești fără griji la piscină? Dacă în 2017 noutatea a fost proba de alergare, pentru anul viitor se anunță noi surprize, printre ele aflându-se o nouă locație de start în Târgu Ocna, care va transforma evenimentul într-un festival de sport.

„Am ales Călătorie între cer și Pământ pentru ineditul cursei și pentru faptul că în 2 zile aveam 2 concursuri – unul de trail și cel de MTB – un fel de duatlon împărțit pe 2 zile”, povestește Cătălin Toda care a și câștigat la final marele premiu al Duatlonului, el obținând locurile 3 la alergare și 1 la mtb la Categorie.

„Concursul de MTB de la Călătorie între Cer și Pământ a fost primul concurs de MTB pentru mine după o lungă pauză în care alergarea a fost pe primul plan. A fost o alegere potrivită fiind vorba de un traseu fără porțiuni tehnice și de tip XCO (ture într-un timp maxim de 2 ore) astfel încât am reușit să prind încredere pe coborâri de la tură la tură. Pe coborârea din salină am mers foarte prudent (erau porțiuni ude unde se putea aluneca, iar lumina frontalei mele era cam anemică), fiind depășit de destul de multă lume, dar am recuperat binișor pe urcări. Traseul a fost ciclabil 100%, dar am făcut push bike pe câteva porțiuni unde mi se părea mai eficient și mai relaxant să împing bicicleta. Din nou marcaj fără probleme și finiș pe scenă cu traversare prin primărie. Am obținut un loc 1 la categorie mea (am reușit să fac 3 ture) în condițiile în care au fost și alte concursuri în aceeași perioadă și concurența nu a fost foarte mare.

Organizare foarte bună, cu voluntari foarte săritori, cu lucrătorii din Salină care te dirijau la punctele de schimbare de direcție, poliția care dirija circulația, marcaj fără probleme al traseului. Deci un eveniment pe care îl recomand, într-o zonă care merită vizitată”, încheie Cătălin după ce a fost felicitat de organizatori și de primar pe scena din Târgu Ocna.

În săptămâna concursului și mai ales în weekendul 10-11 iunie, stațiunea turistică Târgu Ocna a devenit neîncăpătoare pentru concurenți și însoțitori. Deși orașul este obișnuit cu fluxul continuu de turiști veniți fie pentru a vizita salina, fie pentru ștrandurile cu apă sărată și dulce, fie pentru tratamente, în weekendul concursului aproape că nu mai erau de găsit locuri de cazare. Este un lucru mai mult decât îmbucurător să vedem că în sfârșit ciclismul și alergarea, practic competițiile outdoor, au început în România să genereze nu doar interes pentru sport ci și pentru turism.

Organizatorii, Primăria Târgu Ocna, Societatea Națională a Sării SALROM și Asociația Sportivă Transalpin Bike, mulțumesc concurenților pentru participare, sponsorilor Fakir, partenerilor evenimentului Isostar, Pegas, Himalaya, Asphalt Freaks, 720armour, Rovelo, VeeTire, Asociația Adevărații Veloprieteni și Asociația Iași Bike și partenerilor media, revista Freerider.ro, TV Kit Onești, Time Trial Running, Diva în Bocanci, Portalul Târgu Ocna, Radio România și Radio România Iași, RunningMag, Ciclism.ro, BikeFM, Dirtbike.ro, Sports Business, Alerg.ro, 4Run.ro, Adrenallina, Revista Sport Magazin, Dor de Ducă, GreenRevolution, iReporter Ciclism, Arena Vâlceană și Sport Timișoara.

Călătorie între Cer și Pământ este un eveniment avizat de Federația Română de Ciclism și Federația Româna de Atletism. Rezultatele finale la a 5a ediție a concursului pot fi consultate în întregime pe pagina oficială a evenimentului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − 10 =