Acum citesti
Raport de cursă – Maratonul Vinului 2018

Sâmbătă 12 mai a avut loc la Urlați o nouă ediție a concursului mtb Maratonul Vinului. 1200 de concurenți, incluzând categoria Family, au luat startul pe o zi însorită și cât se poate de potrivită pentru concurs.

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

Evenimentul oferă mai multe opțiuni de concurs. Traseul principal constă într-o tură de 18,8 km care este parcursă o dată, de două ori sau de trei ori în funcție de categoria din care faci parte și vârsta. Copiii au și ei traseul lor special cu o lungime de 4 km. Acesta trece inclusiv prin curtea conacului Bellu din Urlați.

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

Traseul a fost în întregime uscat chair dacă în zilele precedenta au fost câteva ploi. Nivelul cursei offroad Maratonul Vinului aka Marvin, este mediu. Concursul este destinat cicliștilor de nivel începător și mediu. Cea mai mare parte din traseu are loc pe macadam la care se adaugă și potecă plus câteva zone de asfalt. Evenimentul este cât se poate de potrivit pentru cei care vor să descopere ce înseamnă mtb începând dintr-o zonă de deal. Traseul Marvin este puțin tehnic, atât cât să pună la încercare aptitudinile cilcliștilor începători și medii. După experiența Marvin, fiecare poate decide ce i se potrivește și dacă este pregatit pentru concursuri mai dificile. Fără astfel de concursuri precum Marvin, la care îți testezi tehnica și anduranța, cei mai începători se pot accidenta dacă participă direct la un concurs greu. Sunt mari șanse ca după o trăire negativă la un concurs greu, să se lase de bicicletă.

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

În plus față de traseul recomandat aproape pentru oricine, zona viticolă Dealu Mare de lângă Urlați, este cât se poate de potrivită pentru astfel de concursuri. Nu trebuie să ai experiență multă pentru a-l parcurge în siguranță, iar peisajul dintre vii este și acesta potrivit pentru o zi de primavară.

Pe de altă parte, pentru cei avansați, cursa este una provocatoare pentru că se poate fugi la maxim, atât pe urcare cât și pe coborâre. Urcările se fac în general pe drumuri largi unde ai loc să depășești dacă ai resurse, iar coborârile pot fi extrem de rapide, implicit și tehnice. Se pot atinge viteze de peste 70 la oră!

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

„Cursa nu a fost una super grea, a fost un traseu pe placul meu, o primă urcare lungă cu porțiuni abrupte mai scurte și coborâri nu foarte tehnice, dar totuși periculoase, care au devenit și mai periculoase în tura a 2-a și a 3-a când a trebuit să ocolim sute de persoane care se aflau pe ea”, spune Dani Crista, câștigătorul cursei, într-un post pe pagina sa de Facebook.

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

„În prima tură cei de la BikeXpert Dinamo, au impus un ritm destul de tare pe prima urcare, dar m-am lipit repede acolo când am văzut că iau distanță. Până la finalul urcării am rămas doar eu și Malnasi, pe final de tură ni s-a alăturat și Stancu. Am mers urmatoărea tură împreună, a fost totul perfect, un ritm susținut cât să nu pierdem timp și să vină cei din spate. Când am intrat în ultima tură am știut că singura soluție ca să câștig este să atac pe urcare, pentru că pe coborâre cei doi sigur sunt mai buni ca mine, mai ales că au biciclete full suspension! Așa am și făcut, cum am intrat pe prima urcare, am mers full gas și încă de pe primii metri am văzut că mă depărtez. Am continuat așa până la finalul cățărării, pe coborâri trebuia să am mare grijă și la oameni, dar și la praful de pe jos, să nu îmi fugă roata față”, povesteste Daniel.

Faptul că poți face mai multe ture pe același traseu, trei în cazul de față, înseamnă că de la o tură la alta înveți traseul și îi descoperi secretele, fiind astfel în stare ca la fiecare tură, fie să-l parcurgi mai repede fie să abordezi coborârile din ce în ce mai eficient.

Maratonul Vinului 2018 – foto Adi Chiru

Adevăratul beneficiar al cursei este Fundația Bucuria Ajutorului Urlați. O parte din profitul obținut de Marvin este donat acestei fundații care dorește să prevină abandonul școlar și excluziunea socială a copiilor în dificultate, oferind servicii sociale, educaționale și psihologice unui număr de 25 de copii din zonă. Încă din 2013, Fundația Bucuria Ajutorului beneficiază de sprijinul concursului Marvin și implicit de sprijinul concurenților care participă la acest eveniment.

Maratonul Vinului 2018 – foto Traian Olinici

Câștigătorul cursei la categoria Elite Masculin a fost Daniel Crista de la CSA Steaua București. El a parcurs cele trei ture în 2:11:40 ore. Pe locul doi s-a clasat Alex Stancu, pe trei Attila Malnasi, pe patru Ede Molnar, iar pe cinci a venit Gerhard Dumitrescu. La Feminin Open câștigătoarea a fost Monica Serachitopol, urmată de Ana-Maria Estera și Alexandra Vulpe.

sursa @Maratonulvinului

Am avut și juniori legitimați FRC care au concurat la tura lungă. Aici câștigător a fost David Cristea urmat de Tudor Cazaceanu și Calin Oprea.

Cei mai mici concurenți, participanți la tura de 4 km, au fost cei care au concurat la categoria de vârstă 7-8 ani. La masculin câștigător a fost Tudor-Cristian Haratau urmat de Roland Szigyarto și Damian Bodareau. La feminin câștigătoare a fost Binanca Somesan, pe locul doi venind Anisia Borcan-Marcuelscu și pe trei Amalia Miclaus.

Rezultatele complete pot fi consultate pe site-ul oficial al concursului.

Însă Maratonul Vinului este mai mult decât un concurs. În weekendul evenimentului, o zi poți participa la concurs și o zi poți face o tură de cicloturism împreună cu familia și prietenii. Poți descoperi cramele din zonă și participa la degustări de vinuri. Îl poți vizita pe meșterul dogar din Ceptura și afla tradiția și secretele construirii de butoaie, o meserie pe cale de dispariție. Drumurile dintre obiectivele turistice sunt în foarte mare parte asfaltate, cu trafic extrem de redus, putând fi parcurse în siguranță și alături de micii bicicliști.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + 16 =