Road Grand Tour Sălaj, race report: stagiu intensiv de ciclism!

0

Când mintea îmi zboară la Zalău, pur şi simplu nu am cum să nu îmi aduc aminte de aventura militară petrecută în acest frumos şi liniştit oraş. Anul era 2003 şi fusesem detaşat de la Făgăraş pentru două săptămâni, răstimp în care am făcut două duşuri, pentru că era februarie şi programul de baie era o dată pe săptămână. Fusesem trimis strategic, într-un stagiu de comandă, la unitatea de aici şi doar mila bunului Dumnezeu a făcut să scap basma curată.  Adica, Armata Română avea ritmurile ei şi cumva, Divinitatea a făcut ca mai tot efectivul unităţii de acolo să fie plecat la rândul său într-un alt stagiu, urmarea fiind că în loc să trebuiască să comand, eu un intelectual fin, trei plutoane, am scăpat cu o grupă şi chiar şi aşa aş putea să scriu un întreg race report despre asta. Oricine avea peste patru-cinci clase, putea fi considerat un mic geniu şi una dintre cele mai de neuitat clipe a fost cea în care am asistat cum un caporal a pus un soldat să bată la uşă pe toata aria ei, pentru că nu bătuse suficient de tare iniţial. Adică linii şi coloane, „vezi că acolo nu ai bătut, bate mai tare”… Evident, v-aţi prins, eu am încercat să fiu un lider democrat, ignorând sfaturile „rezidenţilor” de a-mi pune grupa să se întoarcă de la servitul mesei în pas alergător, ceea ce… să tragem cortina peste cele întâmplate. Important este în ultimele zile de şedere, în timp ce neaua se aşternea suprarealist peste aleile unităţii, am reuşit să pun o casetă cu Rage Against the Machine la staţia de amplificare, provocând o generală uimire printre soldaţi şi putând pleca în bine meritata permisie acasă la mama şi la tata satisfăcut!

Foto: Dan Porcutan / Servus Photo, Consiliul Judetean Salaj

15 ani mai târziu, căsătorit cu o frumoasă femeie, revin la volanul unui van,  în Zalău, pentru Road Grand Tour Sălaj, pregătit de o etapă de contratimp şi încă una de fond. Avem din nou noroc, startul este de abia după amiază, aşa că avem timp să ne destindem şi nu desfăşurăm obişnuita abordare, cu cursele astea matinale. Adică, să ajungem într-un loc fără să înţelegem nimic din acesta şi să ne întoarcem acasă la fel, dar mult mai obosiţi. Traseul de concurs, un drum de opt-nouă kilometri pe care-l facem dus întors este închis complet circulaţiei de orice fel– la ultimul contratimp din 2016 a trebuit să răcnesc cu grozăvie la o turmă de oi să se dea mai în dreapta, perfect asfaltat şi plasat într-un peisaj mirific, verde ca în luna mai! Câteodată am impresia că mă „sălbăticesc” în Bucureştiul ăsta printre betoane şi uit ce înseamnă să vezi nişte dealuri impădurite în jurul tău. În fine, obişnuita abordare la contratimp este să-mi împart traseul în patru segmente, în primul, să am grijă să nu fac exces de zel, în al doilea să merg aşa cum îmi doresc să merg, în al treilea să îmi controlez postura, respiraţia, efortul muscular, în genere să limitez pagubele, iar „sectorul” patru, e simplu, full gas! De data aceasta, pentru că traseul includea două urcări destul de consistente, mi-am păstrat chibritele de ars pentru respectivele urcări, pe principiul că e mai simplu să-i dai tare pe coborâre, dar mai neplăcut să tragi la deal. Ce aş mai putea spune, decât că mi-am îndeplinit un vechi vis, pornit încă din 2013, de la prima etapă Road Grand Tour, care pe atunci se numea Road Grand Prix, desfăşurată tot pe plaiuri transilvane, adică la Cluj Napoca, şi anume să câştig categoria de vârstă şi să trăiesc să  trăiesc unul din rarele momente de mulţumire ciclistică. Mă rog, o dandana tot am făcut eu şi anume, am fost atât de leşinat după finiş, încât am dat apăsare lungă la ceas în loc de apăsare scurtă şi hop, uite aşa am pierdut toate datele, ar fi fost interesant să văd wattajul din cele aproximativ 25 de minute ale probei. De menţionat locurile întâi la Elite şi anume Daniel Crista şi respectiv Amatori, Adrian Moroiu, pe bună dreptate prezentat drept „Vampirul” de Alex Ciocan, la festivitatea de premiere.

Foto: Dan Porcutan / Servus Photo, Consiliul Judetean Salaj

A doua zi, proba de fond a Road Grand Tour Sălaj propunea două variante, una de 65 km, care se putea dubla de către doritori la tura lungă, cu menţiunea că pentru a ajunge la finişul din Moigrad Porolissmum aveai de parcurs aproximativ doi kilometri, cu peste 200 metri diferenţă de nivel, ultimul asalt trebuind dat pe o bucată care confrom Strava avea cam 19%. Aici e şi un castru roman, aşa că lait motivul „armatei” se păstrează, mai ales că pentru a servi un minunat gulaş, trebuia să ajungi până la cucurigu, după cursă, deci tot un soi de „pas ale” (pentru cunoscători). Dar, sau suntem oşteni ciclişti sau nu suntem!

Foto: Dan Porcutan / Servus Photo, Consiliul Judetean Salaj

Ce pot eu să spun, de obicei încerc să mă feresc de verdicte precum „cel mai/cea mai”, dar e posibil ca acesta să fie cel mai frumos traseu de fond pe care m-am „dat”. Acum, că m-am gândit de două ori, în cap îmi vine şi Cupa Max Ausnit, deci e greu de dat un verdict. Peisajele sunt superbe, avem o urcare destul de lungă către Meseş, pregătită de niscaiva coturi şi niscaiva serpentine pe coborâre, zonă în care pot spune că am pierdut din punct de vedere strategic cursa, reuşind doar până la un punct să mă pot menţine mai pe la coada grupului de experţi. Consider că la fel ca şi la Seciu, prin văi aş fi putut să supravieţuiesc acolo, la plasă, câştigând minute bune în faţa urmăritorilor.

Foto: Dan Porcutan / Servus Photo, Consiliul Judetean Salaj

A venit apoi coborârea în Zalău, pe virajele largi ale Meseşului, un adevărat regal pentru orice amator sau amatoare a ciclismului, acest concurs fiind în opinia mea singura ocazie în care poţi să mergi cât de tare te ţine, legal, pe această coborâre, apoi, traversarea Zalăului, pentru cei mai pasionaţi de ciclism urban, nu am mers niciodată atât de tare printr-o localitate, apoi, o urcare scurtă dar sănătoasă, urmată de un valonat care îţi permitea să ţii tot timpul o viteză destul de mare, o porţiune de plat în care am fost ajuns de un grup destul de consistent în tura doi, şi, la peste trei ore de concurs, draconica urcare spre castrul roman, unde trebuie să-l felicit pe Lucian Scripcariu (Scott Geiger) care a făcut o treabă bună, reuşind să atace înaintea celui mai abrupt segment, să recupereze un loc şi să prindă locul trei în categorie sub privirile mele, bine măcar că am apucat să consemnez jurnalistic fapta. Chiar dacă acest articol se încadrează la categoria gonzo-jurnalism, consider că nu ar fi complet fără a menţiona câştigătorul de la Experţi – Aleksandr Prevar (Team Novak), pe cel de la U18, Valentin Vasiloiu sau cele trei ore şi treizeci şi sapte de minunte (cu doar zece mai mult decât subsemnatul, bărbat în toată firea şi chiar sergent în rezervă al Armatei Române) de care a avut nevoie Ana-Maria Estera Coteaţă (Steaua Bucureşti) pentru a câştiga cursa la feminin. Totodată, chapeu şi pentru Consiliul Judeţean Sălaj şi Michelin, care au făcut în aşa fel încât toţi concurenţi şi concurentele să se bucure de gratuitate la înscrierea în cele două probe. Şi cine ştie, dacă pe aceste plaiuri se găsesc nişte susţinători atât de înfocaţi ai ciclismului, poate la anul, weekend-ului de foc de la Road Grand Tour Sălaj i se va adăuga şi o probă de circuit!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ