Acum citesti
ATENȚIE! Au crescut amenzile, inclusiv pentru bicicliști!

De la 1 februarie 2017 amenda minimă la bicicliști va fi de 870 lei și maximă de 1.160 lei pentru încălcări specifice circulației cu bicicleta pe drumurile publice.

Astfel de amenzi, halucinant de mari, vor putea fi acordate ca și până acum, pentru contravenții precum lipsa soneriei pe bicicletă, lipsă catadioptru roșu în spate, lipsă catadioptrii sau elemente reflectorizante pe lateralul roților, nefolosirea pistei de bicicletă acolo unde există etc.

amenzi biciclisti
sursa foto: road.cc

Până acum amenzile erau de minim 750 lei și maxim 1.000. Mărirea lor a venit în urma creșterii salariului minim pe economie. Amenzile rutiere sunt cuantificate într-o unitate de măsură numită punct-amendă. Un punct-amendă este egal cu 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Așadar când acest salariu se modifică, în plus sau în minus, se modifică și amenzile. Cu alte cuvinte, toate amenzile au crescut.

Pentru contravenții realizate de bicicliști, legea prevede încadrarea amenzilor în clasa 3, clasă care sancționează cu între 6 și 8 puncte-amendă. Este exagerat de mult și total disproporționat față de pericolul generat de contravenție.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, spune la art. 5 alin. (5) că „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar la art. 21 alin. (3) „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta […]”.

Așadar sancțiunea nu se aplică automat, robotic, „că așa zice legea”, ci se analizează situația, se ține cont de împrejurări și de gradul de pericol social pe care l-ai generat pentru a ți se aplica o sancțiune proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Spre exemplu, o amendă de 870 lei pentru lipsa soneriei pe bicicletă încalcă flagrant cele două norme de mai sus. În baza acestor prevederi puteți contesta procesul verbal încheiat corect de agentul de circulație, și solicita înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment sau mustrare.

Vezi Comentarii (4)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 2 =