Acum citesti
Shimano XTR – trecut si prezent

Noua gama XTR a fost indelung asteptata si aduce o serie de noutati si solutii tehnice, menite sa concureze direct cu gama Sram X.0. Totusi, din punct de vedere al specificatiilor noilor componente, XTR se poate lupta de la egal la egal si cu unele componente ce fac parte din gama Sram XX.


Odata cu prezentarea noii game XTR am vrut sa aducem in atentia voastra si vechea gama XTR, lansata in 1995. In paralel, vom prezenta in acest articol, invoatiile de acum 15 ani dar si cele din prezent.


Una dintre cele mai importante specificatii ale noii game XTR este faptul ca aceasta beneficiaza de doua versiuni distincte. Astfel, va exista o versiune pentru Cross Country cat si o versiune pentru All Mountain. Daca gama pentru Cross Country se bazeaza pe o greutate foarte scazuta componentelor, cele pentru All Mountain au fost gandite pentru o rezistenta foarte mare dar si pentru o capacitate de franare crescuta.


Conceptul de a oferi o gama de componente foarte usoara a ramas neschimbat pina in zilele noastre. Inca din 1995, Shimano a depus eforturi considerabile de a oferi un produs, care poate imbina cu succes greutatea scazuta cu performantele remarcabile. Iar pentru 1995, gama XTR reusea sa impresioneze cu adevarat, dar fiind faptul ca Sram producea mai mult schimbatoare care nu se ridicau inca la nivelul impus de Shimano.


Gama XTR din 1995 nu oferea inca V-brake-uri, acestea fiind introduse ulterior in 1996, odata cu reproiectarea gamei XTR. Culoarea gri inchis, reprezentativa pentru gama XTR, era prezenta doar pe alocuri, pe unele componente, precum schimbatorul de pinioane sau cel de foi.


Saltul tehnologic se traduce in ziua de astazi prin „Ice-Tec”. Franele Shimano XTR 2011 folosesc in prezent un radiator de mici dimensiuni, care are menirea de a disipa rapid caldura si de a reduce pe cat posibil fading-ul, obtinandu-se astfel o forta mare de franare constanta. Mai mult decat atat, discurile beneficiaza de o constructie de tip sandwich, cu un miez din aluminiu si doua straturi din inox. Impresionanta diferenta nu-i asa?


Daca ne referim la angrenajele XTR, modelul 2011 ofera biciclistului posibilitatea de a alege intre doua tipuri distincte : cu doua sau cu trei foi, in configuratia 2×10, respectiv 3×10. Angrenajul va functiona impreuna cu un grup de 10 pinioane (din care 5 realizate din titaniu)  si poate fi utilizat atat pentru Cross Country cat si pentru All Mountain. Avantajul utilizarii unui angrenaj cu doua foi, se traduce prin necesitatea scazuta de a schimba rapoartele foilor, dar si o garda la sol mai mare a bicicletei.


Tehnolgia Dyna-Sys sub care este lansata si noua gama XTR, asigura reprize de schimbari mult mai bune si mult mai precise. In plus, efortul schimbarii vitezelor este minimizat pe cat de mult posibil.


Angrenajul din 1995 n-ar mai impresiona in zilele noastre pe nimeni : forma ne aminteste de angrenajele vechi pentru cursiere iar aspectul nu ne trezeste emotii, cum spuneam si mai sus, gri-ul inchis specific XTR fiind introdus un an mai tarziu. Se pare ca la acea vreme, se putea concura fara probleme si cu 8 pinioane, in conditiile in care majoritatea bicicletelor erau echipate cu casete de 6 sau maxim 7 pinioane.


Modificari importante in 2011, au fost aduse atat manetelor de frana cat si shifterelor. Acestea beneficiaza acum de o prindere eficienta, ce poarta denumirea de I-Spec. Aceasta permite montarea si demontarea rapida a celor doua componente, beneficiind de o clema foarte practica. Nu este o noutate in gama componentelor pentru biciclete, in schimb este o noutate in cadrul noii game XTR. Daca discutam insa de finisaje, treburile stau cu totul altfel : manetele arata mult mai bine, pot fi actionate mai facil si au un aspect cu adevarat premium. In plus, sunt oferite in doua versiuni distincte, in functie de utilizare : Cross Country sau All Mountain. Versiunea de Cross Country este mai usoara cu 32 de grame decat cea de All Mountain.


Latimea parghiei manetei a fost marita, ajungand in prezent la 13 mm si oferind astfel o aderenta excelenta. Beneficiaza de un piston ceramic de dimensiuni generoase si de un furtun foarte rezistent, comparabil cu cel din gama Saint. Daca veneai acum 15 ani cu o astfel de invoatie, probabil ca i-ai fi lasat pe toti cu gura cascata.


Noutatea absoluta in 1995 erau manetele Shimano XTR RapidFire cu shifetere integrate. In plus, era introdus pentru prima data indicatorul pentru foi si pinioane. Manetele de frana erau inca gandite pentru trei degete, dar puteau fi actionate si cu doua, in caz de nevoie. Totusi forta franelor BR M900 nu putea fi comparata nici macar cu cea generata de un V-Brake, aducerea in discutie si a franelor pe disc fiind total inutila.


Schimbatorul de pinioane nici macar nu s-ar fi gandit in 1995 la tehnologia Shadow, fiind defapt derivat dintr-un schimbator de cursiera. Noul schimbator de pinioane XTR M980 beneficiaza de rulmenti pentru rotitele schimbatorului si de unele componente realizate din carbon, fiind disponibil cu doua dimensiuni distincte ale patinei : medie si lunga. In plus, cantareste doar 175 de grame.


Ultimele pe lista se afla pedalele. Clipless, cunoscute sub denumirea de Shimano SPD. Existau in 1995, exista si acum. Diferenta este facuta insa de materialele utilizate in fabricarea acestora. Iar mai mult decat atat, dupa 15 ani sunt oferite in doua versiuni distincte : in versiunea de Cross Country, cu o greutate scazuta si in versiunea All Mountain cu o suprafata mai mare si cu o rezistenta sporita.


Daca din punct de vedere al functionalitatii, componentele pentru biciclete au ramas in mare parte aceleasi, saltul tehnologic in procesul de fabricare, al materialelor utilizate si al performantelor este cu adevarat urias. In urma cu 15 ani, gama Shimano XTR impunea noi standarde si era vazuta ca o gama cu adevarat premium si inovativa, lucru care ramane valabil si in zilele noastre.


Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − thirteen =