Acum citesti
Avrig Mountain Bike Race 2015 la final

S-a încheiat Avrig Mountain Bike Race, prima etapă din acest an a Triadei MTB. La startul acestei prime ediții au fost prezenți 230 de sportivi din întreaga țară, fiind înregistrate doar două abandonuri. Sportivii legitimați au avut o categorie separată, atât cei peste 18 ani cât și juniorii, iar amatorii au fost împărțiți pe categorii de vârstă.

avrig_mtb_2015

Evenimentul a debutat sâmbătă cu concursurile pentru copii urmate de o competiție relativ nouă ca format pe scena autohtonă, un cross country eliminator. Toți cei 60 de copii participanți au fost premiați de către sponsorii Mapei și Ideal. În ce privește competiția de Eliminator, traseul pregătit la Avrig i-a pus la încercare pe cei 26 de sportivi care au acceptat provocarea de a participa la această probă. Au fost incluse obstacole naturale, dar și artificiale pentru a da concursului un grad mai mare de spectaculozitate. În finală s-au calificat 3 sportivi de la Ideal Geiger Team și unul de la Mureș Cycling, iar finala mică a fost câștigată de Kelemen Arpad de la NoMad Merida CST, clasamentul primilor 5 fiind:

  1. Lucian Logigan – Ideal Geiger Team
  2. Fabian Gândilă – Ideal Geiger Team
  3. Tudor Oprea – Ideal Geiger Team
  4. Istvan Csergedi – Mureș Cycling
  5. Kelemen Arpad – NoMad Merida CST

Traseul de duminică a fost catalogat de către organizatori ca fiind mediu ca dificultate dar au existat și participanți care l-au considerat dificil. Vremea bună din zilele precedente a făcut ca traseul să fie unul uscat și rapid, timpul câștigătorului fiind 1 oră și 45 de minute. Zona aleasă pentru traseu este una deosebită din punct de vedere al peisajelor, în multe puncte ale traseului putând fi admirate panorame ale Țării Oltului sau ale Munților Făgăraș. Dar cei mai rapizi participanții s-au concentrat probabil mai mult la competiția în sine decât la peisaje dorindu-și să ocupe un loc pe podium.

Echipa Ideal Geiger a dominat competiția și în ziua de duminică, ocupând primele 3 locuri în clasamentul sportivilor legitimați prin Attila Madaras – locul 1, Tudor Oprea – locul 2 și Lucian Logigan locul 3. Aceștia au fost urmați de doi sportivi de la BikeXpert Racing Team, Marius Petrache respectiv Alexandru Stancu.

La amatori primii 5 sportivi în clasamentul general au fost Istvan Csergedi (Mureș Cycling), Ciprian Comișan (Explorer Bike Team), Eugen Mocanu (HPM Cycling Team), Ștefan Morcov (BikeXpert Racing Team) și Timotei Păcurar (NoMad Merida CST)

La fete a câștigat Irina Dumitru (BikeXpert Racing Team) urmată de Andreea Cociuba și Larisa Chincheș.

Clasamentele complete pot fi găsite pe site-ul www.bikeromania.ro.

Toți participanții care au trecut linia de sosire au primit mult râvnita medalie în forma unei treimi de disc, simbolul Triadei MTB, dar și o porție de paste. Ocupanții primelor locuri au fost răsplătiți cu trofee și premii în bani și obiecte. La finalul ceremoniei de premiere s-a organizat o tombolă cu premii atractive pentru toți participanții la eveniment.

Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv Pro Cycling cu sprijinul Primăriei Avrig și a sponsorilor: MAPEI, FARESIN, SKIL, VENETO BANCA, SANTAL, IDEAL, SCOTT, SHIMANO, POWER BAR, POLAR, OPT, XTREMEVIDEO.RO, AV STORE, ACTION SPORT. Parteneri: Federația Română de Ciclism, ciclism.ro, freerider.ro. Palatul Bruckenthal a fost partener al evenimentului oferind o locație perfectă pentru zona de înscrieri, sedința tehnică dar și pentru jumătate din traseul de sâmbată și partea de final a traseului de duminică.

Urmează în perioada 11 – 12 iulie etapa a 2-a Triadei MTB care se va desfășura la Păltiniș și va include o competiție din calendarul Uniunii Cicliste Internaționale.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 3 =