Acum citesti
Bidon cu prindere magnetică de la Restrap

Producătorul de genți și accesorii de bicicletă Restrap a lansat pe piață un nou bidon de apă care renunță la suportul clasic și se prinde pe cadru cu un sistem magnetic. Cei de la Restrap oferă sisteme cu prindere cu magnet și pentru gențile lor iar acestea funcționează extrem de bine și sunt foarte sigure. Bidonul Mag Bottle nu doar că ușurează bicicleta, dar se poate monta și dacă spațiul în cadru este restricționat de gențile montate pe acesta, nefiind necesar spațiul liber de deasupra suportului, cum e la un bidon clasic. Lucrul acesta se poate dovedi util și la cadrele full suspension mai ”înghesuite” unde ar putea permite montarea unui al doilea bidon.
Mag Bottle se atașează la bicicletă cu o prindere magnetică foarte puternică ce se fixează în șuruburile standard pentru suportul de bidon de pe cadru. Bidonul are marcată poziția ”sus” dar designul îi permite acestuia să fie montat și invers dacă spațiul o face necesar.

Pentru a atașa bidonul, magneții puternici îl vor trage pe acesta la locul său în suport când este apropiat de acesta. Pentru a fi detașat, trebuie rotit pentru a elibera clipsurile. Bidonul de 600 ml se vinde la prețul de 29 Lire sterline incluzând suportul de pe cadru și magnetul interior.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 2 =