Acum citesti
Campagnolo a trecut pe 12 pinioane

Toată lumea cred că era conștientă că vine momentul în care cursierele vor trece la 12 pinioane, mai ales că la MTB deja avem așa ceva. Totuși, tehnologic vorbind treaba e ceva mai grea la șosea, pentru că pinioanele alea mari de 50 de la MTB își găsesc loc mai ușor, putând să depășească nivelul butucului, în schimb la șosea e de obicei nevoie de schimbări mai mari la nivelul roții. Oricum, cred că era de așteptat ca prima mișcare să o facă, exact cum a fost și în cazul trecerii de la 10 la 11, italienii de la Campagnolo, mereu în topul tehnologiei când vorbim de componente de șosea. Astfel, grupurile lor de top Super Record și Record primesc casete de 12 pinioane mai înghesuite, disponibile pe piață în doar câteva săptămâni.

Care ar fi însă motivul trecerii la transmisia 2×12? Campagnolo vorbește în glumă de perfecțiunea numărului 12, dar de fapt este vorba de a obține salturi cât mai mici între pinioane, în condițiile în care casetele cu pinion de 30 și 32 au devenit standard, bicicletele de contratimp vin cu pinioane de 28 iar casetele cu 25 sau 23 aproape că au fost date uitării. Trecerea la 12 se potrivește astfel perfect cu noua filozofie prin care o cursieră confortabilă e automat una mai eficientă.

 

Noile grupuri Record și Super Record sunt clădite deci în jurul unei perechi de casete noi de 12 pinioane și lanțuri R12 mai înguste.
Noile casete sunt de clasă Record și vin în două variante, 11-29 și 11-32, păstrând salturi mici între viteze dar oferind și o gamă largă de rapoarte. Ambele casete oferă salturi de 1 pinion în prima parte (11, 12, 13, 14, 15, 16, 17) pentru o finețe maximă, apoi în celălalt capăt avem salturi de 2 până la 4 dinți, încercându-se păstrarea unui impact minim asupra cadenței.
Efectul noului pinion adăugat este destul de substanțial asupra diferenței dintre rapoarte. Campagnolo spun că ei consideră că cele două casete acoperă toate necesitățile, dar că există o cerere, chiar dacă e foarte mică, și pentru modelele 11-23 și 11-25, astfel că s-ar putea să scoată niște versiuni 11-25 sau 11-27 pentru bicicletele dedicate doar curselor pe plat. Momentan însă echipele sponsorizate de Campagnolo au primit casete de 11-29 cu o greutate anunțată de 266 g.
Noua casetă de 12 pinioane e disponibilă doar în clasa Record și este integral din oțel. E posibil să fie în faza de dezvoltare și versiuni cu pinioane din titan. Până acum Campa nu au văzut avantaje să renunțe la formatul din oțel, dar continuă să cerceteze variante mai ușoare.
Ambele versiuni ale casetei au primele 6 pinioane, cele cu 1 dinte diferență între ele, separate iar între ele se plasează distanțiere din aluminiu despre care Campa spun că oferă o aranjare mai precisă și schimbări mai exacte. În celălalt capăt al casetei, ultimele 6 pinioane sunt aranjate în două grupuri de câte 3, cu combinații diferite pentru cele două casete: 17-19-21 cu 23-26-29 sau 17-19-22 cu 25-28-32. Fiecare grup e prelucrat dintr-o singură bucată de oțel fiind astfel ușoare, rigide și rezistente.
Un element important al noilor casete este că ele au aceiași lățime ca cele de 11 pinioane, astfel că vor putea fi montate pe toate roțile compatibile Campa pe 11 de pe piață. Nu va fi nevoie de nicio schimbare la roți și butuci.
Evident, pentru a introduce un pinion în plus în același spațiu fără să crești lățimea casetei, toate spațiile dintre pinioane și chiar și pinioanele sunt mai subțiri. Acesta e motivul pentru care casetele sunt doar din oțel, materialul oferind aceiași durabilitate ca în cazul celor de 11 pinioane, ajutate și de un nou tratament chimic care le mărește durata de viață.
Pentru a face să meargă cele 12 pinioane, este nevoie evident și de un lanț mai îngust, optimizat pentru noile dimensiuni. Astfel, lanțul s-a îngustat de la 5.5 mm în cazul lui R11 la 5.08 mm la noul R12, plăcile fiind de aceiași grosime. Practic structura lanțului e neschimbată, cu excepția pinilor care sunt cu 10% mai înguști, lucru care practic face lanțul nu numai mai ușor (220 g) ci și mai rezistent. Rezultatul e faptul că noul lanț mai îngust R12 păstrează durata de viață a predecesorului său R11.
Bineînțeles, trecerea la 12 pinioane implică și alte schimbări. Deraiorul spate trebuie în mod clar modificat, la fel și maneta Ergopower. Cu ocazia asta Campagnolo au adus niște modificări estetice și angrenajului și deraiorului față, în plus noile grupuri vin atât în variantă cu frâne clasice cât și cu frâne pe disc.
Noile manete ergopower au o formă diferită de cele anterioare pe 11 pinioane. Curbura inferioară a manetelor e mai mare, pentru aderență mai bună din drop-uri, iar articulația superioară este aliniată cu ghidonul pentru a mări cursa. Distanța până la ghidon e reglabilă. Maneta de schimbare în sus a vitezelor e mai mare și mai curbată, la fel și maneta mică pentru degetul mare care e extinsă mai mult în față și mai accesibilă.
Mecanismul intern a fost modificat pentru noile pinioane. A dispărut cursa liberă dinaintea schimbării. Mecanismul Ultra Shift se păstrează, putând fi coborâte 5 pinioane și urcate 3 dintr-o singură apăsare. Cauciucul manetelor este foarte confortabil și folosește Vari Cushion Tecnnology.
Au fost dezvoltate noi cabluri și cămăși specifice pentru noua transmisie, cu frecare mai mică și despre care Campagnolo spun că vor avea o viață mai lungă decât orice alt produs similar de pe piață.
Manetele pentru frâne pe disc sunt aproape identice cu cele mecanice, dar sunt cu 8 mm mai înalte pentru a face loc rezervorului hidraulic, mecanismul intern și de aerisire fiind neschimbat de la cele pe 11. Cursa manetei de frână poate fi reglată.
Noul deraior față are de două ori mai mulți pivoți și începe să se miște imediat ce levierul a fost acționat. Brațul e îngust și sistemul are multe poziții intermediare, așa cum ne-a obișnuit Campagnolo.
Deraiorul spate vine într-o singură variantă de lungime, de 72.5 mm, modelul Record fiind integral din aluminiu iar Super Record având câteva componente din carbon. Ambele rotițe au 12 dinți, dar aceștia sunt mai mari la rotița superioară pentru a ajuta la schimbarea vitezelor.
Sistemul 3D Embrace Technology ține lanțul în contact cu pinioanele pe o lungime cât mai mare. Un arc special absoarbe din vibrațiile de la drum și stabilizează deraiorul. Placa interioară a brațului a fost subțiată pentru ca acesta să se poată apropia mai mult de spițe.
Noile angrenaje sunt universale pentru ambele sisteme de frânare (cele dinainte nu erau). Au o formă mai rotunjită și mai aerodinamică, folosesc o nouă structură de carbon UD iar modelul Super Recor are brațele goae pe interior.
Factorul Q rămâne 145.5 mm iar sistemul de rulmenți e tot Ultra Torque, cu prindere doar pe partea dreaptă. Foile sunt prinse cu 2×4 șuruburi cu BCD de 112 și 145 mm, fiind posibilă montarea combinațiilor 50/34, 52/36 sau 53/39 pe același angrenaj.
Modelul Record are ax din oțel și rulmenți ceramici USB, în timp ce Super Record are ax din titan și rulmenți superiori CULT, dar și o foaie mare puțin modificată pentru a rezista mai bine cuplului de torsiune.
Noile frâne pe jantă sunt compatibile cu anvelope de până la 28 mm și au toate articulațiile pe rulmenți. Modelul direct-mount are inclus un element de rigidizare care nu permite flexarea seatstay-urilor la frânare.
Frânele pe disc rămân neschimbate, cu montaj flat mount și compatibilitate cu discuri de 160 mm pe față și de 160 sau 140 mm pe spate. Pistoanele folosesc pentru revenire un sistem magnetic foarte performant, plăcuțele organice sunt șlefuite pentru o montare ușoară a roții și au martori de uzură atât vizuali cât și auditivi.
Nicio componentă a transmisiei nu mai e compatibilă cu cele anterioare, doar frânele putând fi refolosite. Componentele Super Record cu frâne clasice vor fi disponibile din mai iar cele pe disc din iunie/iulie, în timp ce versiunile Record for fi disponibile în iunie, respectiv iulie pentru cele pe disc. Nu se știe încă o dată de lansare a versiunilor electronice EPS.
Prețul pentru noua casetă e de 339-355 Euro, pentru lanț e de 50 Euro iar prețul pentru grupul complet Super Record e de 3202 Euro în versiunea pe disc (2323 g) și de 2905 Euro cu frâne clasice (2041 g), 963 Euro pentru angrenaj, 537/498 Euro manetele, 449 Euro deraiorul spate și 189 Euro deraiorul față. Record costă în grup complet 2401 Euro în versiunea pe disc (2453 g) și 1960 Euro în cea clasică (2213 g), prețurile pentru câteva dintre componente fiind 537 Euro pentru angrenaj, 491/390 Euro manetele, 239 Euro deraiorul spate și 112 Euro deraiorul față.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Imagini și informații de pe bikerumor.com și bikeradar.com
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × four =