Carpathian MTB Epic: Peeter Pruus domină Carpații. Raul Sînza – cel mai bun sportiv român

0

Am avut mai multe revelații la această a doua ediție a Carpathian MTB Epic. Prima, pe care cu siguranță au avut-o mulți, a fost doar o reamintire despre cât de bine pregătiți sunt unii sportivi străini, un lucru care nu reiese doar din clasamentul final ci unul care poate fi văzut cu ochiul liber și este de regulă sintetizat în clasica frază: ăștia urcă ca locomotivele, bă! Apoi, am realizat că n-am mai fost de mult la o competiție sportivă care să reunească atâtea nume importante de pe scena locală și trebuie să recunosc că mi-a plăcut la nebunie (din lipsă de timp, chiar n-am mai ajuns pe la vreo competiție). Mai ales duelul dintre Tudor Oprea și Robert Dobai, care a fost unul ce m-a ținut cu sufletul la gură și cred că dintre toate ale competiției, a fost și cel mai spectaculos. Ultima, dar nu cea din urmă, s-a născut sub prestația lui Raul Sînza, care ne-a dovedit că putem avea speranțe din partea sportivilor români.

Peeter Pruus (Estonia) a fost văzut mai tot timpul în față. Victoria este cât se poate de clară, următorul sosit, Marek Rauchfuss având un gap de peste 5 minute. Frans Claes a sosit la o diferență de peste 8 minute de Pruus.

Revenind la ceea ce MPG a pus pe picioare în România, adică Carpathian MTB Epic – o cursă cu 4 etape adresată doar celor puternici și capabili să înfrunte așa ceva, pot spune că a doua ediție a luat ce-a fost mai bun de la prima și a dus totul la un nivel superior. Nu țin minte să fi auzit plângeri legate de organizare, iar în ceea ce privește traseele, acestea au fost modificate față de cele de anul trecut, cu o a 2a etapă de suferință, privind desigur prin prisma dificultății urcărilor și coborârilor, unele similare cu cele de la enduro, altele atât de dificile încât nici măcar nu pot fi categorisite. Dar frumoase. Ziua de duminică a fost cea mai relaxată, aceasta fiind de altfel deschisă către cei care au vrut să dea tot ce-au mai bun timp de o zi, pe un traseu de 60 de km cu aproximativ 2.400m diferență de nivel. Lejer dacă ne gândim la zilele anterioare ale competiției. 1-day-challenge a adus peste 60 de concurenți la start, primul reușind să încheie cursa în sub 3 ore, iar ultimul, în aproape 8 ore.

La fete s-a impus Ariane Luthi care a mers incredibil de bine (poți să înțelegi doar dacă o vezi) și care a închis cursa cu un timp de top 30, la general! Româncele au fost preprezentate până la final de Alexandra Vulpe, de la Daimon Cycling Team, care a reușit să parcurgă toate etapele, terminând cu un gap de 7 ore și 55 minute, după elvețiancă.

În ceea ce-i privește pe sportivii români, Arpad Kelemen s-a clasat după Raul Sînza, urmat fiind de Bogdan Duca. O cursă spectaculoasă au făcut Tudor Oprea și Robert Dobai, între aceștia fiind înregistrată o diferență la final de doar 45 de secunde în favoarea lui Oprea – o luptă aprigă și spectaculoasă, după cum notam mai sus. Ede Molnar i-a urmat pe cei doi cu o diferență de 3 minute și 18 secunde, după acesta sosind Alexandru Stancu, Attila Malnasi, Lucian Logigan și Roberto Burță. Deși nu i-am văzut foarte aproape unul de celălalt în cursă, Marius Ionașcu Maus și Daniel Roșioru au fost separați de mai puțin de 2 minute, în favoarea ciclistului gălățean.

7 dimineață, privind spre Bucegi.
7:15 dimineața, privind spre Piatra Craiului și spre casă – munții Iezer-Păpușa.
7:20, privind sub mine: bicicleta lui Frans Claes.
7:21, privind în dreapta mea: bicicleta lui Maus.
Alternativa la SUV-urile de lux cu suporturi de biciclete pe plafon: Citroen CX Turbo.
Pasiunea are diverse variante de exprimare.
Emoții mari înainte de ultima etapă, cu același punct de plecare: complexul Cheile Grădiștei.
Start în forță, wați din belșug, praf în urmă.
Un public simpatic și viu, cu multe goarne. Atmosferă faină la start și finish.
România pitorească și Filip Adel în roată cu Peeter Pruus.
Raul Sînză, pe aceeași urcare, urmat de colegul său de la Carcover Racing Team, Martin Blazso.
Câteva minute mai târziu își face apariția și Arpad Kelemen, urmat de Bogdan Duca.
Robert Dobai infiltrat în echipa celor de la Scott-Geiger. Lucian Logigan în fruntea grupului.
Puțin asfalt pentru relaxare. Piatra Craiului găzduiește unele dintre cele mai faine concursuri din țară.
La pas, că-i mai sigur.
Nu știu de ce, dar am impresia că am văzut doar S-Works-uri la acest concurs.
Moment de respiro…
Viteză mare pe o potecă off-camber.
Coborârea pe potecă pe lângă Cheile Dâmboviței.
Raul Sînză a trecut în mare viteză și pe aici. Să ne spună câți kilometri a pedalat anul acesta, da?
A treia zi a fost una bună pentru Alexandru Stancu.
Arpad Kelemen concentrat pe coborâre și urmat de Ede Molnar.
Go Ede, go!
După vreo 40 de km, Tudor Oprea și Robert Dobai încă puteau fi zăriți împreună. Cred că a fost o cursă palpitantă chiar și pentru ei. 🙂
Poteca plină de praf și de pietre putea să pună mari probleme celor fără experiență. Practice makes perfect!
Whoaaa! Vine Ariane Luthi! Pfff… ai văzut cum a trecut?!
Maus cu bateriile aparent interminabile.
Puțin stil nu strică. Dă bine și-n poze.
Subsemnatul cu copilul încurajându-l pe Gerhard Dumitrescu. Gerhard Dumitrescu trage frâna de spate și face ca lucrurile să pară mai palpitante. Când colo, știa exact ce face.
Coborârea din Cioara din a 2a etapă a pus ceva probleme participanților.
Nu cred că se vede prea clar în fotografie, dar aici urma o porțiune ruptă dintr-un traseul de downhill. Lui Raul Sînză nu-i pasă.
Kelemen, coborâtor înnascut.
Sigel Pirmin din echipa Bulls, un tânăr talentat care a mers de-a rupt pământul.
Lucian Logigan, după coborârea din Vârful Cioara…
… urmat de Tudor Oprea care a luat distanță pe această porțiune față de urmăritori.
Bogdan Duca, de la Vee Tire Team, un rider puternic.
Și Robert Dobai pe coborârea pe care n-a îndrăgit-o prea mult.
Daniel Roșioru, ceva mai sus, pe aceeași coborâre.
Și nimeni altul decât Vlad Urzică, recuperat rapid după o mică și nesemnificativă accidentare.
Gerhard Dumitrescu încercând să-mi spună ceva despre frâne…
… și Ede Molnar, mai serios decât îl știu de regulă.

Carpathian rămâne în continuare o cursă spectaculoasă, exemplar organizată, ajutată nu doar de trasee și peisaje dar și de vremea bună (cu mici excepții) care cu siguranță a dat o nuanță diferită acestei competiții pe parcursul celor 4 zile. Oamenii din spatele organizării, pe care-i cunosc, merită desigur toată aprecierea, căci doar ei știu cât a fost de tras pentru amenajarea traseelor și pentru asistența în timpul concursului.

Înainte de retragere am zis să mai trag o poză, cu telefonul. Destul de sugestivă pentru Carpathian MTB Epic, zic eu.

Într-un final însă, tot ce contează este că efortul a meritat pentru toate taberele, România și-a mai adăugat în calendar o competiție care atrage sportivi străini pe meleagurile noastre – promovându-ne țara și în vestul Europei, lansând totodată o nouă provocare pentru ediția care urmează: cine va fi noul rege al Carpaților?

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Cheile Grădiștei – Jud. Brașov

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ