Carpathian MTB Epic, ziua 3, race report: Cu toată viteza înainte!

0

A sosit şi ziua de graţie, momentul în care mi-am făcut bagajele, am predat camera, am urcat F-SI4 (fără de care nu aş fi reuşit…) în duba racing şi o umbră de melancolie parcă mă încearcă, mă întorc în lumea „normală”, care ştiţi prea bine cum e. Obsevaţi că nu vorbesc despre rezultat, la nivelul ăsta contează prea puţin, pentru mine cel mai bun rezultat este că am rămas întreg şi eu şi materialul de concurs, după aproximativ 190 de kilometri şi aproape 9.000 de metri diferenţă de nivel. Un lucru ştiu de când eram jurnalist moto şi încercam să ţin un site specializat pe moto off-road, răposatul – dar scos pe zero totuşi, dirtbikezone.ro, atunci când românii se apucă de organizat curse pe două roţi, le ies chestii tari de tot, a se vedea RedBull Romaniacs – mă rog, asta e creaţia unui austriac, Martin Freinadametz, dar şi Enduro Panorama, Hard Enduro Piatra Neamţ, King of the Hill, etc. Ei bine, acelaşi fenomen s-a întâmplat şi la biciclete, eu sper şi chiar cred că aşa va fi, Carpathian MTB Epic va deveni unul din reperele mondiale ale acestui sport.

Prologul, cu emoţii mari si o bicicletă nouă, la care trebuia să mă adaptez de urgenţă…

În mod limpede, ultima zi de Carpathian a fost şi cea mai uşoară, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Astăzi a fost şi cursa de o zi, pe aproximativ acelaşi traseu, cu vreo zece-cincisprezece kilometri mai scurt, iar asta a răspuns pentru mine unei întrebări la care mă gândesc de ieri. Cum ştii dacă e ok pentru tine să participi la Carpathian MTB Epic – versiunea „full”, ei bine, din punctul meu de vedere, dacă ai parcurs peste 90% din traseul de o zi pe bicicletă, te-ai simţit bine, simţi că vrei mai mult şi orice ar fi în drumul tău nu pui niciodată întrebarea magică – „mai e mult, mai urcăm mult?”, ei bine, la anu’ merită să vii aici!

Cu siguranţă cel mai dificil moment din concurs: trecusem printr-o repriză de ploaie torenţială, iar până la finiş mai aveam de pedalat vreo 20 de km. Nu mă aşteptam să găsesc un fotograf după acest segment în care am folosit pinionul de 50 de dinţi al “Vulturului”, dar uite că s-a putut!

Cum a fost ziua de azi pentru mine? Se demonstrează încă o dată, puterea antrenamentului specific: etapa a semănat mult mai mult cu MTB-ul pe care îl cunoşteam eu, nu s-a depăşit cu mult altitudinea de 1.200 de metri, au fost multe „rolling hills”, coborâri mai lejere, dar nici într-un caz plictisitoare, m-am simţit bine, în special în prima parte a cursei, când am stat mult mai în faţă decât în zilele precedente. Am stat ca pe ace, să nu cadă cumva lanţul – cred că cea mai bună alegere e o foaie AbsoluteBlack pentru SRAM Eagle-ul de pe bicicleta mea (dar aici nu e clar dacă îmi trebuie offset de 6 mm sau de 3 mm, am spus asta doar să mă dau mare de cât de „tehnic” am ajuns J ) pedalând chiar şi pe zonele de frânare, dar până la urmă tot am comis-o, lanţul a picat la chainstay, însă din nou, o singură dată. La scurt timp după ce m-am repus în mişcare, l-am întâlnit pe Vlad Urzică de la Perfect Bike, pe lângă bicicletă, l-am întrebat dacă îl pot ajuta, mi-a răspuns că doar cu o şa nouă şi mi-a părut rău pentru păţania lui, pentru că începuse ziua pe locul şase în categoria 19-39. Asta este stage racing-ul, foarte complex şi cu multe posibile răsturnări de situaţie. Au urmat zone interasante, cote de nivel, cu niscaiva urme de „copitate”, foarte provocatoare din punct de vedere tehnic, urcări, iar apoi, surpriză, am intrat pe un scurt segment pe care l-am parcurs şi la Zărneşti MTB Challenge, având în sfârşit ocazia să fac o comparaţie directă Lauf – Lefty Ocho, concluzia fiind că nu există termeni de comparaţie. A urmat apoi un moment de satisfacţie, parcurgerea unei bucle mai tehnice pe care m-am dat acum două săptămâni tot la Zărneşti MTB Challenge, de fapt, m-am dat pe lângă bicicletă, iar acum, bucurie, am rămas pe ea! Pot să spun că după aceste patru zile, m-am mai „dezgheţat” ca tehnică, după atâtea coborâri şi urcări, pur şi simplu nu ai încotro şi tot ajungi să le abordezi mai relaxat şi mai cursiv. Plus încă un lucru pe care l-am observat, după o asemenea competiţie, începi să citeşti mult mai rapid terenul, un lucru extrem, extrem de important. Am avut şi câteva podeţe construite peste mici râpe sau peste un părâu, la unul dintre ele, doi buşteni conectaţi cu un rând de stinghii dese, întâlnindu-mă cu Răzvan Preda (HPM Cycling Team). Am schimbat câteva amabilităţi, eu întrebându-mă dacă nu cumva Ariane Luthi o fi trecut pe acolo în manual. Cert este că urma un forestier pe coborâre, destul de pietros, un soi de „easy rock garden”, dar destul de lung, unde Răzvan s-a tot dus cu full-ul său. Am mai apreciat apoi o potecă în cotă de nivel cu ceva bolovani, foarte „hard-enduristică”, unde conta şi cât de bine reuşeai să te repliezi şi să treci bicicleta peste bolovani, dar şi parcursul de pe marginea unui pârău, traversat de câteva ori. Încet, încet, kilometrii se scurgeau, urmând o ultimă urcare pe un forestier rapid, unde, surpriză, m-am întâlnit din nou cu Andrei Căţoiu (XC Riders), tânărul rider impunând un ritm foarte bun, pe care nu am reuşit să-l ţin până la capăt, dar care m-a ajutat să închei etapa cu doar câteva minute peste patru ore, aşa cum şi sperasem.

Consider că despre aceste momente este vorba în MTB şi că pentru a putea pedala prin aceste locuri, merită să depui orice efort! Iar mai încolo, au urmat nişte zone şi mai şi!

Ce pot să spun acum, nu prea îmi place să mă erijez în analist de organizări de curse, dar eu nu am ce cusur să găsesc pentru Carpathian MTB Epic, cu siguranţă este unul dintre puţinele lucruri cu adevărat occidentale care s-au făcut şi se fac în România şi după cum spuneam şi mai prin deschiderea articolului, sper că faima acestei curse să crească. Deja numărul de rideri de top, există aici pe site mai multe materiale pe această temă e mai mare decât poate mintea mea să proceseze, le mulţumesc Riders Club pentru invitaţia de a participa ca jurnalist-concurent la această cursă, mereu am mers ştiind că am un race report de scris, pentru mine, o asemenea „intensitate” stage race epic şi 5.000 de semne afterparty fiind o premieră. Chiar această experienţă mi-a deschis apetitul pentru altele similare, gândul meu fiind deja la Titan Desert, cursa din Maroc, care te duce prin munţii Atlas şi dunele deşerturilor africane. Ei zic că e „the hardest MTB race in the world”, dar după acest weekend eu sunt realmente sceptic. 6.000 de metri diferenţă de nivel, în şase zile, după ce am avut aici, îi fumez!

foto – Dragos Mitroi, Carpathian MTB Epic

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ