Acum citesti
Citadina de la Cube: Hyde Race 2012


Simplitatea unui produs se dovedește a fi în multe cazuri mai apreciată decât încarcarea acestuia cu multe culori, grafice sau elemente care-ți sar în ochi la prima vedere. Deși bicicletele de munte de la Cube au un aer sofisticat, dat de aspect, în cazul citadinei Hyde Race, lucrurile stau puțin diferit.



Cube mizează pe simplitate și eficiență, Hyde Race reușind să creeze imaginea unui single speed la prima vedere. Dacă vei citi cu atenție datele tehnice, vei observa că aceasta beneficiază de câteva extra rapoarte în butucul din spate. Optica bicicletei este cât se poate de curată, culoarea neagră primiind câteva tușe sportive prin inserțiile de albastru, atât la nivelul cadrului cât și la nivelul componentelor.


Bicicleta este dotată cu frâne pe disc hidraulice, Shimano M445 cu discuri de 160 de mm, suficiente pentru opririle în oraș. Anvelopele provin de la Schwalbe, modelul Road Cruiser, iar sistemul de transmisie este compus dintr-un agrenaj Truvativ E400 cu 42 de dinți și un butuc Shimano Nexus cu un pinion de 20 de dinți.


Poate fi achiziționată în mai multe înălțimi, greutatea totală fiind una acceptabilă, de 11.9 kg.


Informații extra pe cube.eu.


via Cube


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + 9 =