CN Enduro: a 2a ciocăneală a sezonului, adjudecată de Mihai Anițan

0

Îmi amintesc cu drag de Ciocanul anilor 2000, când pe acolo exista cel mult o potecă, pe care ne dădeam cu biciclete cu furci fixe și roți de 26, fără cască, fără protecții – dar cu mănuși, cu nicio linie coerentă însă cu același spirit ca în 2019: distracție pe niște șerpuieli nu foarte dificile, ideale pentru cei care vor să se dea cu puțin stres și multă voie bună. Dacă ideea a rămas aceeași, în ultimii aproape 20 de ani lucrurile au luat amploare aici la Câmpulung Muscel, iar importanța Ciocanului pentru sudul țării a devenit incontestabilă: este accesibil pentru rideri de orice nivel, este aproape de București, iar ca să ajungi în vârf, sincer, nu trebui să-ți distrugi musculatura.

Mihai Anițan n-a avut de furcă cu Ciocanu, adjudecându-și prima treaptă a podiumului.

Toate aceste lucruri au evoluat prin ambiția nestrămutată a lui Geo Simion, omul din spatele acestor trasee, 4 la număr pe moment. Geo și-a dat permanent strădania ca aici lucrurile să evolueze, nu puțini fiind cei care se întreabă ce l-a mânat pentru o perioadă atât de lungă de timp să poată duce lucrurile de fiecare dată la bun sfârșit. Cel mai probabil, Ciocanu a devenit pentru el un soi de proiect de suflet și fără să realizeze foarte mult, a adus mai aproape de câmpia țării o mică rețea de trasee ce poate fi accesată rapid și unde poți învăța destule. Desigur, nu pot să spun că traseele de aici sunt tehnice, iar dacă vrei un progres adevărat este necesar să variezi, însă ce este cel mai important: Ciocanu reprezintă o etapă importantă din parcursul oricărui mountain biker care dorește să evolueze.

Geo Simion implicat desigur și în organizare, omul din spatele acestor trasee.

Zis și făcut, după toți acești 20 de ani de evoluție Ciocanu a ajuns în sfârșit să găzduiască un concurs de enduro, după cum spuneam, unul nu foarte tehnic însă unul care te solicită zdravăn. Căci aici nu este vorba doar de coborâri, ci va trebui să pui fibrele mușchilor în acțiune pe majoritatea specialelor. În acest sens, speciala 1 și 4 au avut suficiente porțiuni de pedalat încât să ofere, din punctul meu de vedere, șanse egale celor care au participat. Așadar, nu era suficient să te dai bine la vale, dacă nu puteai să dai câteva sprinturi susținute, iar astfel lucrurile au fost destul de echilibrate. Așadar, nici n-ar trebui să ne mire că Tudor Oprea, prezent și el la competiție, a reușit un excelent loc 3 în clasamentul general (și locul 1 la categorie), reușind să scoată pe prima specială unul dintre cei mai buni timpi, iar pe următoarele 3 speciale, mai puțin de 4 minute pentru fiecare în parte. Mihai Anițan a fost însă marele câștigător, reușind să se impună atât la general cât și la categoria 19-29. La mai puțin de 2 secunde în urma lui a venit Remus Bonta, urmat la 15 secunde de către Sebastian Râpea.

Fetele sunt de asemenea de lăudat, în special Roxana Moise, care a reușit primul loc la general, fiind urmată de Julia Simion – rezidentă pe Ciocanu, și de Denisa Anghelina.

Roxana Moise, cea mai rapidă fată a zilei…
… și Julia Simion, a doua cea mai rapidă fată a zilei. Girl power! 🙂

Cât despre copii… uh, copiii. S-au descurcat excelent, traversând cele 4 speciale cu o viteză și un stil greu de descris în doar câteva fraze. Certitudinea este că viitorul sună bine și deja cred că ne îndreptăm către epoca în care n-ar trebui să ne mai mire dacă îi vom vedea pe conaționalii noștri participând și câștigând competiții din afara țării. Trend-ul este unul ascendent și sănătos și am toată încrederea (puteți s-o aveți și voi), că în sfârșit lucrurile se îndreaptă spre bine. Paul Someșan, Matei Moisil și Cristian Bodea au ocupat locurile pe podium, exact în această ordine, Paul fiind cel mai rapid dintre ei cu un timp de 18 minute și 34 secunde (timp general), unul cu care putea fi foarte competitiv chiar și la categoria Big Boys.

Copiii au fost greu de prins în poze, viteza lor, aproape incredibilă.
Andrei Diaconu, juniorul de la FreeRider, foarte rapid și el însă cu multe greșeli/accidentări pe traseu.

Vremea în schimb nu a fost cea mai prietenoasă, dar nu în ziua competiției, ci în zilele premergătoare acesteia. Multe ploi și furtuni au făcut ca traseul să fie alunecos, cu noroi zdravăn pe anumite porțiuni (în deosebit pe speciala 4), și cu zone instabile pe anumite viraje. De altfel, aceste condiții au dat naștere unor accidentări spectaculoase, de la ample mișcări de plonjat peste ghidon până la contactul dur cu copaci mai subțiri – care au cedat în fața greutății și a vitezei celor care i-au lovit. Toate aceste lucruri însă fac parte din joc și cum n-am învățat încă să controlăm vremea, va trebui să ne obișnuim cu ideea că MTB-ul nu se practică doar pe teren uscat, mai ales că pe plaiurile locale primele (multe) luni ale anului sunt destul de ploioase.

De jos în sus: greu de escaladat pe prima specială. Diferențe de nivel consistente când o iei la pas, amestecate cu mult noroi și frunze umede.
Galeria din viraje.
Copii asistând neputincioși la o accidentare ușoară.
Capu la cutie!

 

O zonă foarte rapidă cu slalom printre copaci.
Startul juniorilor.
Așteptăm fotografiile de la acest om. O să fie bune, promit. Mult mai bune ca ale mele.
Vale cât curpinde.
Pe margini mai sunt zone pe care te poți cățăra, așa, de distracție.
Merge chiar și mai sus. Depinde ce urmărești: să ajungi cât mai repede sau să te distrezi.






Noroi decent pe anumite porțiuni. Noroi bun. Noroi tolerat.
Petre pleacă în speciala 4.
Știu cum e băieți…
Moment de respiro pentru Julia. A participat în competiție cu un full, cu roți de 26.
Nu toate secțiunile au avut flow. Câte-un viraj d-ăsta brusc îți tăia uneori cheful de viață.
Probabil singura pliabilă de pe Ciocanu.
Zonă de pedalat zdravăn. Cei care dau sprinturi sunt avantajați și câștigă mult pe asemenea porțiuni.
Minirampe pe care le dai dacă vrei să pierzi timp. Sau să te distrezi, pur și simplu.
Și unele mai mari, pe care te dai pentru poze.
Pădure cât cuprinde la Ciocanu. Atenție la copaci!
Treapta-rădăcină-în-viraj. Dacă vrei să treci rapid de această zonă e nevoie de ceva skill.
David Miu perfect asortat cu mediul înconjurător. 🙂
Și dovada vie că încă se mai pote cu roată de 26.
Revenind la noroaie…
… pe alocuri pateul era chiar consistent. Mai că-ți vine să-i tragi un cuțit pe pâine.
Solul se erodează, dar cel puțin crează câteva zone spectaculoase.
O altă zonă de pedalat.
Începe coborârea finală de pe PS4.
Și odată cu ea, ultima zonă care a produs cele mai spectaculoase accidentări.
This guy… Robert s-a dat spectaculos. Nu știu câți dintre voi l-ați observat, dar dacă l-am menționat aici, înseamnă că mi-a plăcut mult ce-am văzut.
“Ăsta e copacul meeeeeu!”
Chiar asta a spus cu secunde bune înainte. Asta s-a și întâmplat.
Alex Delcea, omul cu care eu mă duelez, a făcut o cursă bună. Și nu s-a văzut rău deloc din exterior.
Printre ultimele viraje, pe care s-ar fi putut face lejer un concurs de poziții care mai de care mai atractive.
Gata man, s-a terminat!
Mircea Ignat sumarizează binișor la final de cursă ce s-a întâmplat aici. OK!

Felicitări celor implicați în organizare, Bike Attach Reșița, Vertical Riding Romania și nu în ultimul rând, lui Geo Simion, omul fără de care aceste trasee n-ar fi existat, implicit nici acest concurs care să pună Câmpulungul pe harta națională a competițiilor de gravity.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Bughea de Jos, Câmpulung Muscel

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ