Acum citesti
Cogburn CB4: fat bike pentru vânători și exploratori

Ți-ai putea imagina vreodată că oamenii vor renunța la SUV-urile cu care traversează pădurile, atunci când pleacă la vânătoare, pentru o bicicletă fat bike capabilă în off road? Da, este imposibil, dar cel puțin acum nu mai au niciun motiv să se plângă că nu pot găsi o bicicletă pe măsură. Cogburn lansează un fat bike înzestrat cu un camuflaj realizat de Realtree Xtra, care promite să facă bicicleta aproape invizibilă în pădure.

cogburn_cb4

Mai mult, este dotată cu un portbagaj specific și cu prinderi suplimenatare pe furcă, pe care pot fi montate arme, arcuri sau bidoane. Anvelopele cu o lățime de 3.8 inch, pot rula și la presiuni mai mici, astfel încât să poți trece peste orice obstacol pe care-l vei întâlni prin pădure, în căutarea prăzii.

Un sistem de transmisie 2×10 va asigura rapoartele necesare pentru orice expediție, iar frânele mecanice pe disc, sunt furnizate de Avid. Producătorul specifică faptul că niciuna dintre componentele bicicletei nu va străluci atunci când va fi lovită de razele soarelui, astfel încât să nu atragi niciodată atenția necuvântătoarelor.

Cogburn CB4 este construită în Statele Unite ale Americii și are un preț recomandat de 2.200$.

via realtree.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 + 12 =