Acum citesti
Cupa Națională de Enduro și cea de Downhill, se apropie! Informații pe larg

Pornite ca o idee în 2015, Cupele Naționale de Enduro și de Downhill s-au concretizat în 2016, când cu toții am răsuflat ușurați și am exclamat: da, se poate! ADMR-ul ne-a demonstrat la acea vreme că este posibil să avem o Cupă așa cum o merită sfera gravitațională de mult timp, iar acum sunt gata să treacă la următorul nivel. Așadar, sezonul 2017 se anunță și mai atractiv, mai ales că vom vedea câteva îmbunătățiri de menționat: creșterea atenției la nevoile participanților, stabilirea unui canal de comunicare care să permită organizatorilor acces facil la feedback-ul venit din partea participanților și creșterea vitezei de reacție față de acesta, o structură internă care să permită lucrul cu un număr mai mare de colaboratori și voluntari, mximizarea vizibilității evenimentelor și seriilor și un calendar mai bogat la Enduro.

Astfel, 12 evenimente vor fi organizate în 2017 sub egida ADMR, Cupa Națională de Downhill și cea de Enduro, bifând câte 5 etape, la care se adaugă Campionatele Naționale. CNE-ul va avea 3 etape noi, Bistrița, Mădărași și Thermal Enduro, iar pentru o mai bună segmentare în cadrul Cupei, va exista și categoria Masters 30+. Categoria Open, atât în cadrul CND cât și CNE, a fost înlocuită de Hobby, dar s-au păstrat aceleași caracteristici: participare în baza asigurării de accidente și a adeverinței medicale și lipsa segmentării pe vârste sau sexe.

Evenimentele se vor desfășura cu precădere sâmbătă-duminică față de vechiul format, vineri-sâmbătă. Această decizie vine ca urmare a feedback-ului pe care organizatorii l-au primit de la concurenți și are ca scop să facă evenimentele mai accesibile. Totodată, pentru a crește nivelul de vizibilitate al evenimentelor dar și al cupei per total, a fost înființată o entitate care să se ocupe de componenta de imagine. Gravity Media House este un proiect pilot ce demarează în 2017 și urmărește maximizarea vizibilității pe care o au cele 12 evenimente pe toate canalele media. Media house-ul ADMR are în componență o echipă de fotografi, una de filmeri, designeri, oameni pe social media, marketing și un director care planifică și supervizează activitatea internă în concordanță cu calendarul competițional. Pentru o mai bună comunicare, coordonatorul media house-ului lucrează direct cu coordonatorii CND/CNE, care funcționează ca o interfață între asociație, media house și organizatorii de evenimente.

Campionatele Naționale de Enduro se vor desfășura la Poaiana Brașov și cele de Downhill, la Sinaia.

Iată cum arată calendarele pentru acest sezon:

Enduro

Bistrița 8-9 Aprilie
Thermal Enduro 29-30 Aprilie
Ciucaș Enduro 7-9 Iulie
Harghita Enduro 9-10 Septembrie
Metal Enduro 14-15 Octombrie
Campionatele Naționale 29 Septembrie – 1 Octombrie

Downhill

Cheile Grădiștei 3-4 Iunie
Vatra Dornei 1-2 Iulie
Buscat Air DH 29-30 Iulie
Mogosa Downhill Challenge 12-13 August
Harghita Downhill 26-27 August
Campionatele Naționale 2-3 Septembrie

Condiții de participare

Participarea la orice categorie mai puțin “Hobby” necesită obținerea unei licențe de la FRC.
Participarea la categoria „Hobby” presupune dovada unei asigurări de accident valabile pe durata evenimentului și a unei adeverințe de la medicul de familie că participantul este apt pentru a practica sport/face efort.

Referitor la asigurări, trebuie avut grijă ce asigurări de accident sunt încheiate deoarece nu toate despăgubesc fracturile din accident. Diferențele între o asigurare care nu despăgubește fracturi și una care face treaba asta sunt de până în 50 lei. E foarte important să luăm decizii informate când vine vorba de asigurarea pe care o facem și din motivul ăsta îndemn oamenii să se documenteze înainte de a opta pentru un produs sau un altul.

Ca și anul trecut, FRC are o colaborare cu un asigurator și astfel avem acces la o asigurare specială pentru bicicliști. Experiența de anul trecut cu acest produs și cu asiguratorul este una pozitivă, acesta a fost prompt în soluționarea dosarelor deschise și în plata sumelor asigurate.

Informații complete despre ce implică procesul de licențiere și care sunt condițiile de participare aici: http://mtbcup.ro/2016/05/27/ghidul-participantului-cnd/

via MTBCUP

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − 1 =