Acum citesti
Domio transmite muzica direct prin casca de schi sau de bicicletă
Există pe piață diverse tipuri de căști pentru ascultat muzică, dar în general acestea nu se prea împacă cu bicicleta, deoarece zgomotele din jur sunt atenuate, lucru periculos în trafic. Ultima ediție a sistemului audio Domio permite ascultarea muzicii alături de zgomotele de fundal, totul în cap…
La fel ca vechile modele ale producătorului, micul dispozitiv atașat pe cască transmite muzica în cap prin microvibrații. Practic Domio este emițătorul în timp ce casca funcționează ca difuzor. Așa că fie că sunteți la schi sau pe bicicletă, muzica poate să se audă la maxim fără să afecteze percepția restului de zgomote din jur și mai ales fără să deranjeze pe cei din preajmă.
Noul dispozitiv are un acumulator de 1000 mAh într-o carcasă mică, oferind autonomie pentru o zi întreagă de sport. Pare simplu de folosit, cu 3 butoane de comandă și un port microUSB pentru încărcare. Domio se conectează pe Bluetooth și ca toate celealalte căști Bluetooth e compatibil cu toate aplicațiile de muzică de pe telefon. Chingile elastice de prindere foarte solide oferă o prindere strânsă ce asigură transferul muzicii prin suport către cască. La un preț de 130$ este în aceiași gamă de preț cu alte modele de căști Bluetooth performante.
Primul model a apărut la începutul lui 2017. Modelul nou are un design denumit Nest Thermostat și a fost subțiat până la o dimensiune doar puțin mai mare decât cea a unui suport de GoPro. Modelul anterior avea un singur buton, cel nou are 3, comenzile fiind simplificate. Altfel, noul model funcționează la fel ca primul. Este în continuare rezistent la apă, șocuri iar autonomia e neschimbată. Dispozitivul permite și preluarea apelurilor în sistem hands-free, dar folosind comenzile telefonului.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × five =