e*thirteen a lansat două casete noi 1x cu plajă de rapoarte imensă

0

e*thirteen trece în altă dimensiune a plajei de rapoarte cu casetele de MTB. După ce transmisiile 1×12 au cucerit piața, era de așteptat să se mărească gamele de rapoarte. Noua casetă e*thirteen TRS+ o face în stil mare și e compatibilă atât cu transmisii Shimano cât și cu SRAM, plus că are niște detalii interesante.

Tehnic vorbind, au apărut două noi casete TRS+, una 9-50t cu 12 pinioane și una 9-46t cu 11 pinioane, dar ambele oferă o plajă de rapoarte masivă. Cea de 12 pinioane are o plajă imensă de 556%, mult peste cea de 500% a casetelor SRAM Eagle de top. Este puțin mai grea ca acestea, la 398 g, dar prețul e de doar 299$.

Caseta e alcătuită din două piese, cea cu pinioanele mici fiind din oțel iar cele mari din aluminiu, însă modul în care cele două piese sunt conectate s-a schimbat. De asemenea, pinioanele de aluminiu sunt mai puține, ceea ce crește durabilitatea casetei.

Pentru ca instalarea și demontarea să fie mai simple, bucata inferioară din oțel are șanțuri de prindere pentru cheia de casetă, nemaifiind necesare două chei cu lanț.

Piesa din aluminiu se montează pe orice butuc XD și se prinde de acesta cu un șurub de strângere în locul inelului de la vechile modele, ce necesita o sculă specială.

Cele două jumătăți se unesc prin șanțuri speciale, dar acum a fost adăugat un șurub ce garantează că ele nu se vor detașa accidental. Așa că acum înainte de demontarea jumătății mici a casetei, trebuie desfăcut acest șurub.

Tipuri de casete:

  • 12 pinioane
  • 9-50T
  • pinioane: 2 din aluminiyu (42-50T), 10 din oțel (9-36T)
  • dinți: 9,11,13,15,17,20, 23, 27, 31, 36, 42, 50
  • tip utilizare: XC, Trail, Enduro
  • plajă de rapoarte: 556%
  • greutate: 398g
  • 11 pinioane
  • 9-46T
  • pinioane: 1 din aluminiu (46T), 10 din oțel (9-39T)
  • Rezistență mai bună decât vechiul model ce avea 8 pinioane din oțel și 3 din aluminiu
  • dinți: 9, 10, 12, 14, 17, 20, 24, 28, 33, 39, 46
  • tip utilizare: XC, Trail, Enduro, eBike
  • plajă de rapoarte: 511%
  • greutate: 390g
  • garantat pentru eBike

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentShimano Technium: noii ochelari de la Shimano au fost lansați
Articolul următorLazer lansează casca de MTB de lux Impala
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ