Acum citesti
Asociația VeloPower anunță concursurile de șosea și mtb din Panciu și Odobești

Asociația VeloPower anunță datele de 17 septembrie pentru cursa Velopower MTB Grapes Race și 1 octombrie pentru VeloPower Road Race.

Concursul Velopower MTB Grapes Race dispune de două trasee offroad: tura lungă de 35,8 km și 941 m diferență de nivel și tura scurtă de 24,5 km și 600 m diferență de nivel. Startul și sosirea vor fi în Odobești.

Concursul VeloPower Road Race oferă un traseu de șosea de 78 km și 730 m diferență de nivel. Startul și sosirea vor fi în Panciu.

Înscrieri la cele două curse se fac aici.

De la organizator:

Velopower MTB Grapes Race va demara din parcul orasului Odobesti cu directia Măgura Odobesti, una din dintre referintele judetului Vranceai si o adevărată perlă a României cu o altitudine de 996 m(al III-lea cel mai înalt deal din tară, după dealul Chiciora – 1218 m si dealul Mătău – 1017 m).

În vârful Măgurii vor ajunge doar cei care se vor încumeta la traseul lung, traseul mic virând stânga încă de la baza acestuia. Prima jumătate a concursului va fi dominată doar de cătărare, iar la întoarcere de coborâri tehnice si cărări vălurite.

Pe tot parcursul traseului veti avea ocazia să admirati bogătiile zonei Odobestilor, dar si arii întinse de pădure deasă, ce ascund două lăcasuri de credintă foarte importante din zonă – Mănăstirea Sfinti Voievozi si Mănăstirea Tarnita. La întoarcere concurentii vor fi întâmpinati într-o atmosferă de sărbătoare, cu pasta party ce poartă amprenta Velopower (cei care au fost la Road Race Panciu stiu !), muzică si povesti de pe traseu.

VeloPower Road Race a debutat în anul 2013, când la sfârsitul primei luni de toamnă, orasul Panciu a fost gazda punctului de start pentru cei aproape 100 de participanti prezenti. Discutiile cu participantii după primele trei editii, ne-au determinat să nu schimbăm nimic în ceea ce priveste traseul, motiv pentru care anul acesta rămâne acelasi teren de joacă. Vom schimba însă, în bine desigur, pachetul de start, surprizele pentru finisheri si pentru premianti.

Cursa va începe în coborâre, ce va dura în jur de 5 km până în localitatea Satu Nou, după care traseul va urca usor. Prima urcare se situează la intrarea în comuna Tifeşti, are 500 de metri şi un maxim de 13%, după care vom urca în fals plat de 2%, până când traseul va vira brusc dreapta către localitatea Sârbi. Acest punct coincide cu startul tehnic al competiţiei, acolo unde maşina tehnică va accelera în funcţie de viteza primului concurent.

Tot traseul până în localitatea Vidra este valonat cu urcări de 3-4%, până la 10% şi coborâri de acelaşi nivel. Pe stânga veti fi însoţiţi pentru 20 km de priveliştea unui deal renumit pentru înălţimea şi bogăţiile sale – Măgura Odobeşti cu o altitudine de 996 metri. Odată ajunsi în centrul localitatătii Vidra, veti vira spre localitatea Câmpuri, ce serveşte ca şi poartă a Carpaţilor de curbură.

Din Vidra până în Câmpuri urcările devin mai lungi, dar şi coborârile, profilul rămânând unul valonat. Pe acest segment de traseu avem 2 urcări mai grele ca şi puncte de reper, ce apar una după intrarea în Vidra şi una înainte de localitatea Câmpuri, deci practic la începutul si sfârşitul segmentului. Ambele măsoară în jur de 1, 5 km şi au o medie de 8 cu înclinaţie maximă de 10%. Segmentul de traseu este împânzit cu alei de nuci şi castani. Traseul este presărat cu dealuri de un verde crud, căpiţe de fân şi mirosuri autentice care vin din gospodăriile oamenilor.

După prima urcare urmează un segment de 300 de metri neasfaltat, ce va fi semnalizat corespunzător, unde vom amplasa şi un prim punct de hidratare, cu toate cele necesare unui concurent însetat şi înfometat, selecţionate chibzuit pentru a asigura o hidratare temeinică dar şi un aport caloric bun. Următoarea portiune de 20 km de traseu continuă valonat, însă cu pante mai lungi, dar si coborâri pe măsură.

Din localitatea Câmpuri mai sunt de parcurs încă 36 de km până la final. Primii 19 din cei 36 de km sunt de plat. Popasul Valea Câmpului marchează urcarea regină a traseului, ce măsoară 3,5 km, atingând 11%. Primul concurent si de asemenea, prima concurentă care va ajunge în vârful urcării vor urca pe podium în calitate de King si Queen of the mountain, fiind şi premiati pentru izbândă.

După urcare veti observa pe stânga monumentul Ecaterinei Teodoroiu, ce marchează si startul la coborârea ce măsoară 13 km si duce fix către linia de finiş amenajată la Panciu. La finish va fi amenjat un punct de hidratare si vitaminizare. De la linia de finish ne vom deplasa către pasta party, ce va coincinde cu festivitatea de premiere.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − thirteen =