Din 2018 Metal Enduro face parte din familia Enduro World Series!

0

Vești mari de la Reșița! Bike Attack Reșița, organizatorul concursului de mtb enduro – Metal Enduro, anunță ca de anul acesta concursul face parte din familia Enduro World Series (EWS) Official Qualifier Events. Este o veste excelentă întrucât primii trei clasați la fiecare categorie la Metal Enduro 2018, vor fi adăugați pe lista EWS de rezerve, cu condiția ca respectivul să fie membru/membră Enduro Mountain Bike Association (EMBA).

Categoriile recunoscute pentru EWS sunt: Men, Men U21 (1998-2001), Men Master 40+ (1978+), Women, Women U21 (1998-2001), Women Master 35+ (1983+).

Concurenții de pe listele EWS de rezerve au prioritate la înscrierile pentru etapele EWS din 2019. Se vor acorda puncte pentru membrii EMBA clasați în primele poziții, puncte care se vor acumula la EWS Qualifier Series rankings.

„Prin includerea METAL Enduro Reșița în EWS – Official Qualifier Events, dorim să facilităm prezența mai multor concurenți români la etapele EWS din 2019, precum și prezența mai multor concurenți din afara țării la concursul de la Reșița”, ne-a transmis Cătălin Gavrilă, președintele asociației Bike Attack Reșița.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentProducătorul de roți American Classic a oprit definitiv producția
Articolul următorRoad Grand Tour anunță datele calendarului 2018
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ