Acum citesti
Premii mari și traseu inedit la Călătorie între Cer și Pământ 2017

Călătorie între Cer și Pământ, care va avea loc pe 10 și 11 iunie, este concursul de mtb și alergare inedit din România și poate chiar din lume. Pentru 2017 se anunță un fond de premiere de peste 3000 euro. Organizatorii acestui eveniment – Societatea Română a Sării, Primăria Târgu Ocna și Asociația Transalpin Bike, oferă concurenților patru categorii de înscriere, masculin și feminin, mtb și alergare. Cele mai mari premii sunt acordate categoriilor Elite. În plus premiul Special în valoare de 1000 lei, se acordă concurenților care participă în ambele zile de concurs și care câștigă locul întâi la ambele probe.

foto Cristian Vasile

Călătorie între Cer și Pământ este inedit întrucât traseele de concurs – mtb și alergare, se desfășoară și pe sub pământ. După ce se ia startul concurenții intră pe tunelurile din mina de sare Trotuș și coboară „underground” la peste 200 m adâncime. Aici totul se desfășoară la lumina frontalelor, ca pe vremea ocnașilor. După ce se urcă înapoi la suprafață, traseul continuă în peisaj natural și străbate tot ce oferă natura: poteci, drumuri forestiere, traversează dealuri și păduri.

foto Petrut Floroiu

La final, când concurenții se întorc în oraș, traseul trece inclusiv prin clădirea Primăriei din Târgu Ocna. În timp ce duminică cicliștii parcurg culoarele instituției, în viteză pe bicicletă, sâmbătă alergătorii vor urca inclusiv la etaj, pentru a coborî apoi treptele și trece linia de sosire amplasată pe scena din Piața Centrală.

foto Dan Mazilu

Sâmbătă 10 iunie are loc concursul de trail run unde concurenții se pot înscrie la proba de cross 5 km sau semimaraton 21 km. Duminică 11 iunie are loc proba de ciclism mtb cross couyntry unde concurenții se pot înscrie la traseul de 15 km care va fi parcurs de cât mai multe ori în timpul alocat de două ore.

Înscrierile la concurs se fac aici.

Până pe data de 23 aprilie taxa de înscriere are cea mai mică valoare.

foto George David
Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 5 =