Valentin Roșoagă, din 2018 la Dinamo-BikeXpert Racing Team

0

Dinamo-BikeXpert Racing Team anunță cooptarea lui Valentin Roșoagă în cadrul echipei. Sportivul a activat la NoMad Merida CST, iar începând cu 2018 el va fi coleg de echipa cu cicliști cunoscuți precum Eduard Kubat, Attila Malnasi, Alexandru Stancu sau Tudor Căzăceanu.

“După plecarea mea din NoMad am avut o perioadă în care am fost contactat de mai multe echipe”, spune Valentin. „Am ales Dinamo-BikeXpert Racing Team pentru că sunt foarte bine organizați și pentru că obiectivele lor coincid cu planurile mele. Mă simt cel mai bine ca rider de maraton și aici voi încerca să punctez cât mai bine. Obiectivele mele sunt câștigarea Campionatelor, a Cupei Naționale de XCM și a maratoanelor importante din România. În acest an voi participa la cel putin un race stage în stăinatale (4 Islands, Croația) și îmi mai propun să vin bine și la Carpatian MTB Epic”, a declarat pentru Freerider, Valentin Roșoagă, ciclist cu multe podiumuri și rezultate bune cum ar fi locul doi în Cupa României la Maraton, locul 3 la Campionatul Național de Maraton.

foto @bikeXpertracing

„Ne-am gândit să-l abordăm pe Vali după ce a anunțat că renunță la vechea echipă”, spune Cătălin Sprînceană, team managerul echipei Dinamo-BikeXpert Racing Team. „Ne-a plăcut prestația lui din 2017 și credem că are potențial. L-am simțit bine motivat și pasionat de ce face, lucru important pentru noi, în termeni de stabilitate. Am convenit cu el ca planurile noastre, împreună, vor fi legate în special de XCM. Vom participa și la XCO, dar fără pretenții la rezultate extraordinare. Sperăm să facă echipă bună cu Alexandru Stancu la maratoane, în speranța că ne vom atinge obiectivele pentru această disciplină, în acest sezon (câștigarea Campionatului și a Cupei Naționale)”.

Dinamo-BikeXpert Racing Team a fost una din cele mai bune echipe de ciclism din sezonul trecut, ocupând prin membri săi, de 3 ori locul 5 în Cupa Mondială de XCO, locul 9 la Campionatul European de XCO, obținând 4 titluri de Campion Național, 7 titluri de Vicecampion Național și sute de locuri pe podium.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentJones a lansat modelul exotic de trail din titan Spaceframe Plus LWB
Articolul următorTură de ciclocros în Ciucaș
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ