Acum citesti
Gabriela Firea crede că este posibil ca bicicliștii să circule pe liniile de tramvai

Mă bucur că am avut ocazia ca în această viață să colind toată Europa, să înțeleg ce înseamnă un climat civilizat și bine organizat și mă aștept ca maimarii din Primării să fi făcut același lucru. Un lucru benefic pentru comunitatea pe care o conduc, căci nu este nicio rușine să implementezi un plan cu o eficiență dovedită, care poate veni cu avantaje concrete pentru descongestionarea unui oraș. Se pare însă că Gabi Firea nu a ajuns pe unde trebuie.

Foto: Zamfi Irina

Pe lângă faptul că toată povestea cu pistele de biciclete din România a devenit un mare talmeș-balmeș încă de la începuturi, acum primărița atât de implicată în problemele Bucureștenilor, vine cu o nouă propunere: să permită accesul bicicliștilor pe liniile de tramvai. Dar nu doar lor, ci și autobuzelor, iar mai târziu probabil și taxiurilor. Altfel spus, planuri serioase pentru carnagii la drumul mare. În mod surprinzător ideea nu este nouă, dar cum spuneam, nu mă așteptam la orice fel de originalitate din partea Primăriei deoarece nu suntem în postura de a inova, căci timpul prin aceste locuri a stat în loc.

Date relevante:

Greutate tramvai: 35 tone
Distanță de frânare (formulă de calcul):m*(a)*S + ½*m*(U2) + m*g*(h1-h2) = 0 altfel spus, peste 30 de metri de la 25 km/h.

În Edinburgh, prin 2014, a fost adoptat acest sistem pe alocuri, bicicliștii fiind nevoiți să împartă aceași rută cu tramvaiele și autobuzele. La ce s-a ajuns, este cât se poate de clar: accidentări serioase (nici nu vreau să mă gândesc cum este în zilele ploioase, mai ales pentru cicliștii neexperimentați) și Primăria care s-a ales cu câteva procese în urma cărora a fost nevoită să achite și despăgubiri celor accidentați. Prin urmare, avem un exemplu concret că nu funcționează, chiar dacă era la mintea cocoșului.

Exemplul din Edinburgh. Foto: Magnificent Octopus

Situația este cu atât mai absurdă cu cât tramvaie precum cel de pe linia 41 (ăsta nu era cumva metrou ușor?) circulă cu o viteză foarte mare.

Situația Nr. 1

Mai absurd de atât, este faptul că liniile vor fi flancate de garduri metalice, prin urmare dacă tramvaiul întâlnește un ciclist mai leneș, va fi obligat să meargă cu viteză redusă în spatele lui, nu? Apoi, va fi ajuns de un alt tramvai și de un autobuz, ca toată scena să se consume la primul semafor și să se finalizeze printr-o bătaie generală. Să nu uităm că nu avem nici cei mai cu bun simț cetățeni printre noi.

Situația Nr. 2

O altă situație pe care lesne mi-o pot imagina este aceea când un biciclist cade la trecerea peste linii (ceva cât se poate de frecvent), iar din spate vine un autobuz Mercedes încărcat la capacitate maximă, care desigur nu mai poate să frâneze. Ah, da, are totuși o opțiune: să tragă puternic de volan dreapta, să treacă prin gardul metalic și să iasă în strada aglomerată și ea.

Situația Nr. 3

În fine, ar mai fi varianta ca ciclistul să treacă pe contrasens când se trezește cu un tramvai în spate, dar dacă de pe contrasens vine un alt mijloc de transport în comun? Vor juca chicken?

Subiectul poate deveni foarte ușor unul de scenarii macabre, poate cu umor negru, căci așa ne place nouă să facem haz de necaz. Eu consider că este unul din proiectele pentru care nu are sens niciun studiu de fezabilitate. Pur și simplu nu funcționează. Un copil ar putea să-ți spună același lucru. Temerea mea este legată de faptul că vor ignora orice mesaj, le vor construi, vor exista câțiva care se vor aventura pe noile porțiuni, vor exista accidente, apoi le vor desființa pe motiv că nu sunt sigure, dar nu înainte de a investi sume colosale, umflate cu pompa, în niște marcaje care indică faptul că pe acea linie de tramvai este și pistă de biciclete. După toate sumele investite fără sens până în prezent în piste de biciclete, înființate de Primări, desființate de Poliție și reînființate de Primărie, cred că am fi putut avea măcar 10% din ceea ce au olandezii.

Părerea ta este importantă, așadar te invit să ți-o exprimi în rubrica de comentarii de mai jos.

Vezi Comentarii (4)
  • Dupa aproape 30 de ani de la Revolutie cred ca unii atat pot sa gandeasca.
    Si ca sa torn un pic gaz pe foc, masura de re-introducere a pistelor de bicilete a pornit de aici:

    http://www.avp.ro/comunicate-de-presa/comunicate2017/comunicat_31mai2017_1.pdf

    Citez:
    „Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu numărul redus
    de piste pentru biciclete din Municipiul București. Sesizarea din oficiu vizează
    posibila încălcare a art. 22 și art. 35 din Constituția României privind dreptul la
    viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la mediu sănătos.”

    Imi inchipui un bicilist pe linia lui 41 alergat din spate de tramvai, eventual si cu un caucic de 25/28 /35 /40 care intra PERFECT in sina aia si la un moment dat cu siguranta va exersa ” saritura peste ghidon”.. .
    Eu zic deja sa evaluam sansele lui de supravietuire.. Daca vorbim in termeni statistici de cazaturi…asta nu e de ajuns; pentru ca va cadea cu siguranta… ramane sa studiem ce scrie mai sus:
    DREPTUL LA VIATA !..
    Alte comentarii mi se par de prisos..:-( Nu ne ramanem decat sa ne miram de unele decizii a celor care ne conduc..
    Lant intins si atentie in trafic !
    Eduard

  • Sunteti niste rai si niste carcotasi iar articolul este cel putin tendentios. Adevarul este ca dna Firea este mare fan Danny MacAskill iar daca el poate sa sara de la peste 1m pe sina de cale ferata (vedeti „Wee day out” pentru cine nu stie) atunci si voi puteti merge frumos cu bicicleta direct pe sina de tramvai, cu viteza ridicata, confortabil, fara gropi, etc. Cine are portbagaj zdravan poate sa opreasca in statie si sa ia calatori si mai face un ban :).

  • E periculos chiar si fara autobuze si taxiuri pe acolo. Daca ploua liniile aluneca foarte tare. Iti fuge roata si nici nu ai timp sa reactionezi. Eu am luat vreo doua astfel de cazaturi pe linia de tramvai. Sa mai adaugam taxiuri si autobuze in ecuatie si avem reteta sigura pt acidente grave.
    Eu as invita-o pe doamna primar sa faca o plibare cu bicicleta pe linia de tramvai intr-o zi ploioasa. De asemenea i-as sugera sa foloseasaca bicicleta la receptia lucrarilor de asfaltare a drumurilor; o sa sesiseze foarte bine denivelarile din asfalt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − four =