4 Islands – varianta feminină

0

Am avut și anul acesta norocul de a participa la 4 Islands, o cursă pe 4 etape în Croația. Se participă în echipe de cate 2 rideri, iar de data asta am participat cu Veronika Cseh, Campioana Nationala a Ungariei la XCO și Maraton.

Din țară am pornit cu Bogdan Duca. Și el a avut ca partener de echipă un rider din Ungaria, pe Marton Blazso. Iar din Ungaria am pornit toți patru către 4 Islands!

Ziua 1

A fost prima dacă cand am pornit într-o cursă pe etape în echipă cu o fată, dar am plecat fără emoții. Deși m-am întâlnit doar de câteva ori cu Veronika, a fost clar de la început că e o persoană foarte prietenoasă și că ne potrivim ca personalități.

Nu puteam să știm care dintre noi este mai puternică și amândouă credeam că cealaltă e mai bună, așa că pentru start am decis să meargă Veronika în față și eu să încerc să mă țin după ea. Nu după mult timp am înțeles că ea este cea putenică din echipă așa că în continuare am mers după ea cât am putut de bine. Pe urcări am rămas puțin în urmă, dar pe coborâri am reușit să mă țin după ea, lucru care m-a bucurat deoarece știu că ea este foarte bună pe coborâri, cu tehnică dobândită în concursuri de Enduro.

Planul inițial era să nu tragem prea tare azi, să vedem cam pe unde ne clasăm mergând așa, iar apoi să începem să tragem în zilele următoare. Cum planul de acasă nu funcționează în târg (ceva de genul era vorba) am tras destul de tare. Am vazut că Veronika merge foarte bine pe urcări și am tras după ea cât am putut, ca să nu o fac să aștepte prea mult. A fost totuși un ritm pe care sa îl pot susține, mai ales că aveam multe porțiuni pe care puteam să mă odihnesc datorită bicicletei full-suspension.

Am simțit că ducem un  ritm bun și judecând după riderii din jurul nostru mi-am dat seama că suntem într-un grup bun. Am realizat cu adevărat unde eram numai când ne-am oprit pe marginea drumului să reparăm o pană a Veronikăi. Atunci am văzut cum trece lumea pe lângă noi și era lume bună. Am încercat să reparăm pana. Inițial am observat că iese aer pe la ventil, așa că am încercat să il aranjăm mai bine și să umflăm înapoi roata. Apoi am obervat 2 cuie, dintre care unul de vreo 10cm, le-am scos și am încercat să umflăm roata cu un cartuș de CO2, lucru care nu a funcționat. După asta am trecut la ultima variantă: scoatem valva de tubeless și punem cameră. Și abia acum a început greul. Așa cum mă și asteptam, piulița de la valvă nu s-a lăsat ușor, de fapt nu s-a lăsat deloc. Am incercat să o desfac până aproape mi-am facut răni la degete apoi am început să rugăm oameni din alte echipe să ne ajute. Au încercat unul, doi, trei, cinci și nimic. După ce nici cu patentul (da, unul dintre cei care s-au oprit avea un mic patent la el) nu am reușit să desfiletăm piulița, am ajuns la concluzia că probabil filetul era lovit de o piatră și pur și simplu valva trebuia tăiată. Ne-am apucat apoi de lunga plimbare pe jos până la feedzone, unde era și zonă de service și cu un clește mare, am tăiat valva și am pus cameră.

Am pornit apoi în urmărire, de pe ultima poziție, bănuim noi. Aveam un ultim obiectiv pe ziua de azi: să prindem din urmă ultima echipă de fete, doua Brazilience simpatice îmbrăcate din cap până în picioare în roz și cu bicicletele împodobite cu flori. Nu a fost o sarcină ușoară, dar pe ultima urcare am reușit să le întrecem și am tras cât am putut până la sfârșit, încercând să mai recuperăm puțin din timpul pierdut în clasamentul general.

 

A fost o experiență destul de intensă emoțional și faptul că am abordat-o relaxate ne-a dat încredere în echipa noastră și ne-a făcut să ne gândim nerăbdătoare la ziua de mâine.

Ziua 2.

O mare parte din dificultatea acestui concurs este logistica. Organizatorii se laudă cu o cursă unică, iar faptul că în fiecare zi startul se dă de pe o altă insulă confirmă acest lucru. Noi am ales să încercăm să ne descurcăm singuri în ciuda recomandărilor organizatorilor de a apela la pachetul complet cu cazare și transport de la un basecamp la altul care implica, bineînțeles, alte costuri.

Așa că, având în vedere că a trebuit să ne purtă singuri de grijă, a trebuit să ne trezim la ora 6. Am mers cu mașina 40 de minute până în portul din care am luat feribotul de 7:20, cu care am facut aproape o ora jumate până la startul celei de-a 2a etape. Pentru că am fost și anul trecut știam cât de cât de ce am nevoie și mi-am adus un bol cu cereale și am putut să mănânc micul dejun pe feribot. Cele două ore de dinainte de start le-am petrecut în mașină pentru că afară ploua torențial. Chiar dacă am tot așteptat să se oprească ploaia, cu 15 minute înainte de start a trebuit să ieșim afară să ne pregătim lucrurile. Ne-am pus apoi la start unde în câteva minute eram deja leoarcă.

Etapa asta este puțin în ceață pentru mine. Având în vedere condițiile, cred că cea mai bună strategie era să tragem cât mai tare și să terminăm cât mai repede și asta am făcut. Veronika a mers mereu în față și a dus trena așa că mie mi-a rămas urâta sarcină de a trage cât mai tare și de a sta aproape de ea. Nu m-am gandit la traseu, la ales linii, la depășit concurenți, m-am gandit numai la roata ei și la cât de departe sunt de ea.  Chiar dacă pe urcare ea se depărta, mă astepta mereu să mă pun frumos în spatele ei pentru porțiunile de plat. Norocul meu că asta a fost etapa cea mai „plată” (deși profilul arăta ca dinții unui fierăstrău) și nu a trebuit să mă aștepte tare mult. Am simțit perfect sentimentul de echipă și cum datorită Veronikăi reușesc să scot ce-i mai bun din mine. A fost foarte greu și de multe ori am înjurat în gând pentru ca după câteva secunde să îmi dau seama că și despre asta sunt concursurile: multă suferință. Și culmea e că îmi place.

Problemele tehnice ne-au ocolit azi pe noi, dar nu și pe italiencele din echipa Centro Bike Val di Sole  pe care le-am depășit undeva pe la jumătatea cursei cand își reparau o pană. Presupunând că am ajuns pe locul trei am fost și mai motivate să menținem un ritm bun și să ne păstrăm poziția pe podium. Am simțit că ne avantajează terenul devenit destul de tehnic din cauza ploii și am reușit să terminăm concursul pe ultima treaptă a podiumului.

Din nou, după concurs a fost o mare fugăreala:  am mers la cazare, am facut un duș (rece!!! Se pare că s-a terminat apa caldă până am ajuns noi) și am început să verificăm starea bicicletelor după această zi solicitantă. Băieții, Bogdan și Marton, au stat afară în ploaie și s-au ocupat de tot, au reglat uns și pus la punct. Bilanțul zilei, aproape toate placuțele de frână consumate. Unii dintre noi au avut plăcuțe de rezervă, dar nu și eu. Eram sigură că nu am cum să le consum având în vedere că bicicleta e nouă și am facut 3 ieșiri cu ea înainte de cursă. Fără să îmi fac prea multe griji am plecat către bike-depo/service point pentru a lăsa bicicleta până a doua zi, când urma să o recuperez la destinație cu placuțe noi. Din cauză că nu am reușit să ne organizăm foarte bine, drumul nostru la bike-depo s-a suprapus cu premierea, așa că mi-am ratat ocazia de a avea o poză pe podium cu Esther Suss, fostă campioană mondială la maraton.

Ziua 3.

Ziua 3 începe și mai devreme, ne trezim la 5 și schimbăm două feriboturi pentru a putea ajunge pe a treia insula, Cres. Aici avem de așteptat destul de mult până la venirea bicicletelor. Deși startul este la 10:30, bicicletele ajung cu feribotul la ora 10:00! Cu numai jumătate de oră înainte de start. Eram deja destul de supărată că bicicleta a ajuns atât de târziu, dar cand am văzut o punguliță cu plăcuțele vechi prinsă de ghidon și franele goale, am luat-o razna! Am găsit ca prin minune un set de placuțe la cei de la service. Parcarea era la 2 km de port și numai bine, era în urcare. M-am grăbit cât am putut de tare să ajung la mașină unde aveam o trusă de scule și puteam să montez placuțele. Doar că bicicleta e nouă și plăcuțele arată altfel. Am tot încercat eu fără succes să le împletesc la locul lor, iar Bogdan m-a văzut că mă chinui și m-a ajutat. Nici nu m-am mai uitat la ceas, am sperat doar că totul e bine și o sa ajungem la timp la start. Din păcate am întârziat 4 minute. Deși pentru noi nu a fost o mare problemă deoarece plecam din al doilea start block, pentru Marton si Bogdan a fost mai rău. Ei și-au ratat startul și riscau o penalizare de 30 de minute dacă plecau din start block-ul greșit, așa că au ales să plece cu 4 minute întârziere și să încerce să recupereze cât pot. Îi ramân datoare lui Bogdan pentru ajutor și sper să pot da dovadă și eu atât altruism dacă mă voi găsi vreodată într-o situație asemănătoare.

La câțiva metri după start începe urcarea și nu îmi ia mult să realizez că o să fie o zi grea. Picioarele obosite de zilele trecute, orele prea puține de somn, plus faptul că am luat startul fără încălzire au fost rețeta perfectă pentru ca picioarele mele să se simtă ca niște tăieței prea fierți. Prima parte a etapei a fost grea pentru mine, nimic nu părea să meargă bine. Și am mers încet… atât de încet că la la un moment dat Veronika îmi zice: „Suzi, va trebui să te împing, mergem mult, mult prea încet!”. M-a împins, m-a tras și cumva am ajuns în capătul urcarii, cam pe la jumătatea traseului. Când a început coborârea parcă am înviat, zâmbetul mi-a revenit pe față și am putut să mă bucur puțin de traseu. Locul 4 la final, la 11 minute de locul 3, un rezultat mulțumitor având în vedere condițiile.

Ziua 4.

Ultima etapă a fost scurtă și rapidă. Planul era simplu: să dau tot ce pot! Am tras tare pe urcări și am micșorat puțin timpul de asteptare pentru Veronika. Deși etapa era catalogată de organizatori ca fiind una tehnică, Veronika, în calitate de rider destul de experimentat la enduro nu a considerat-o chiar așa. Traseul nu avea neapărat multe elemente tehnice pentru care aveai nevoie de skils-uri pentru a le depăși, ci mai mult zone destul de periculoase cu bolovani peste care era destul de greu să treci cu MTB-ul hardtail de 27,5 cu care a participat Veronika. M-am bucurat destul de tare de noua bicicletă full-suspension cu dropper post cu care nu numai că nu am avut probleme, dar m-am si distrat cam în orice condiții. Somnul bun de peste noapte și trezitul la o oră decentă s-au simțit și am reușit în ultima etapă să ne apropiem de locul 3, venind la mai puțin de 2 minute de podium.

 

Experiența 4Islands este formată din tot ce se întâmplă în astea 4 zile: organizare, locație, logistică, trasee, bicicletă, coechipier, iar din punctul meu de vedere aproape totul a mers cât se putea de bine. Organizarea a fost foarte bună. În afară de mica problemă cu service-ul, unde în parte a fost vina mea că nu am venit cu placuțe de rezervă, totul a fost bine pus la punct. Zona în care se desfășoară concursul este una deosebit de frumoasă. Deși sunt sigură că te poți bucura de ea și într-o excusie clasică, faptul că vezi toate aceste locuri în concurs le face mult mai speciale. Logistica pentru noi a fost destul de complicată deoarece am ales să ne descurcăm fără a plăti pachetul complet oferit de organizatori. Asta a însemnat că ne-am ocupat singuri de cazări, dar și de transportul de pe o insulă pe alta, înainte sau după fiecare etapă. Prin urmare a trebuit sa ne trezim la ore indecente și oboseala s-a simțit destul de tare după câteva zile. Probabil anul viitor vom opta pentru pachetul complet și ne vom lua această grija de pe cap. Traseele au fost frumos alese și cu toate că pe hârtie nu păreau foarte grele, la sfârșitul zilei simțeai că ai muncit să ajungi la finish.

Bicicleta a fost perfectă pentru acest tip de relief. Chiar dacă anul trecut am participat pe hardtail fără probleme (cauzate de bicicletă), anul acesta m-am bucurat teribil de suspensia spate.

A fost o experiență cu adevărat frumoasă și m-am bucurat să o cunosc pe Veronika în această postură de coechipier. A muncit mult pentru echipă și a apreciat și munca mea. Am trecut cu bine peste momente tensionate și cred că am adunat niște amintiri frumoase împreună.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ