Acum citesti
Două echipe românești participă la Turul Alexandru cel Mare din Grecia

Două dintre echipele românești de ciclism, BikeXpert Racing Team și C.S. Dinamo-Mazicon, și-au confirmat prezența la Salonic în vederea participării la International Tour Alexander The Great, care se va disputa între 21 și 23 martie.

dinamo_bikexpert

Întrecerea este alcătuită din 3 etape, adică un prolog de 5,1 kilometri și două etape în linie de 118, respectiv 102 kilometri. La competiție și-au anunțat participarea mai multe echipe din Balcani, printre care și SP Tablewere, una din „abonatele” la victorii în cursele românești UCI.

BikeXpert Racing Team se află în curs de afiliere la FRC, iar delegația lor îi va cuprinde pe Daniel Crista, Marius Petrache (ambii Elite), Alexandru Stancu, Angelos Georgiadis (ambii U23), pe Georgios Georgiadis (antrenor) și pe Cătălin Sprînceană ca Team Manager. „Cursa aceasta este o ocazie foarte bună pentru sportivii noștri să câștige experiență suplimentară și să își măsoare forțele cu echipele din regiune” declară Cătălin Sprînceană, completând că „cred că ne-ar mulțumi o comportare bună în Grecia, dar oricum cursa e un câștig măcar prin prisma faptului că îi va ajuta pe băieți să intre în formă”.

bikexpert_racing_team

De cealaltă parte, C.S. Dinamo-Mazicon va alinia la start 5 rutieri, în speță pe Răzvan Jugănaru, Zoltan Sipos, Adrian Nițu, Adrian Zamfir și pe Norbert Szentes, coordonați de către Radu Selejan. Acest din urmă apreciază că, fiind prima cursă puternică din acest an, nu are pretenții de la sportivii săi, dar crede că Sipos se poate clasa în primii 3 la prologul cursei.

sipos_zoltan

 

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen + two =