Acum citesti
Speedavagen Integrated: tija de ghidon de 550$

În 1950, UCI organiza prima ediţie a Campionatelor Mondiale de Ciclocross, desfăşurată la Paris şi câştigată de francezul Jean Robic. 63 de ani mai târziu, această competiţie de regulă dominată de europeni trece oceanul, pentru ca ea să fie în plină desfăşurare chiar în acest weekend, în Louisville. Vanilla Workshop a hotărât să marcheze acest moment, în stil propriu, printr-o tijă de ghidon „aniversară”, care se va produce în doar 13 exemplare, fiecare vândut pentru 550 de dolari.

Ce primesc aşadar entuziaştii ciclocrosului pentru această mică avere? În primul rând o schemă grafică deosebită, faimoasa „Star and Stripes”, realizată de Coat Paint Shop şi desigur, o gâdilare a orgoliului personal atunci când ei ştiu că doar 13 persoane de pe mapamond mai au o asemenea componentă pe bicicletă. În rest, este vorba despre o „obişnuită” tijă Speedvagen Integrated din carbon, care cântăreşte 133 de grame. Camaşa cablului este trasă prin interior, intrând prin porţiunea anterioară şi ieşind în apropierea gâtului furcii, nemaifiind nevoie de o piesă special dedicată acestui lucru, destul de inestetică, aşa cum mai întâlnim pe unele biciclete de ciclocross. Acest detaliu permite economisirea a 51 de grame şi face posibilă utilizarea unui headtube cât mai scurt (cuvete incluse), un avantaj pentru riderii mai mici de înălţime. Frânarea este îmbunătăţită prin reducerea frecării între cablu şi cămaşă şi printr-o acţionare mai facilă a manetelor. Nu în ultimul rând, fenomenul de tremur al roţii faţă pe frânările puternice este domolit.

„Noblesse oblige”, căci tija Speedvagen Integrated se prinde de ghidon cu patru şuruburi de titan, care se strâng pe un capac de aluminiu forjat la rece. În versiune obişnuită, Speedvagen Integrated costă 350$, şi este oferită în variantele de lungime 90, 100, 110, şi 120 mm cu un rise de 6°. Dacă totuşi versiunea „Stars and Stripes” v-a luat ochii, puteţi face o precomandă aici.

via:  Vanilla Bicycles 

Vezi Comentarii (3)
  • Cei mai multi folosim termenul de „pipa” cand ne referim la piesa descrisa mai sus. Sunt curios cum ati ajuns voi la „tija de ghidon”, avand in vedere ca nici tehnic nu e un termen potrivit (nu e o tija, e mai degraba o „clema” sau o „presa”).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 + 11 =