Acum citesti
Pro Bikers va organiza 7 evenimente în județul Bihor

Asociația Pro Bikers Bihor și-a propus un calendar bogat în ceea ce privește evenimentele pe două roți din Oradea și împrejurimile sale. Lista nu doar că este substanțială, cuprinzând 7 repere, ci cuprinde și mare parte din tipurile de activități ce se pot desfășura pe bicicletă.

Data de 13 aprilie va aduce prima întrecere de mountain bike din Bihor, ProBikers Marathon, competiție aflată la cea de-a doua ediție, urmată la 9 zile de întâlnirea Critical Mass care se bucură de un succes important în Oradea. În 11 mai va avea loc ProBikers Duathlon, pentru ca în 12 și 13 iulie rideri de BMX să își poată etala îndemânarea la Urban Threat BMX. Trial Jam XI, programată pentru 21 septembrie,  va pune și aceasta la încercare echilibrul și dibăcia celor cu apetit pentru această disciplină, iar o zi mai târziu Săptămâna Mobilității va fi marcată de un nou Critical Mass. Și pentru un rămas-bun cum se cuvine de la sezon, ProBikers anunță că în data de 12 octombrie are loc Bihor Bike Day, aflată la cea de-a 6-a ediție. Toate informațiile despre evenimente vor apărea în curând pe pagina ProBikers Bihor.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 1 =