Acum citesti
Salzkammergut Trophy – experiența competiționala autentic austriacă

În România avem deja multe concursuri de ciclism ce acoperă cam pe toate ramurile competiționale. Dacă ești vechi în domeniu sunt șanse să fi participat deja la multe dintre ele. În același timp însă vestul Europei este literalmente cu sute de ani înaintea noastră, nu doar la cultură ci inclusiv la ciclism. Așa că dacă te-ai plictisit de competițiile de pe plaiurile mioritice înseamnă că a venit vremea să le încerci pe cele de afară.

Unul dintre cele mai la îndemână concursuri este Salzkammergut Trophy din Austria. Participând aici primești o doză puternică din tot ce înseamnă interacțiunea cu civilizația din Vest, fie că vorbim de concurs, caracterul oamenilor, al concurenților, curățenia de peste tot, organizarea impecabilă, traseul de concurs impecabil, marcajele care nu lipsesc și desigur, peisajul impecabil. Este un maraton excelent la care noi am participat de mai multe ori și pe care îl recomandam.

Salzkammergut Trophy este un concurs complex, dar care se adresează tuturor cicliștilor indiferent de nivelul antrenamentului, întrucât oferă 6 distanțe de traseu pentru proba de maraton, o distanță pentru enduro, o proba de downhill pe monociclu și traseul pentru copii. Un beneficiu secundar pe care îl primești participând la acest maraton este că vei putea pedala și prin zone exclusiv pietonale, dar fantastic de spectaculoase, în mod normal interzise total mersului pe bicicletă.

La Salzkammergut Trophy vei găsi în total peste 5.000 de participanți din 40 de țări, concursul fiind cel mai mare din Austria. Traseul lung, cel de 210 km, duce concurenții prin regiunea pitorească Hallstatt – Dachstein – Salzkammergut, zonă protejată UNESCO. Este considerat unul din cele mai spectaculoase trasee de maraton din Europa. Însă în afară de maratonul în sine, atmosfera de concurs din micul orășel Bad Goisern, contează la fel de mult ca și concursul în sine.

Sursa sportalpen.com

Maratonul oferă participanților un total de 7 trasee de concurs: traseul G 22 km, traseul F 38 km, traseul E 54 km, traseul D 55 km (enduro), traseul C 74 km, traseul B 119 km și traseul A 210 km. Fiecare are alocată o oră de start, iar unele chiar o localitate diferită din care se ia startul. Organizatorii însă asigură transportul concurenților spre punctele de plecare care nu sunt în Bad Goisern.

Traseul cel mai greu, cel de 210 km și 7119 m diferență de nivel, se adresează doar celor mai experimentați și antrenați concurenți. Nu doar că este extrem de lung, dar și startul este la o oră dificilă. Cei înscriși la traseul A pleacă în cursă la ora 5 dimineața. Așadar este nevoie de o disciplină totală și multă grijă la cum îți petreci zilele dinaintea concursului, pentru a fi cât mai odihnit la start.

Dacă vii la concurs ia în calcul să-ți petreci și „velo” concediul aici. Până la urmă nu are rost să faci atâta drum doar pentru o zi de pedalat. Rămâi în zonă cel puțin o săptămână. Ideal este să ai la tine nu doar mtb-ul ci și cursiera. Nu este nevoie să-ți mai spunem că asfaltul este și el impecabil, iar șoferii exagerat de politicoși și atenți. Așadar poți pedala pedala aici sute de kilometri on si off road.

Te așteptăm la startul ediției aniversare cu numărul 20 a maratonului mtb Salzkammergut Trophy.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 2 =