Acum citesti
Sram lansează noile frâne Code R și RSC

Faimoasele frâne Code au fost relansate sub denumirea de Sram Code, acestea numindu-se până nu de mult, Avid. Își trag acum tehnologia din noile Guide-uri, care par a fi un succes pentru americani, așadar au împrumutat tot ce era mai bun și pentru noile Code-uri.

Sram Code, versiunea de top, RSC.

Frânele, la fel ca până în prezent, vor fi dedicate laturii gravitaționale a sportului, în principiu Enduro și Downhill. Din punct de vedere al construcției, vor fi susținute de o manetă cu o ergonomie crescută și de un etrier care conține 4 pistoane, unul cu diametru de 15 și altul cu un diametru de 16mm, așadar, putere cât cuprinde.

Versiunea R.

Pe scurt, aceste frâne au fost concepute pentru cele mai dificile situații sau trasee pe care ți le poți imagina, așadar așteaptă-te la un rezervor mai mare al manetei și la pistoane zdravene.

Etrierul și discul.

Vor exista două versiuni, RSC fiind cea de top și R, fiind cea entry. Dacă între cele două etriere nu există vreo diferență notabilă, în cazul manetei există mici modificări, de principiu legate de materiale și de reglaje. Astfel, maneta RSC are în plus Contact Point Adjusment (cu ajutorul unei rotițe) și rulmenți pentru manetă. De asemenea, șuruburile sunt construite dintr-un material diferit.

Etrierul, încă o dată, poate n-a fost clar de la început.

Chiar și așa, cele două frâne vor avea aceeași greutate, de 443 de grame, doar prețul va fi diferit: 270 de euro pentru RSC și 170 de euro pentru R. Per bucată.

via Sram

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × one =